Ioan Cucuzel

Cuviosul Ioan Cucuzel a fost un compozitor și psalt bizantin din veacurile al XIII-⁠lea și al XIV-⁠lea, reformator al cântării bisericești. A viețuit ca monah la Muntele Athos și a murit în jurul anului 1360. Este cinstit ca sfânt și pomenit la 1 octombrie. Muzica sa este prețuită de albanezi, bulgari, greci, macedoneni, români și sârbi.

Numele Numele Cucuzel nu era numele lui de familie, care era Papadopoulos, adică fiul preotului. Se spune în popor că a ieșit din răspunsul pe care, ca școlar sărac, l-⁠ar fi dat când a fost întrebat ce mănâncă: bob și varză (koukia kai zelie). Cercetătorii socotesc însă aceasta o etimologie populară, și cred că numele vine de la un cuvânt grecesc, koukoutzi, cu sufixul elis. A mai fost numit Glas de înger, Angelofonul, și Calicheladul, după frumusețea vocii sale.

Viața Despre viața lui se știe puțin și părerile sunt împărțite. Izvoarele sunt manuscrisele lui muzicale și o Viață târzie, anonimă, de autoritate îndoielnică. Muzicologul Gregorios Stathis crede că a trăit la sfârșitul veacului al XIII-⁠lea și la începutul celui al XIV-⁠lea. Din manuscrise se află că a studiat cu Xenos Koronis și a avut ca dascăl de cântare pe Ioan Glykis, iar la călugărie a primit numele Ioanichie.

După Viață, s-⁠a născut în jurul anului 1280 la Dyrrhachion (Durrës, în Albania de azi), într-⁠o familie săracă, dintr-⁠un tată de neam necunoscut și o mamă bulgăroaică. A rămas orfan de timpuriu. Cu vocea lui extraordinară a fost dus la Constantinopol, la școala curții imperiale, unde a primit învățătură și a ajuns unul dintre cei mai vestiți cântăreți ai timpului, protopsalt și favorit al împăratului.

Povestirea Vieții spune că împăratul voia să-⁠l căsătorească cu fiica unui mare dregător. Ioan a plecat în patria lui, ca să ceară de la mama sa încuviințarea pentru nuntă. S-⁠a înțeles însă cu prietenii să-⁠i spună că a murit și, ascuns în casă, a ascultat-⁠o plângându-⁠l și a alcătuit un cântec de jale, cunoscut ca Polieleul Bulgăroaicei. Apoi a plecat în taină la Athos, îmbrăcat în haine de păr, fără să-⁠și spună numele. La poarta Marii Lavre, întrebat cine este, a spus că este un păstor din sat care dorește să se călugărească. Portarul a observat că e prea tânăr, iar Ioan a răspuns cu cuvântul proorocului Ieremia: Bine este omului când poartă jugul din tinerețile sale. Aceasta este povestire din viața sfântului, nu istorie sigură. Un izvor rus spune că a viețuit la mănăstirea Sfântului Atanasie, iar în altele se vorbește de Marea Lavră.

La Lavră a fost tuns monah și pus păstor al caprelor mănăstirii. Se povestește că, atunci când le ducea la pășune, caprele se întorceau seara aproape flămânde, spre deosebire de zilele când le păzeau alți părinți. Un monah trimis să vadă ce se întâmplă a spus că, pe când păștea, Cucuzel începea să cânte, iar animalele încetau să mănânce și ascultau. Atunci egumenul l-⁠a chemat și l-⁠a recunoscut.

Opera Cucuzel a creat în sticherar un nou stil melodic, numit calofonic, și a perfecționat notația muzicală bizantină, așa-⁠numitele neume cucuzeliene. Se cunosc în jur de nouăzeci de compoziții de-⁠ale lui. Cea mai faimoasă este Polieleul Bulgăroaicei. Multe lucrări îi sunt atribuite, dar autorul lor este adesea de fapt o școală de urmași și imitatori. Cântările lui, în transcrierea lui Hurmuz Hartofilax, sunt foarte lungi și de aceea rareori se cântă azi, afară de scurtul chinonic duminical.

Cinstirea Ioan a ridicat o chilie și o biserică a Sfinților Arhangheli în locul unde s-⁠a nevoit și a fost îngropat acolo. Pe Athos se păstrează icoana înaintea căreia se ruga cu stăruință și în fața căreia i s-⁠ar fi arătat Maica Domnului, numită după el Maica Domnului Cucuzelisa. Biserica îl pomenește la 1 octombrie.