Antioh Savaitul

Cuviosul Antioh Savaitul (Antioh din Palestina, Antioh Monahul, Antioh Pandectul) a fost un monah și scriitor din secolul al VII-⁠lea, născut lângă Ancira (azi Ankara), care a trăit în Palestina, la mănăstirea Sfântului Sava cel Sfințit, și a văzut invazia persană din 614. A lăsat „Pandectele Sfintei Scripturi”, culegere de învățături morale pentru monahi, și este autorul unei rugăciuni citite și azi la rugăciunile de seară și la Pavecernița Mare. Este pomenit la 24 decembrie (6 ianuarie după calendarul nou). Anii vieții lui sunt nesiguri: izvoarele îl așază între sfârșitul secolului al VI-⁠lea și prima jumătate a celui următor, iar moartea o dau în jur de 635.

Viața

S-⁠a născut, se crede, lângă Ancira (azi Ankara), în Galația, după izvorul rus în satul Medosaga, la sfârșitul secolului al VI-⁠lea. A trăit mai întâi în singurătate, apoi a devenit monah la Lavra Sfântului Sava cel Sfințit, din valea Cedronului, lângă Ierusalim, lavră în care unele izvoare spun că a ajuns egumen sau arhimandrit. Altele îl arată ca simplu monah. Ca martor la războiul persano-⁠bizantin, a văzut cum în 614 generalul persan Șahrbaraz a asediat Ierusalimul douăzeci de zile și l-⁠a luat. Se spune că au murit până la nouăzeci de mii de oameni, iar supraviețuitorii au fost duși în robie în Persia și orașul a fost dat focului. Atunci, în masacrul făcut de beduini în mănăstire, au pierit patruzeci și patru de monahi, tovarășii lui Antioh. După izvorul grecesc, el a scăpat cu alți nevoitori, s-⁠a întors să-⁠i îngroape pe morți, dar zvonul unui nou atac persan i-⁠a făcut să se refugieze într-⁠o mănăstire pustie lângă Ierusalim. După doi ani s-⁠a întors definitiv la mănăstirea Sfântului Sava.

În 619, la cinci ani după cucerirea Țării Sfinte de Hosroe, Ancira a fost luată și distrusă de perși, și monahii mănăstirii vecine Attalini au fost siliți să plece și să rătăcească din loc în loc. Neputând duce multe cărți, egumenul Eustatie i-⁠a cerut prietenului său Antioh să alcătuiască un rezumat al Sfintei Scripturi, ușor de purtat, și o scurtă istorisire a muceniciei celor patruzeci și patru de monahi ai Sfântului Sava. Unii cercetători au presupus că Antioh ar fi același cu monahul savait Strategios, autorul unei relatări despre cucerirea persană a Ierusalimului. Aceasta nu s-⁠a dovedit.

Pandectele

Răspunzând cererii, în jur de 620 (între cucerirea Palestinei de Hosroe și reluarea ei de împăratul Heraclie, în 628) a scris „Pandectele Sfintei Scripturi”, în 130 de capitole (pe care traducătorul latin le-⁠a luat drept tot atâtea omilii). Este o culegere de sentințe morale, luate din Scriptură și din scriitori bisericești vechi, mai ales cu privire la viața monahală. Capitolul introductiv povestește mucenicia monahilor amintiți, iar ultimul cuprinde o listă a ereticilor, de la Simon Magul până la urmașii monofiziți ai lui Sever al Antiohiei. Nu se limitează la Scriptură, ci folosește și învățături patristice, ale lui Ignatie al Antiohiei, Policarp al Smirnei, Irineu, Clement al Alexandriei, Păstorul lui Herma, scriitorul evagrian al Nilului și Dionisie Areopagitul. Cartea are valoare deosebită pentru extrasele din lucrări pierdute: autorul avea un interes, pe atunci rar, pentru literatura creștină veche. Mai târziu a fost prelucrată și a luat forma unor cateheze monahale. Este în fond un cod de morală și purtare monahală. Începe cu temelia virtuților, care este credința, urmată de nădejde, vorbește amestecat despre virtuți și patimi, despre cum să înfrunte nevoitorii patimile și să-⁠și dobândească liniștea sufletească, despre datoriile monahale și sociale, despre cei așezați la conducerea preoțească, și încheie cu probleme de mântuire și de eshatologie. A atras atenția și dragostea monahilor, și a înrâurit mult morala monahală. Textul grecesc și latin este în „Patrologia Greacă” a lui Migne (vol. 89).

Antioh a scris și o scurtă „Povestire” despre uciderea monahilor de la Lavra Sfântului Sava și o „Mărturisire” sau rugăciune în care povestește nenorocirile căzute asupra Ierusalimului în vremea invaziei persane și cere îndurarea dumnezeiască pentru vindecarea Cetății Sfinte de multele ei rele. Din ea face parte rugăciunea a doua „Și ne dăruiește nouă, Stăpâne, spre somn...” citită la rugăciunile de seară și la Pavecernița Mare (rugăciunea „a doua către Domnul nostru Iisus Hristos, a lui Antioh monahul Pandectul”). Se spune că Antioh a murit în jurul anului 635.