Arsenia Dobronravova

Sfânta Cuvioasă Muceniță Arsenia (Ana Gavrilovna Dobronravova, în lume, iar în schima Toma) a fost stareță a mănăstirii Sergievskii Voskresensko-⁠Feodorovskii de lângă Șuia. S-⁠a născut în 1879 și a murit la 23 ianuarie 1939 în spitalul închisorii nr. 1 din Ivanovo. A fost proslăvită de Sinodul Arhieresc al Bisericii Ruse din 2000. Este pomenită la 10 (23) ianuarie, în ziua morții ei mucenicești, în Soborul sfinților din Ivanovo și în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ruși.

S-⁠a născut în familia preotului Gavriil Dobronravov, de la biserica Intrării în Biserică a Maicii Domnului din satul Șegodskoe, ținutul Iuriev, gubernia Vladimir. Fratele ei mai mare, Vasili Dobronravov, a fost un cunoscut om public din gubernia Vladimir, autor, împreună cu Berezin, la sfârșitul veacului al XIX-⁠lea, al descrierii istorico-⁠statistice a bisericilor și parohiilor eparhiei Vladimir, în cinci volume. În 1895 Ana a absolvit școala eparhială din Vladimir, iar în 1903 a intrat ca învățătoare de scris și de lucru de mână la orfelinatul de pe lângă mănăstirea icoanei Maicii Domnului Feodorovskaia din satul Sergievo, ținutul Șuia, unde a primit tunderea cu numele Arsenia. În 1915 a fost numită stareță a mănăstirii.

După revoluția din 1917, mănăstirea a fost mereu pe marginea închiderii. A putut rezista peste zece ani numai pentru că, sub conducerea maicii Arsenia, maicile au întemeiat o artelă agricolă numită „Obștea”. Autoritățile au îngăduit maicilor să locuiască în mănăstire și să slujească, cu condiția să lucreze în sovhoz. Arsenia a rămas stareță. În 1929 mănăstirea a fost desființată definitiv. În anii 1920 a trăit în mănăstire, în surghiun, câțiva ani, mitropolitul Serafim. Maica Arsenia îl cunoscuse în 1903, pe când era arhimandrit, când a venit cu familia unei rude la Sarov, la serbările proslăvirii Cuviosului Serafim de Sarov.

În aprilie 1932 a fost arestată. A fost învinuită că ar fi făcut printre locuitori agitație, folosind mai ales biserica, și că ar fi îndemnat la împotrivire față de puterea sovietică. Arsenia nu s-⁠a recunoscut vinovată. În octombrie același an, Consfătuirea Specială de pe lângă poliția politică a osândit-⁠o la trei ani de surghiun în Kazahstan. La început a trăit la Alma-⁠Ata, apoi a fost surghiunită la Karkaralinsk, unde a primit schima cu numele Toma. La sfârșitul surghiunului, în 1935, starețea a venit la Vladimir, unde la sfârșitul lui iunie 1938 a fost arestată din nou, învinuită că ar fi fost „participantă activă a unei organizații contrarevoluționare a clerului și a monahilor”. În timpul anchetei a stat neclintită și și-⁠a tăgăduit vina. În închisoare s-⁠a îmbolnăvit greu și în ianuarie 1939 a fost pusă în spitalul închisorii nr. 1 din Ivanovo, unde a murit la 23 ianuarie. După actul de deces, moartea a venit din slăbirea inimii pe fondul epuizării totale a organismului.