Marcian din Cyrrhus

Cuviosul Marcian a fost pustnic sirian din secolul al IV-⁠lea, născut la Cyrrhus (Chir), în Siria, într-⁠o familie nobilă, și cunoscut din scrierile lui Teodorit al Cirului. A murit în 387, după un izvor, sau în 388, după calendarul nostru. Este pomenit la 18 ianuarie și la 2 noiembrie.

Viața

Despre viața lui vorbește Teodorit al Cirului în al treilea capitol al cărții Istoria iubitorilor de Dumnezeu. Marcian a fost de neam nobil și a trăit împreună cu părinții lui, de neam bun; Teodorit scrie că trăia într-⁠un palat. Lăsând locuința de mai înainte, a ales pentru viețuirea lui o pustie, în care și-⁠a făcut o colibă mică, chiar neîncăpătoare pentru trupul lui. A înconjurat-⁠o cu un mic gard și s-⁠a închis în ea pentru totdeauna, rupând orice legătură cu oamenii și dorind numai cele dumnezeiești. În colibă își petrecea vremea în post și rugăciune. Hrana lui era numai pâine, și aceea în măsură: o livră de pâine, împărțită în patru părți, o rânduia pentru patru zile, și în fiecare zi mai rămâneau resturi. Mânca o dată pe zi, seara, și niciodată până la saturare. Postul lui era foamea necontenită.

O vreme a trăit singur, apoi a primit în chilie și a viețuit împreună cu doi ucenici, Evsevie și Agapit. Fiindcă chilia lui era foarte strâmtă pentru trei, Marcian le-⁠a îngăduit ucenicilor să-⁠și facă alături o chilie, în care cei doi să trăiască împreună. Ucenicul Agapit a trecut la Apameea, în marele sat Nikerti, plin de lume, unde a întemeiat două mănăstiri, una purtând numele lui și cealaltă numele lui Simeon, cel dumnezeiesc, care cincizeci de ani a strălucit prin filosofia lui. În anii 440 în aceste mănăstiri trăiau peste patru sute de oameni. Agapit a ajuns mai târziu episcop. În jurul lui Marcian s-⁠au adunat ucenici și s-⁠a alcătuit o mănăstire, pe care o conducea Evsevie, care a luat asupra lui grija învățătorului și numai el avea îngăduința să-⁠l viziteze uneori.

Cinstea și sfârșitul

Marcian se bucura de mare cinste între arhierei. Teodorit povestește că odată au venit împreună la el, spre folos sufletesc, patriarhul Flavian al Antiohiei, episcopul Acachie al Beroei, episcopul Evsevie al Calcisului, episcopul Isidor al Cirului și episcopul Teodot al Ierapolei. După convorbire și rugăciune cu Marcian, arhiereii au vrut să-⁠l hirotonească preot, dar nu au cutezat să-⁠și pună mâinile pe el: fiecare îl îndemna pe celălalt s-⁠o facă, dar fiecare refuza, și apoi au plecat. Prin predicile lui Marcian i-⁠a abătut pe oameni de la erezii, ca apolinarismul, arianismul, savelianismul și mesalianismul. Pe bătrânul Avraamie a izbutit să-⁠l convingă să prăznuiască Paștile după hotărârea Sinodului de la Niceea. Mulți oameni au făcut peste tot capele de înmormântare pentru Marcian: la Chir nepotul său, Alipie, la Calcedon o nobilă bogată, Zinoviana, și mulți alții au făcut la fel, ca să-⁠l atragă la ei pe nevoitor. Aflând, Marcian l-⁠a chemat pe Evsevie și l-⁠a legat cu jurământ să-⁠i pună trupul într-⁠un loc ascuns și nimeni afară de cei doi tovarăși ai lui apropiați să nu știe unde este îngropat, până va trece un număr mare de ani.

Marcian purta lanțuri de optzeci de livre, iar ucenicii îl urmau: Agapit purta lanțuri de cincizeci de livre, iar Evsevie de o sută douăzeci. După moartea lui Marcian și a lui Agapit, Evsevie le-⁠a luat lanțurile și le-⁠a purtat odată cu ale lui. Marcian a crescut pe ucenicul Vasile, care, după multă vreme, a întemeiat lângă orașul Seleucobel o mănăstire. Teodorit povestește și izgoniri de demoni făcute de Marcian. Un izvor sârb spune că a fost contemporan cu patriarhul Flavian al Antiohiei și cu împărații Constanțiu al II-⁠lea și Valentinian, că a fost foarte cinstit între creștini încă din viață, că a refuzat rangul preoțesc și cinstirile și că, înainte de moarte, i-⁠a poruncit ucenicului Evsevie să-⁠i ascundă trupul și să-⁠l îngroape în taină, din pricina multor închinători.