Teofan Zăvorâtul

Sfântul Ierarh Teofan Zăvorâtul, cu numele din lume Gheorghi Vasilievici Govorov, a fost episcop și teolog rus, născut la 10 ianuarie 1815 și adormit la 6 ianuarie 1894 după calendarul vechi, în ziua Botezului Domnului. Biserica îl pomenește ca pe un mare învățător al rugăciunii neîncetate, care a lăsat cărți și scrisori de îndrumare duhovnicească și a dat poporului rus Filocalia în limba lui. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă în 1988.

Copilăria și studiile

S-⁠a născut în satul Cernavsk, din regiunea Oriol, în familia unui preot de țară. Mama lui provenea și ea dintr-⁠o familie de preoți, așa că a primit de mic o educație adânc religioasă. În 1823 a intrat la școala teologică din Livnî, iar în 1829, printre cei mai buni elevi, a fost mutat la seminarul din Oriol. Cronica seminarului nota despre el că iubește singurătatea, că este blând și tăcut și că dă pildă de hărnicie și bună purtare.

În 1837, ca fruntaș al promoției, a fost trimis la Academia Teologică din Kiev. Mama lui a murit în 1838, iar tatăl un an mai târziu, iar aceste pierderi au cântărit în alegerea drumului. Mergea adesea la peșterile Lavrei Pecerska, care se pare că l-⁠au îndemnat spre viața monahală.

Monah și dascăl

În 1841, la douăzeci și șase de ani, a fost tuns în monahism de rectorul academiei, arhimandritul Ieremia, și a primit numele Teofan, în cinstea Sfântului Teofan Mărturisitorul. În același an a fost hirotonit ierodiacon și ieromonah. A terminat printre primii, cu titlul de magistru în teologie, iar lucrarea lui de curs despre religia rânduită prin Lege a fost trimisă Sfântului Sinod și lăudată de mitropolitul Filaret al Moscovei.

A fost apoi rector al școlii teologice Sf. Sofia din Kiev, inspector și profesor la seminarul din Novgorod, iar din 1844 profesor de morală și teologie pastorală la Academia din Sankt Petersburg. Se simțea însă tot mai apăsat de catedră și într-⁠o scrisoare către părintele său duhovnicesc spunea că ar vrea doar să stea în biserică.

La cererea lui, în 1847 a fost numit în Misiunea Duhovnicească Rusă de la Ierusalim, condusă de arhimandritul Porfirie Uspenski. Acolo a învățat iconografia, greaca, franceza, ebraica și araba, a cunoscut monahismul străvechi al Răsăritului și a început să traducă scrieri din Filocalia greacă. Războiul Crimeii l-⁠a adus înapoi în Rusia în 1854.

Episcopul

Ridicat la rangul de arhimandrit, a fost rector al seminarului din Olonets, apoi preot al bisericii ambasadei ruse din Constantinopol și, din 1857, rector al Academiei din Sankt Petersburg. În 1859 a fost hirotonit episcop de Tambov și Șațk. Acolo a predat poporului prin predici simple și puternice, a deschis școli parohiale și o școală pentru fete și a pornit o revistă eparhială. Tot din acei ani datează scrierea sa „Scrisori despre viața creștină”.

În 1861 a fost de față la scoaterea moaștelor Sfântului Tihon de Zadonsk, pe care îl îndrăgise încă din copilărie. În 1863 a fost mutat la Vladimir, unde a întemeiat tot o școală eparhială pentru fete.

Zăvorârea

În 1866 a cerut Sfântului Sinod să fie eliberat din scaun și s-⁠a retras la Pustia Vîșa, din eparhia Tambovului, unde a ajuns mai-⁠marele obștii. În 1872 a intrat în zăvorâre deplină: nu s-⁠a mai arătat oamenilor și nu a mai mers la slujbele din biserica mănăstirii, închizându-⁠se în chilia sa. De aici i-⁠a venit numele de Zăvorâtul.

Din chilie a continuat să slujească Biserica prin scris. Poșta îi aducea zilnic între douăzeci și patruzeci de scrisori și el răspundea la fiecare. A tradus și a adăugit la Filocalia în rusă, a tâlcuit Scriptura și a scris despre viața duhovnicească și despre creșterea tinerilor în credință. Tema neîncetată a scrierilor sale este viața lăuntrică de rugăciune neîntreruptă, după cuvântul Apostolului Pavel de a ne ruga neîncetat.

A trecut la Domnul la 6 ianuarie 1894, de Botezul Domnului. În 1988, la Soborul Local al Bisericii Ruse dedicat celor o mie de ani de la Botezul Rusiei, a fost trecut în rândul sfinților. Este pomenit la 10 ianuarie.