Atanasie cel Mare

Sfântul Atanasie cel Mare a fost arhiepiscop al Alexandriei în secolul al IV-⁠lea și cel mai neînduplecat apărător al credinței de la Niceea. Biserica îl numește Părintele Ortodoxiei, pentru că vreme de aproape o jumătate de veac a mărturisit că Fiul este de o ființă cu Tatăl, chiar și atunci când împărații și o mare parte din episcopat stăteau împotriva lui.

Începuturile

S-⁠a născut la Alexandria, într-⁠o familie creștină cu stare, între anii 293 și 298; tradiția ortodoxă îl așază în jurul anului 297. A primit o bună educație lumească, dar a dobândit mai multă știință din citirea stăruitoare a Sfintei Scripturi. O povestire păstrată de istoricul Rufin spune că, pe când era copil, s-⁠a jucat pe malul mării cu ceilalți copii „de-⁠a botezul”, el fiind ales „episcop”. Patriarhul Alexandru, care privea de la fereastră, a cercetat întâmplarea și a găsit că rânduiala fusese păzită întocmai; i-⁠a luat apoi pe copii sub ocrotirea sa. Atanasie a fost citeț, apoi diacon și secretarul lui Alexandru.

În jurul anului 319 preotul Arie a început să învețe că Fiul este făptură, făcută de Tatăl, și că a fost o vreme când nu era. Tânărul Atanasie, încă înainte de această ceartă, scrisese lucrările „Împotriva elinilor” și „Despre întruparea Cuvântului”. În anul 325 l-⁠a însoțit pe Alexandru la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, unde Arie a fost osândit, iar învățătura că Fiul este „de o ființă” cu Tatăl a intrat în Simbolul credinței.

Arhiepiscop al Alexandriei

După adormirea lui Alexandru, poporul și episcopii Egiptului l-⁠au ales unanim în scaun, deși Atanasie, socotindu-⁠se nevrednic, a încercat să se ferească. Episcopatul său începe la 9 mai 328 și a ținut 45 de ani. Primii ani i-⁠a petrecut vizitând bisericile Egiptului și ale Libiei și legând prietenii cu pustnicii și monahii din pustie, între care Pahomie.

Partida ariană de la curtea imperială, în frunte cu Eusebiu al Nicomidiei, l-⁠a pârât în fel și chip. Sinodul de la Tir din 335 l-⁠a depus, iar împăratul Constantin cel Mare l-⁠a trimis în surghiun la Trier, în Galia, unde episcopul Maximin l-⁠a primit cu cinste.

Cele cinci surghiunuri

De patru împărați a fost izgonit din scaun de cinci ori, în total aproape 17 ani, fără a socoti alte fugi din calea celor ce căutau să-⁠l ucidă.

După moartea lui Constantin s-⁠a întors, dar în 338 Constanțiu al II-⁠lea a poruncit din nou izgonirea lui, iar un episcop arian, Grigorie din Capadocia, i-⁠a luat scaunul. Atanasie a mers la Roma, unde papa Iuliu a luat apărarea lui și a adunat un sinod care l-⁠a recunoscut ca episcop legitim. Sinodul de la Serdica din 343 a înlăturat și el învinuirile (între ele, cea nedreaptă că ar fi ucis un episcop, Arsenie). În 356 episcopul arian Gheorghe din Capadocia a fost pus pe scaunul Alexandriei, iar Atanasie s-⁠a retras în pustia Egiptului de Sus, unde a stat șase ani printre monahi și a scris „Cuvintele împotriva arienilor”, „Apărarea fugii sale” și „Istoria arienilor”.

Sub Iulian Apostatul s-⁠a întors la 22 februarie 362 și a ținut la Alexandria un sinod, cu Eusebiu de Vercelli, care a chemat la unire pe cei ce mărturiseau aceeași credință în ciuda deosebirilor de termeni. Iulian l-⁠a izgonit curând, însă, iar Atanasie a rămas ascuns în Egiptul de Sus până la moartea împăratului, la 26 iunie 363. Împăratul Iovian l-⁠a repus în scaun; Atanasie a mers la Antiohia, unde a fost primit cu bunăvoință. Sub Valens, în octombrie 364, a plecat pentru scurtă vreme într-⁠o casă din afara orașului, dar împăratul, temându-⁠se de răzmeriță, i-⁠a îngăduit în câteva săptămâni să se întoarcă.

Scrieri

Scrierile sale sunt printre cele mai de preț ale Părinților. „Despre întruparea Cuvântului” arată că Fiul lui Dumnezeu S-⁠a făcut om ca omul să poată fi mântuit. Cele patru cuvinte împotriva arienilor, scrisoarea „Despre hotărârile Sinodului de la Niceea” și cele patru epistole către Serapion, episcopul de Thmuis, apără dumnezeirea Fiului și pe cea a Duhului Sfânt, împotriva lui Macedonie. Scrisoarea către Epictet al Corintului apără deplinătatea firii omenești a lui Hristos, iar epistola către Marcelin arată cum se folosesc Psalmii în rugăciune.

A scris „Viața Sfântului Antonie cel Mare”, pe care Sfântul Ioan Gură de Aur o recomanda tuturor creștinilor și care a răspândit în Răsărit și în Apus idealul monahal. A lăsat 45 de epistole pascale; cea de-⁠a 39-a, din 367, este socotită o etapă importantă în fixarea canonului Noului Testament. Era și întâiul patriarh al Alexandriei care a ținut omilii în coptă, pe lângă greacă.

Adormirea și cinstirea

După ani de liniște, înconjurat de clerici și de credincioși, la 2 mai 373 a adormit în pace în patul său, după ce hirotonise pe prezbiterul Petru ca urmaș. Moaștele lui au fost mutate mai târziu la Veneția, în biserica San Zaccaria, unde se află în cea mai mare parte; în 1973 Papa Paul al VI-⁠lea a dăruit papei copt Șenuda al III-⁠lea o parte din ele, păstrată la Catedrala Sfântul Marcu din Cairo. Părticele se află și la Mănăstirile Iviru, Zografu și Esfigmenu din Athos.

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la 18 ianuarie, împreună cu Sfântul Chiril al Alexandriei; la 2 mai este pomenit din nou, zi care în Apus este ziua adormirii sale. Este numărat printre cei patru mari dascăli greci, alături de Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. În Iași, Mănăstirea Copou poartă hramul Sfinților Atanasie și Chiril.