Dometian al Melitinei

Sfântul Cuvios Dometian a fost nepotul împăratului Mauriciu și arhiepiscop al Melitinei, în Armenia romană, din jurul anului 580 până la adormirea lui, în 602. A fost vestit ca diplomat și este socotit sfânt de Bisericile calcedoniene pentru că a impus dreapta credință în nord-⁠estul imperiului. Bisericile necalcedoniene îl pomenesc însă pentru prigoanele aspre. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 10 ianuarie.

Tinerețea

Sinaxarul Constantinopolului și Minologhionul lui Vasile al II-⁠lea îi dau o scurtă viață, scrisă la veacuri după moartea lui, deci de încredere îndoielnică. După Sinaxar, avea treizeci de ani când a ajuns episcop, deci s-⁠a născut în jurul anului 550. După Cronica din 1234 și Mihail Sirianul, era fiul lui Petru, fratele lui Mauriciu. Sinaxarul numește părinții Teodor și Ecdichia, cucernici și înstăriți, dar nu se cunoaște un frate al lui Mauriciu cu numele Teodor. A primit atât învățătură lumească, cât și biblică. A fost prieten cu viitorul papă Grigorie cel Mare, pe când acesta era apocrisiar la Constantinopol între 579 și 585, și se pare că au studiat Biblia împreună. După Sinaxar, s-⁠a căsătorit, dar soția a murit curând după nuntă, și el a părăsit lumea. Era vestit prin întâlnirea înțelepciunii cu asceza.

Sfetnicul lui Mauriciu

După Ioan din Efes, Mauriciu a făcut să fie ales episcop al Melitinei cu vreo doi ani înainte de a ajunge împărat, adică în jurul anului 580. Episcopii Melitinei erau mitropoliți ai provinciei, dar Dometian a fost cel dintâi cu rang de arhiepiscop, iar Mauriciu a ridicat provincia, spre cinstea lui, din Armenia a Treia în Armenia Întâi. Ioan din Efes spune că s-⁠a mutat la Constantinopol curând după urcarea lui Mauriciu pe tron și a fost unul dintre cei mai apropiați sfetnici ai lui în războaiele cu perșii, avarii și slavii. Spune că era pătruns de hotărârile Sinodului de la Calcedon și de Tomosul lui Leon, și că dădea săracilor darurile primite de la împărat. A stat mai ales la Constantinopol în anii 582-585 și 591-598. După Sinaxar, Mauriciu l-⁠a trimis în misiuni la mai multe triburi păgâne. În 587 sau 588, regele Childebert al II-⁠lea al Austrasiei i-⁠a scris cerând pace cu romanii. În testamentul lui Mauriciu din 596 sau 597, a fost numit tutorele copiilor împăratului.

Misiunea în Persia

În 590, în timpul unui război civil persan, a fost trimis cu episcopul Grigorie al Antiohiei la Constantina, ca să se alăture regelui exilat Hosrov al II-⁠lea, pe care Mauriciu voia să-⁠l reașeze pe tron. Cei doi par să fi fost aleși ca să-⁠l facă pe Hosrov creștin. În august 593 i-⁠a scris vechiului prieten Grigorie cel Mare, acum papă. Grigorie i-⁠a răspuns lăudându-⁠l că a „propovăduit credința creștină” regelui persan și i-⁠a mai scris cel puțin încă două scrisori, din 595 și 598, ultima despre treburile bisericești din Sicilia. A obținut încetarea prigoanei creștinilor din Persia și drepturi și privilegii pentru ei, chiar dacă nu l-⁠a convertit pe Hosrov. În exilul de la curtea persană a cunoscut-⁠o, la Circesium sau la Hierapolis, pe nobila creștină Golinduch, a cărei viață a scris-⁠o după moartea lui Eustratie din Melitene, pe baza amintirilor lui; ea a murit la 13 iulie 591.

Prigoanele și sfârșitul

Fiind mai mult om al statului decât al Bisericii, a rămas în memoria contemporanilor prin prigoane aspre împotriva monofiziților, evreilor și samaritenilor. La Edesa, după izvoarele monofizite medievale, a ucis patru sute de monahi monofiziți care au refuzat să se unească cu Biserica oficială. Bisericile armeană și coptă îl pomenesc deci ca „ucigaș”. A purtat și o dispută publică cu patriarhul Eulogie al Alexandriei, pe care îl învinuia că nu înțelege deplin dogmele calcedoniene. A luat parte la hirotonia patriarhului Chiriac al Constantinopolului. A adormit în 602 la Constantinopol și a fost îngropat în biserica Sfinților Apostoli.