Gavriil Bănulescu-⁠Bodoni

Sfântul Ierarh Gavriil Bănulescu-⁠Bodoni a fost unul dintre marii cărturari și ierarhi ai Bisericii de la sfârșitul secolului al XVIII-⁠lea și începutul celui de-⁠al XIX-⁠lea. Născut în Transilvania, a slujit pe rând ca mitropolit al Moldovei, mitropolit de Ekaterinoslav și Herson-⁠Tavria, mitropolit al Kievului și Haliciului, membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ruse, exarh al Moldovei și Țării Românești și, în cele din urmă, ca primul arhipăstor al Chișinăului și Hotinului, după alipirea Basarabiei la Imperiul Rus.

Biserica îl cinstește mai ales pentru felul în care a organizat viața bisericească a Basarabiei, pentru seminarul și tipografia întemeiate la Chișinău și pentru cărțile de slujbă tipărite în limba română. A fost trecut în rândul sfinților în anul 2016 și este prăznuit la 30 martie, ziua trecerii sale la Domnul.

Obârșia și anii de școală

S-⁠a născut în anul 1746 la Bistrița, în Transilvania, într-⁠o veche familie boierească, fiu al lui Grigorie și al Anastasiei Bănulescu-⁠Bodoni; neamul tatălui își avea rădăcinile la Câmpulung, în Moldova. La botez a primit numele Grigorie. A învățat mai întâi la școala din Bistrița, apoi la o școală din Transilvania.

În 1771 a plecat la Academia duhovnicească din Kiev, unde a studiat teologia doi ani. Pentru că slujbele din Moldova și Țara Românească se săvârșeau atunci adesea în grecește, a mers apoi să învețe limba greacă la școlile din Chios, Patmos și Smirna și la Academia athonită de la Vatoped. La Patmos s-⁠a împrietenit cu Nichifor Theotokis, cleric grec și om de mare învățătură, care avea să-⁠i fie mai târziu ocrotitor.

În 1776 s-⁠a întors în Transilvania și a predat pentru scurtă vreme la Năsăud. Din 1777 a fost chemat la Academia domnească din Iași, unde a predat limba latină până în 1779.

Călugăria și primele slujiri

În 1779 a mers la Constantinopol pentru a-⁠și desăvârși limba greacă și a fost primit chiar de Patriarhul Sofronie al II-⁠lea. Acolo, în mănăstirea Adormirii, a fost tuns în monahism și a primit numele Gavriil. Și-⁠a continuat apoi studiile la școala din Patmos, dar o epidemie de ciumă l-⁠a silit să se întoarcă la Iași, unde a primit catedra de limbă greacă.

În 1781 a fost hirotonit diacon și apoi preot de Mitropolitul Gavriil Callimachi al Moldovei, fratele domnitorului Ioan Callimachi. A slujit ca ieromonah și predicator la catedrala mitropolitană din Iași.

În 1782, la chemarea arhiepiscopului Nichifor Theotokis al Slaviansk și Hersonului, a trecut în Rusia, la Poltava, unde a fost inspector și profesor de filosofie și de limbă greacă la seminarul slavon, până în 1784.

Între Moldova și Rusia

În 1784 s-⁠a întors la Iași și a slujit sub Mitropolitul Gavriil Callimachi, apoi a fost rânduit la eparhia Hușilor și a primit treapta de arhimandrit. A fost propus episcop de Roman, dar domnitorul fanariot de atunci nu a primit această alegere.

Când a izbucnit un nou război ruso-⁠turc, a plecat în Rusia împreună cu domnitorul Moldovei Alexandru Mavrocordat Firaris și a locuit la Poltava, fiind preot al casei domnitorului și dascăl în familia lui. Din 1788 a fost rector al Seminarului din Ekaterinoslav, cu sediul la Poltava, unde a crescut o adevărată școală de eleniști; printre ucenicii lui s-⁠au numărat I. I. Martînov și N. I. Gnedici, cel care avea să traducă Iliada în limba rusă.

