Anuvie din Egipt

Cuviosul Anuvie din Egipt, pustnic, a trăit în veacul al IV-⁠lea. Se prăznuiește la 18 iunie. Mărturisitor care a supraviețuit prigoanei, s-⁠a retras în pustie.

În vremea prigoanei creștinilor din veacul al IV-⁠lea a răbdat cu bărbăție chinurile, dar a rămas viu și s-⁠a retras în pustie, unde a stat până la adânci bătrânețe. A întemeiat un mic schit, în care a trăit cu șase monahi, între care fratele lui, Cuviosul Pimen cel Mare (pomenit la 27 august). După ce tâlharii au jefuit schitul, s-⁠au adăpostit într-⁠un templu păgân părăsit, hotărând să nu vorbească între ei o săptămână. Toată săptămâna Cuviosul Anuvie arunca dimineața o piatră în fața statuii zeului păgân, iar seara îi spunea: „Am greșit, iartă-⁠mă”. După săptămână frații l-⁠au întrebat pe avva Anuvie ce înseamnă faptele lui, iar bătrânul le-⁠a lămurit că, așa cum statuia nu se supăra când o lovea și nu se înălța când își cerea iertare de la ea, așa trebuie să trăiască și frații. Cu trei zile înainte de adormirea Cuviosului Anuvie l-⁠au vizitat pustnicii Sur, Isaia și Pavel, care l-⁠au rugat să le povestească despre viața lui, spre folosul credincioșilor. Sfântul a răspuns: „Nu-⁠mi aduc aminte să fi făcut ceva mare și slăvit”. Plecându-⁠se totuși stăruinței lor, le-⁠a spus cu adâncă smerenie că, după ce în vremea prigoanei a mărturisit în fața chinuitorilor Numele lui Hristos, nu și-⁠a mai spurcat niciodată gura cu vorbă nedreaptă, căci, mărturisind o dată Adevărul, nu a voit să rostească minciună. Inima lui a fost mereu plină de dorul comuniunii cu Domnul, și nu o dată a văzut îngeri și sfinți ai lui Dumnezeu stând înaintea Domnului; a văzut și pe satana și pe îngerii lui, osândiți la focul veșnic; i s-⁠au arătat și drepții, care se desfătau în fericirea veșnică. La sfârșitul celei de-⁠a treia zile Cuviosul Anuvie a trecut la Domnul în bucurie duhovnicească. Când sufletul lui se înălța la cer, în aer se auzea cântare îngerească.