Luca al Crimeei

Sfântul Ierarh Luca al Crimeii, născut Valentin Feliksovici Voino-⁠Iasenețki, a fost chirurg de seamă, scriitor duhovnicesc și arhiepiscop de Simferopol și al Crimeii. S-⁠a născut la 27 aprilie 1877 la Kerci și a adormit la 11 iunie 1961 la Simferopol, după ani grei de prigoană în Uniunea Sovietică. Biserica îl cinstește ca mărturisitor și ca ocrotitor al bolnavilor, iar poporul îi spune Luca Doctorul sau Luca Chirurgul.

Tinerețea și chemarea la medicină

Tatăl lui, Felix, era farmacist de neam polonez și romano-⁠catolic, iar mama, Maria Dmitrievna, era ortodoxă; ea a avut grijă de familie și s-⁠a ocupat cu milostenia. În 1889 familia s-⁠a mutat la Kiev, unde Valentin a absolvit gimnaziul și școala de artă. A ezitat multă vreme între pictură și medicină și a ales medicina pentru că voia să slujească oamenii simpli și săraci. Potrivit amintirilor lui, nu primise o educație religioasă în familie, iar când a terminat școala directorul i-⁠a dat un Nou Testament, din a cărui citire stăruitoare a ajuns să cunoască învățătura lui Hristos.

Printre atracțiile tinereții a fost și o scurtă apropiere de ideile lui Lev Tolstoi, de care s-⁠a dezamăgit după ce a citit cartea acestuia despre credință. Din 1898 a învățat medicina la Universitatea din Kiev, remarcându-⁠se la anatomie, unde meșteșugul desenului i-⁠a fost de mare folos. În 1904 a plecat ca medic în războiul ruso-⁠japonez și a condus secția de chirurgie a unui spital la Cita. Acolo a văzut cât de des se infectau rănile și a început să se gândească la chirurgia septică. La sfârșitul aceluiași an s-⁠a căsătorit cu sora medicală Anna Vasilievna Lanskaia, cunoscută pentru bunătatea și credința ei, care i-⁠a fost sprijin în muncă.

Chirurgul

A lucrat mulți ani ca medic de ținut în spitale de la țară, apoi la Kiev, la Petrograd și, din 1916, la Tașkent, unde spera ca clima caldă să o ajute pe soția sa, bolnavă de tuberculoză. Anna a murit în octombrie 1919, lăsând copiii în grija lui, iar el nu s-⁠a mai recăsătorit. A devenit profesor de anatomie și chirurgie la noua universitate din Tașkent și a condus una dintre cele mai cunoscute clinici chirurgicale din Asia Centrală.

A studiat îndeaproape anestezia regională, a descris tratarea nevralgiei de trigemen prin anestezie locală și a obținut doctoratul în medicină. Opera sa principală, „Eseuri de chirurgie septică”, apărută în 1934, a rămas un manual de referință; în anii în care antibioticele lipseau, ea a avut o mare însemnătate. Se ruga Maicii Domnului înainte de fiecare operație, ținea o icoană în sala de operații și își făcea cursurile în haină preoțească, cu crucea la gât.

Preotul și episcopul

În februarie 1921, în plină prigoană, a fost hirotonit diacon, iar după o săptămână preot. În 1923 a fost tuns în monahism cu numele Luca, după Evanghelistul Luca, care a fost și medic, și pictor, și a fost sfințit episcop de Tașkent și Turkestan. Nu a lăsat însă chirurgia. În același an a fost arestat sub învinuirea de activitate antisovietică și trimis în Siberia.

În total a petrecut unsprezece ani în exil și în închisori. A fost mai târziu episcop de Elețk, arhiepiscop de Krasnoiarsk în anii războiului, unde a lucrat în spitalele militare, apoi arhiepiscop de Tambov. În aprilie 1946 a fost numit arhiepiscop de Simferopol și al Crimeii. Pentru lucrarea sa de chirurgie septică a primit în același an Premiul Stalin, iar pentru munca din război o medalie. Din 1955 a rămas complet orb. În 1958 scria cât de greu a fost să înoate împotriva curentului furtunos al propagandei antireligioase, câtă suferință i-⁠a adus și îi aduce încă. A adormit întru Domnul la 11 iunie 1961.

Cinstirea

În 1995 Sinodul Bisericii Ortodoxe Ucrainene i-⁠a recunoscut cinstirea locală, iar Biserica Ortodoxă Rusă l-⁠a canonizat ca mărturisitor în anul 2000. La 17 martie 1996, în fața a mii de oameni, au fost scoase moaștele sale, despre care se spune că au răspândit o mireasmă de nespus, iar inima i-⁠a fost găsită nestricată. După trei zile au fost așezate în catedrala Sfânta Treime din Simferopol. La 13 iunie 2019 Patriarhia Ecumenică l-⁠a trecut și ea în rândul sfinților.

Parți din moaștele sale se află în Grecia, la mănăstirea Sagmata din Beoția și la altele, în biserica ortodoxă antiohiană din Raleigh și la catedrala Sfânta Marina din Plovdiv, în Bulgaria. La Belgrad, capela Academiei Militare de Medicină îi poartă numele. Este prăznuit la 11 iunie, iar la 18 martie se face pomenirea aflării moaștelor sale.