În 1789, când armatele ruse ocupaseră Principatele, s-⁠a întors în Moldova și a fost numit primul membru al Consistoriului duhovnicesc din Iași. Biserica din Moldova era atunci cârmuită, din rânduiala Sinodului rus, de arhiepiscopul Ambrozie Serebrennikov al Ekaterinoslavului. La 26 decembrie 1791, la Iași, acesta l-⁠a hirotonit pe Gavriil episcop de Cetatea Albă și Tighina, vicar al Mitropoliei Moldovei.

Mitropolit al Moldovei și încercarea de la Constantinopol

Înainte de retragerea armatelor ruse, în februarie 1792, din porunca împărătesei Ecaterina a II-⁠a și a Sinodului rus, Gavriil a fost ridicat la treapta de mitropolit al Moldovei și numit exarh al Moldovei, Țării Românești și Basarabiei. Pacea de la Iași a pus însă capăt ocupației, iar Principatele au revenit sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice.

Patriarhul Neofit al VII-⁠lea a văzut în această numire o încălcare a autorității Constantinopolului și i-⁠a cerut noului domn, Alexandru Moruzi, să-⁠l îndepărteze pe Gavriil. Acesta a refuzat să-⁠și lase scaunul fără un decret al împărătesei. Patriarhul a adunat atunci episcopii locului, care au declarat scaunul vacant și au ales un alt mitropolit, iar de la sultan a obținut porunca de arestare. În iunie 1792 Gavriil a fost luat sub pază de domnitor și dus la Constantinopol.

Acolo Sinodul Patriarhiei, sub președinția lui Neofit al VII-⁠lea, l-⁠a lipsit de scaun și l-⁠a anatematizat. I s-⁠a oferit o episcopie în Grecia, dar nu a voit să renunțe la supușenia rusă. A fost eliberat prin stăruința ambasadorului Rusiei la Poartă, Viktor Kociubei.

Mitropolit de Ekaterinoslav și al Kievului

În mai 1793 a fost numit mitropolit de Ekaterinoslav și Herson-⁠Tavria, cu reședința la Poltava. În anii păstoririi lui, când împărăteasa a poruncit întemeierea unui oraș și a unui port în locul vechiului Hadjibei, Gavriil a binecuvântat începutul zidirii Odesei, unde s-⁠au pus temeliile a patru biserici. Tot el a săvârșit Taina Sfântului Maslu la căpătâiul împărătesei Ecaterina cea Mare, în zilele dinaintea morții ei.

La 29 septembrie 1799 a fost mutat la scaunul de mitropolit al Kievului și Haliciului, fiind și ocrotitor al Academiei Movilene. La 7 aprilie 1801 țarul Alexandru I l-⁠a făcut membru al Sfântului Sinod și l-⁠a cinstit cu ordinele Sfântului Andrei cel Întâi Chemat, Sfântului Alexandru Nevski și Sfintei Ana de clasa întâi.

Slăbit de boală, a cerut să fie lăsat la odihnă și a fost retras de la Kiev la 21 august 1803, stabilindu-⁠se la Odesa. În 1805 s-⁠a mutat la Dubăsari, unde a trăit retras încă câțiva ani.

Exarh al Moldovei și Țării Românești

Un nou război ruso-⁠turc a adus din nou armatele ruse în Principate. La 27 martie 1808, printr-⁠un ucaz al țarului Alexandru I, Gavriil a fost numit iarăși membru al Sfântului Sinod și exarh al Bisericii din Moldova, Țara Românească și Basarabia, cu reședința la Iași, unde a fost instalat la 22 mai 1808. A cârmuit Mitropolia Moldovei până după pacea de la București, din mai 1812, îngrijindu-⁠se de buna rânduială a vieții bisericești și de tipărirea cărților; la Mănăstirea Neamț a tipărit în 1811 Chiriacodromionul.

