Anub din Schit

Cuviosul Avva Anub (Anuvie), numit și Purtătorul de semne, a fost un părinte egiptean al pustiei, nevoitor din Sketa, în Egiptul de Jos (azi Wadi Natrun), în secolele al IV-⁠lea și al V-⁠lea. Este pomenit în Pateric, în culegerea cuvintelor Părinților pustiei. Sfântul Nicolae Velimirovici îl numește unul dintre marii monahi egipteni. Se pomenește la 5 iunie, după calendarul vechi, adică 18 iunie pe cel nou, în Biserica Sârbă, iar sinaxarele grecești și slavone în versuri îl au la 6 iunie.

Viața

A fost unul dintre cei șapte frați de sânge ai lui Avva Pimen, împreună cu Paisie. Pimen era părintele lor duhovnicesc, deși Anub era cel mai mare ca vârstă. Se spune că, înainte de călugărie, a fost prigonit ca creștin și a suferit mult pentru credința adevărată. După primul atac al barbarilor mazici asupra Sketei, în 407-408, care a risipit monahii, cei șapte frați s-⁠au mutat în vechiul oraș Terenuthis, în Delta apuseană, iar Anub a luat conducerea noii așezări monahale. Au alcătuit o obște de viață de obște, ocupând pentru o vreme un templu păgân părăsit. Au ținut o nevoință aspră, în care își petreceau tot timpul în rugăciune sau în muncă, lăsând pentru somn numai patru ceasuri pe noapte. A adormit în pace în a doua jumătate a secolului al V-⁠lea.

Se povestește că, pe când frații locuiau în templul păgân, în fiecare dimineață Anub arunca cu pietre într-⁠o statuie și seara îi spunea să-⁠l ierte. Avva Pimen l-⁠a întrebat de ce face așa și el a răspuns că a făcut-⁠o pentru ei: statuia nu s-⁠a mâniat când a fost lovită și nu a spus că nu iartă când el s-⁠a plecat în pocăință. Le-⁠a spus că, dacă vor să trăiască împreună, trebuie să fie ca statuia, care nu se mișcă fie că e bătută, fie că e lăudată, iar dacă nu, în templu sunt patru uși și fiecare să meargă unde vrea. Cei șapte frați au hotărât să rămână împreună.

Altădată, fratele său Paisie i-⁠a spus că Avva Pimen vorbește prea aspru și i-⁠a arătat o lădiță cu aur, ca să pornească o mănăstire în altă parte. Anub a văzut că lăcomia fratelui îl poate pierde, dar, în loc să-⁠l certe aspru, s-⁠a prefăcut că primește și a luat lădița în drum. La trecerea unui râu a făcut că își pierde echilibrul și a lăsat aurul să cadă în apă. Paisie a spus să nu se mâhnească, de vreme ce banii s-⁠au pierdut, să se întoarcă la fratele lor, și au trăit în pace. Astfel Anub a ascuns păcatele altora și i-⁠a mântuit. Înainte de moarte l-⁠au vizitat trei bătrâni pustnici și, fiind văzător cu duhul, le-⁠a descoperit tainele inimii lor.

Cuvintele lui

Din Pateric se păstrează cuvinte ca acestea: de la ziua când numele lui Hristos a fost chemat asupra mea, nicio minciună nu a ieșit din gura mea. Avva Pimen a spus despre el, după moartea lui: am trăit împreună în unire deplină și pace neîntreruptă până când moartea ne-⁠a despărțit. Cine se învinovățește pe sine îl îndreptățește pe aproapele și acoperă păcatele lui.

Un alt Anuvie

O sursă ucraineană spune că Anuvie s-⁠a nevoit în Egiptul de Sus și a fost mărturisitor în vremea prigoanei, poate sub Iulian Apostatul, că ar fi fost hrănit de îngeri și că ar fi murit după trei zile de la vizita monahilor Surus, Isaia și Pavel, povestită în Istoria monahilor. Aceeași sursă spune că nu este sigur că el este același cu cel din frescele mănăstirii Bawit.