Nana

Sfânta Nana a fost regina Iberiei, a doua soție a regelui Mirian al III-⁠lea, în veacul al IV-⁠lea. Pentru rolul ei în aducerea georgienilor la credința creștină, Biserica Ortodoxă Georgiană o cinstește ca sfântă, cu numele de Sfânta Regină întocmai cu Apostolii Nana. În anul 2018 numele ei a fost trecut și în calendarul Bisericii Ruse.

După cronicile georgiene, Nana venea „dintr-⁠un ținut grecesc, din Pont, fiica lui Oligotos”. Pontul poate însemna aici Regatul Bosforului, pe atunci stat clientelar al Imperiului Roman. Cercetătorul Cyril Toumanoff a presupus că numele tatălui ei ar fi o deformare georgiană a lui „Olimpie” sau „Olimp”, un stăpânitor din Bosfor, al cărui fiu, Aurelius Valerius Sogus Olympianus, guvernator roman al Teodosiei, e cunoscut dintr-⁠o inscripție greacă din anul 306. Alt cercetător, Christian Settipani, o socotește fiica mai mică a regelui Teotorses al Bosforului. Mirian s-⁠a căsătorit cu ea după moartea primei soții (în 292, după Toumanoff). Nana i-⁠a dăruit doi fii, pe Rev al II-⁠lea și pe Varaz-⁠Bakur, și o fiică, măritată cu Peroz, întâiul stăpânitor din neamul Mihranizilor în Gugark.

Izvoarele georgiene din Evul Mediu povestesc că Nana era păgână hotărâtă și disprețuia propovăduirea creștină, până când a fost vindecată în chip minunat de o boală cumplită de o misionară creștină din Capadocia, Nino, și atunci s-⁠a întors la credință. Învățatul roman Rufin din Aquileia, care și-⁠a scris istoria la cincizeci de ani după întoarcerea la credință a Iberiei, după relatarea orală a lui Bacurius Iberul, vorbește și el despre o regină fără nume a iberilor, vindecată de o creștină robită. Prin slujirea Sfintei Nino, regele Mirian a primit și el credința în jurul anului 337, iar creștinismul a devenit religie oficială în Iberia.

Nana a trăit cu doi ani mai mult decât soțul ei și a murit, după cronologia lui Toumanoff, în 363. După tradiție, ea și Mirian sunt îngropați la mănăstirea Samtavro din Mțheta, unde mormintele lor se arată și azi.