Primul arhipăstor al Chișinăului

Prin pacea de la București, Basarabia a rămas Imperiului Rus, iar Gavriil s-⁠a mutat la Chișinău, însărcinat cu organizarea vieții bisericești a ținutului. La propunerea lui, țarul Alexandru I a dat la 21 august 1813 ucazul de înființare a Arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului, care cuprindea Basarabia și gubernia Hersonului, cu orașele Odesa, Tiraspol, Ananiev și Elisavetgrad. Țarul a îngăduit ca noua eparhie să se rânduiască după obiceiurile locului, iar Gavriil a fost pus în fruntea ei, păstrându-⁠și titlul de mitropolit.

În același an a deschis la Chișinău un seminar teologic, cu predare în limba română, iar în 1814 a întemeiat tipografia eparhială. Din ea au ieșit, în românește: Bucoavna (1814), Liturghierul (1815), Catihisisul (1816, după Mitropolitul Platon al Moscovei), Ceaslovul (1817), Psaltirea (1818), Molitfelnicul, Mineiul de obște, Apostolul și Evanghelia (1820) și Tipicul (1821). La stăruința lui s-⁠au tipărit la Sankt Petersburg, în limba română, Noul Testament în 1817 și întreaga Biblie în 1819.

A îndrumat viața clerului de mir și a mănăstirilor din eparhie, a zidit mai multe biserici la Chișinău și în alte localități, a început în 1817 zidirea bisericii mitropolitane și a catedralei, numită Soborul, și a restaurat biserica Adormirii de la Mănăstirea Căpriana. În 1818, când țarul Alexandru I a vizitat pentru prima oară Basarabia, s-⁠a întâlnit cu el. Boierii basarabeni, în frunte cu mitropolitul, au cerut ca ținutul să se cârmuiască după vechile legi ale Moldovei, iar în 1818 Basarabia a primit o rânduială autonomă, în care limba română și limba rusă erau folosite deopotrivă în administrație.

Trecerea la Domnul

Mitropolitul Gavriil a trecut la Domnul la Chișinău, la 30 martie 1821 (11 aprilie după calendarul nou). Slujba înmormântării s-⁠a făcut la 1 aprilie, iar printre cei de față s-⁠a aflat și poetul Aleksandr Pușkin, care se afla atunci în surghiun la Chișinău și a lăsat despre această zi câteva versuri ironice. Trupul lui a fost așezat la Mănăstirea Căpriana, în biserica Adormirii pe care o restaurase; mănăstirea se reface din 2005.

O stradă din Chișinău, din apropierea catedralei Nașterii Domnului, îi poartă numele; fosta stradă a Seminarului, numită apoi Gogol, și-⁠a primit din nou numele de Bănulescu-⁠Bodoni după independența Republicii Moldova. În 1996 poșta Moldovei a emis o marcă în amintirea lui.

Canonizarea

La 28 septembrie 2012, Sinodul Mitropoliei Moldovei a sprijinit propunerea Mitropolitului Vladimir al Chișinăului și al întregii Moldove de a-⁠l trece în rândul sfinților. La 15 iulie 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-⁠a canonizat pentru cinstire locală în Moldova, hotărâre întărită la 28 iulie 2016 de Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova, odată cu cea privind pe Fericita Agafia de la Mănăstirea Cușelăuca.

Proslăvirea s-⁠a săvârșit la 3 septembrie 2016, legată de ziua înființării eparhiei pe care a păstorit-⁠o, la Mănăstirea Căpriana, unde se odihnește, în cadrul slujbei conduse de Mitropolitul Vladimir, când s-⁠a citit tomosul de canonizare. Biserica îl numește Sfântul Ierarh Gavriil, Mitropolitul Chișinăului și Hotinului, și îl prăznuiește la 30 martie.