Efrem cel Mic

Cuviosul Efrem cel Mic (Efrem Mțire) a fost monah georgian la Antiohia, teolog și tălmăcitor din greacă al scrierilor Sfinților Părinți, mort în jurul anului 1101 (după un izvor, la 18 ianuarie 1101; după altul, între 1101 și 1103). Izvoarele noastre nu dau o zi de prăznuire în calendarul menaion și nu arată un act de canonizare, deși un izvor rus îl numește cuvios. Despre viața lui se știe puțin.

Viața

Se pare că a primit de tânăr o învățătură greacă temeinică, poate la Constantinopol, unde se mutase în 1027 tatăl lui presupus, Vache Karicisdze, nobil georgian din Tao, după războiul bizantino-⁠georgian pentru Tao-⁠Klarjeti. Efrem a ajuns apoi monah pe Muntele Negru de lângă Antiohia, unde viețuia o obște georgiană vie, de vreo șaptezeci de monahi. De acolo, după un izvor rus, nu a mai plecat niciodată. În jurul anului 1091 a devenit egumen al mănăstirii Kastana, probabil la izvorul Castalia din Daphne, în afara Antiohiei. A murit în 1101, iar în actele sinodului de la Ruisi-⁠Urbnisi din 1103 este pomenit între cei adormiți.

Tălmăcirile

Efrem a tălmăcit din greacă în georgiană cinci scrieri ale lui Dionisie Areopagitul, Ascetica Sfântului Vasile cel Mare și a Sfântului Efrem Sirul, tâlcuiri la Psaltire și la Epistolele Sfinților Apostoli, scrieri ale Sfântului Ioan Damaschin și altele. Tălmăcirea lui, atașată de limba greacă, a fost hotărâtoare pentru literatura georgiană de mai târziu. A fost cel dintâi care a adus în georgiană tălmăcirea literală și a făcut cunoscute cititorilor georgieni scoliile și lexiconurile. La început a urmat, probabil, principiile alcătuite de Cuvioșii Eftimie și Gheorghe Aghioritul, adică o tălmăcire liberă, cu echivalent dinamic, bazată pe redarea exactă a cuprinsului. Treptat a alcătuit și a întemeiat o metodă nouă, tălmăcirea adecvată, care redă și cuprinsul, și forma originalului. Principiile lui teoretice le-⁠a scris în colofoane. A alcătuit un sistem de comentarii pe margini pentru locurile grele, a așezat corespondențe georgiene pentru termenii gramaticali greci, a pus un sistem propriu de punctuație și a folosit o metodologie critică și științifică. A fost cel dintâi teoretician georgian al versificației și al literaturii și a alcătuit cel dintâi dicționar georgian, în ordine alfabetică, al tâlcuirilor simbolice.

Scrierea originală

A scris și o carte, Povestirea despre pricina creștinării georgienilor, o apărare a autocefaliei Bisericii Georgiene, care a fost în secolul al XI-⁠lea pricină de neînțelegere între clericii georgieni și cei antiohieni. Cartea i-⁠a fost încredințată de conducerea mănăstirii lui, ca să-⁠l convingă pe clerul grec de obârșia apostolică și de neatârnarea Bisericii Georgiene, și se sprijină pe multe izvoare grecești.