Sava de la Vișera

Cuviosul Sava de la Vîșera a fost întemeietorul mănăstirii Sava-⁠Vîșerski, cunoscut prin nevoința stâlpniciei, născut la Kașin și mort, după tradiție, la 1 octombrie 1460. A fost canonizat la al doilea Sinod de la Makariev din 1549, pentru cinstire în toată Biserica. Este pomenit la 1 octombrie (calendarul vechi). Izvoarele nu se potrivesc asupra anului morții: după Kliucevski 1460, iar după datele mai noi, în anii 1420, la 79 de ani.

După viață, Sava s-⁠a născut în orașul Kașin, dintr-⁠un neam ales de boieri din Tver. Pe această bază, V. O. Kliucevski l-⁠a identificat cu un boier din Tver, Sava Ivanovici Borozdin, ceea ce cercetările de azi nu confirmă. Iosif de la Volokolamsk spune că Sava Borozdin a întemeiat mănăstirea Sava din Tver, la 20 de verste de oraș, apoi a plecat la Athos, dar nu scrie nicăieri că s-⁠a întors de la Athos și a întemeiat o mănăstire la Vîșera. După izvorul sârbesc, monahii pustiei Savino, unde se așezase, l-⁠au ales egumen; fugind de slavă, s-⁠a dus la Sfântul Munte și, după trei ani, s-⁠a întors la Novgorod și a trăit acolo ca un pelerin necunoscut.

După tunderea în monahism, Sava s-⁠a nevoit mult în mănăstirile din Tver, apoi s-⁠a așezat pe râul Vîșera, în împrejurimile Novgorodului. Locuitorii cetății au aflat de sălașul pustnicului, iar el, căutând singurătatea, s-⁠a mutat pe râul Sosnița. Acolo l-⁠a vizitat arhiepiscopul Ioan al Novgorodului, care i-⁠a dat tot ce era nevoie pentru ridicarea unei pustii. Dar, dintr-⁠o ceartă pentru pământ cu mănăstirea Lisița, a părăsit râul Sosnița și s-⁠a întors la Vîșera, unde Capătul Slovenesc al Novgorodului i-⁠a dăruit un loc pentru zidirea mănăstirii. În 1418, cu binecuvântarea arhiepiscopului Simeon, Sava a zidit o biserică de lemn în cinstea Înălțării Domnului și chilii pentru frați. După aceea și-⁠a ridicat un stâlp, pe care își petrecea toată săptămâna, coborând doar sâmbăta, ca să fie cu frații la slujba duminicii și să primească Împărtășania. Un amănunt al izvorului sârbesc spune că a petrecut cea mai mare parte a vieții nevoindu-⁠se pe stâlp.

Moaștele lui au fost îngropate între biserica zidită de el și stâlp, iar deasupra mormântului s-⁠a ridicat o capelă. Mai târziu un incendiu a distrus clădirile, dar, după tradiție, racla cuviosului a rămas nevătămată, ceea ce a pus începutul cinstirii lui. Egumenul Gelasie a alcătuit scurte însemnări despre viața lui Sava și, pe baza lor, în 1464, din porunca arhiepiscopului Iona, Pahomie Logofătul a scris viața și slujba cuviosului.