Audoen de Rouen

Sfântul Ierarh Audoen de Rouen, numit în limba franceză Ouen, a fost episcop al Rouenului în veacul al VII-⁠lea, dregător la curtea regilor merovingieni și autorul Vieții Sfântului Eligiu, prietenul său apropiat. A trecut la Domnul la 24 august 684, la Clichy, lângă Paris. Este cinstit mai ales în Occident și pomenit la 24 august.

Tinerețea și la curte Audoen s-⁠a născut în jurul anului 600-609, dintr-⁠o familie francă înstărită, cu moșii în valea Senei și a Oisei. A crescut la Ussy-⁠sur-⁠Marne și a învățat la mănăstirea Saint-⁠Médard din Soissons, iar după unele izvoare a primit și îndrumare de la Sfântul Columban și de la Sfântul Faron. Apoi a intrat în slujba curții lui Clotar al II-⁠lea, unde tinerii nobili primeau pregătire de arme și de carte. În vremea lui Dagobert I a fost referendar, adică dregător al cancelariei, iar sub Clovis al II-⁠lea a rămas în aceeași slujbă și a ajuns sfetnic al reginei Batilda.

Făcea parte dintr-⁠un grup de tineri curteni, între care Wandrille și Didier de Cahors, și a fost prieten apropiat al lui Eligiu. Amândoi au fost trimiși ai regelui, ca să-⁠l convingă pe Amand să boteze pe fiul lui Dagobert. Un istoric îi numește pe Audoen și pe Eligiu cei mai influenți oameni ai Bisericii din Francia veacului al VII-⁠lea.

În 634 a fost hirotonit preot, iar în anul următor, 635 (după alte izvoare, 636), a întemeiat, cu frații săi Ado și Rado, mănăstirea Rebais, pe pământ dăruit de regele Dagobert, și l-⁠a pus egumen pe ruda sa Agil. A luat parte și la întemeierea mănăstirii Saint-⁠Wandrille și a unei mănăstiri de maici la Fécamp. După un istoric, a petrecut un an în surghiun misionar în Spania, chiar înainte de a ajunge episcop.

Episcop de Rouen În 641 i-⁠a urmat lui Romanus pe scaunul Rouenului. A ținut în 644 un sinod la Chalon-⁠sur-⁠Saône împotriva simoniei, a sprijinit misiunile printre păgânii rămași în eparhia sa și a ajutat înmulțirea mănăstirilor, sfințind biserici la Fontenelle și în alte locuri. A dezvoltat studiile teologice și a luat parte la unirea regulii Sfântului Columban cu cea a Sfântului Benedict. În regența reginei Batilda a fost unul dintre primii ei sfetnici. Mai târziu a fost sfătuitorul lui Theuderic al III-⁠lea și a sprijinit politica lui Ebroin, primarul palatului, în așa măsură încât a fost amestecat în relele tratamente aplicate lui Leodegar.

În jurul anului 675 a mers în pelerinaj la Roma, a vizitat sfintele locuri, a împărțit milostenii săracilor și a adunat moaște pentru Rouen. După moartea lui Ebroin, în 681, a plecat la Köln și a izbutit să aducă pacea între Neustria și Austrasia.

Moartea și scrierile A murit la scurtă vreme după aceea, la 24 august 684, la curtea regală de la Clichy. A fost îngropat în biserica Sfântul Petru din Rouen, pe care o ridicase el însuși (azi Saint-⁠Ouen). Urmașul său, Ansbert, l-⁠a mutat în spatele altarului, ceea ce echivala cu o canonizare. Viața Sfântului Eligiu, scrisă de el, este socotită unul dintre cele mai autentice monumente istorice ale secolului al VII-⁠lea și un izvor prețios despre educația morală și religioasă a vremii. În veacul al X-⁠lea, Frithegod a scris un poem despre viața lui Audoen, astăzi pierdut. Martirologiul Roman îl pomenește la 24 august.