Manuil

Sfântul Sfințit Mucenic Manuil a fost episcop al Adrianopolului, oraș bizantin, ucis de bulgari în anul 815, în timpul războaielor de la începutul secolului al IX-⁠lea. Este pomenit la 22 ianuarie. În Evul Mediu, el și cei care au pătimit cu el erau pomeniți laolaltă în Patriarhia Constantinopolului la 22 și 23 ianuarie.

Episcopul

Manuil este cunoscut din mai multe izvoare din Evul Mediu timpuriu: scrierile Continuatorului lui Teofan și ale lui Ioan Skylitzes, Sinaxarul Bisericii Constantinopolului, Minologhionul împăratului Vasile al II-⁠lea Bulgaroctonul, Mineiul lui Iosif Imnograful și alte scrieri hagiografice. Nu s-⁠au păstrat știri despre obârșia lui și primii lui ani. Prima pomenire a lui este din anul 787, când era deja în fruntea Mitropoliei Adrianopolului. Fiindcă mai mulți episcopi erau supuși lui, în unele izvoare i se dă rang de arhiepiscop, dar în izvoarele de pe vremea lui și în scrierile autorilor medievali se numește doar episcop. Nu se știe când a urcat pe scaun. Înaintea lui a fost Iosif, iar după el Grigorie, despre care nu se știe nimic în afară de nume.

După actele Sinodului al Doilea de la Niceea, din toamna anului 787, Manuil a luat parte la acest sinod, alcătuit din 367 de episcopi (mai ales din eparhii creștine din Răsărit) și din trimiși ai papei. A fost de față la opt dintre ședințe. La a doua s-⁠a pronunțat pentru închinarea la icoane în forma pusă în scrisoarea papei Adrian I și a osândit iconoclasmul. La a patra ședință a semnat documentul cu citate din scrierile Sfinților Părinți în sprijinul cinstirii icoanelor, iar la a șaptea a întărit cu semnătura Crezul primit de sinod.

Robia și mucenicia

Următoarea pomenire a lui din izvoarele bizantine este din 813. Atunci, după cucerirea orașului de către bulgari, a fost dus în robie împreună cu alți locuitori ai Adrianopolului, între care și viitorul împărat Vasile I Macedoneanul, încă de vârstă mică, cu părinții lui. În viața lui Vasile Macedoneanul din opera Continuatorului lui Teofan se spune că în Bulgaria Manuil și tovarășii lui de nenorocire „au întors la adevărata credință a lui Hristos pe mulți bulgari (poporul acesta nu fusese încă adus la credință) și au semănat pretutindeni semințele învățăturii creștine, abătând pe sciți de la rătăcirile barbare și aducându-⁠i la lumina cunoașterii lui Dumnezeu”.

După mărturia autorilor bizantini, curând după moartea neașteptată a hanului Krum, la 13 aprilie 814, puterea asupra bulgarilor a trecut la un stăpân care îi ura aprig pe bizantini pentru credința lor creștină. Cine era el, Diceng sau Omurtag, nu se știe sigur: bizantinii îi făceau pe amândoi răspunzători de prigonirea creștinilor, învinuindu-⁠i de aceleași fapte. Istoricii de azi înclină în mare parte să socotească pe Diceng drept organizatorul represiunilor. În Sinaxarul Bisericii Constantinopolului și în alte izvoare hagiografice se spune că la începutul lui 815 stăpânul bulgarilor Diceng a poruncit creștinilor prinși să mănânce carne în Postul Mare, amenințând cu moartea pe cei ce nu ascultă. Cei mai mulți bizantini, ca să-⁠și scape viața, au fost siliți să calce canoanele credinței lor. Dar un grup de câteva sute de creștini, în frunte cu Manuil, a refuzat să împlinească porunca. Pentru aceasta au fost toți uciși cu cruzime: odată cu Manuil au fost omorâți 377 de bizantini. Dimitrie al Rostovului a descris astfel moartea mucenicească a episcopului: Diceng a poruncit să fie tăiat în două cu fierăstrăul episcopul Manuil al Adrianopolului și să i se taie brațele la umeri, apoi sfintele lui rămășițe au fost aruncate câinilor. În scrierile Continuatorului lui Teofan și ale lui Skylitzes se spune însă că hanul era atunci Omurtag și că pricina uciderii a fost creștinarea de către Manuil și tovarășii lui a bulgarilor și slavilor care trăiau în apropierea locurilor lor de captivitate.

Mai târziu cei morți odată cu Manuil, ca și mulți alții uciși de bulgari în anii 813 până la 815, au fost numărați între mucenici, iar episcopul Adrianopolului și câțiva preoți între sfinții sfințiți mucenici.