Maxim de la Gorlice

Sfântul Sfințit Mucenic Maxim din Gorlice, în lume Maxim Timofeevici Sandovici, preot ortodox din ținutul lemkilor, a fost ucis la Gorlice la începutul Primului Război Mondial, în septembrie 1914. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Poloneză în 1994 și este socotit întâiul mucenic al lemkilor. Este pomenit la 6 septembrie (24 august pe stil vechi).

Copilăria și chemarea

S-⁠a născut la 1 februarie 1886 (după un izvor, 1888) în satul Zdynia din Lemkovina, în Galiția austriacă, într-⁠o familie țărănească greco-⁠catolică. Tatăl său, Timotei, avea gospodărie țărănească și era citeț în biserica greco-⁠catolică a Acoperământului Maicii Domnului din sat, iar mama, Cristina, se ocupa de casă. A terminat școala de patru clase din Gorlice, apoi a urmat gimnaziul la Jasło și la Nowy Sącz. Printre colegi se deosebea prin religiozitate și voia să intre în mănăstire. Din pricina rezultatelor slabe a trebuit să părăsească liceul după clasa a patra. Fără încuviințarea părinților, a intrat atunci novice la mănăstirea Krehiv a ordinului bazilitan, dar după trei luni, în 1904, a plecat, dezamăgit de nivelul duhovnicesc și de atmosfera mănăstirii. Dezamăgirea față de Biserica Greco-⁠Catolică a venit din faptul că, la începutul veacului al XX-⁠lea, mănăstirile și seminarele greco-⁠catolice din Galiția de răsărit, cu sprijinul administrației austriece și poloneze, se prefăcuseră în centre ale propagandei ucrainene, iar primirea în seminare a oamenilor de orientare rusofilă tradițională fusese îngreunată; o astfel de atmosferă, statornicită de mitropolitul Andrei Șeptițki, era de neîngăduit pentru Maxim, ferm susținător al unității întregii Rusii.

În Rusia

În același an a plecat în Rusia, unde studiile de liceu nu erau obligatorii pentru cei care voiau să intre la seminarul ortodox sau să primească hirotonia. A intrat novice la Lavra Pocaev și a lucrat în tipografia mănăstirii. Acolo l-⁠a remarcat arhiepiscopul Volîniei și al Jitomirului, Antonie (Hrapovițki), unul dintre coordonatorii lucrării de răspândire a Ortodoxiei în Galiția. Arhiepiscopul punea mare preț pe atragerea la misiune a oamenilor din Galiția, care urmau să primească învățătură teologică în Rusia și apoi să se întoarcă la ai lor ca propovăduitori ai Ortodoxiei, adesea plătind chiar el studiile lor. Așa a putut și Maxim să se școlească în Rusia, cu o bursă dată de arhiepiscop, iar Antonie l-⁠a socotit ucenic duhovnicesc al său și l-⁠a trimis la seminarul din Jitomir. Încă înainte de a-⁠l termina, în vizita la familie, i s-⁠a propus să preia ca paroh o parohie ortodoxă din Grab, unde locuitorii trecuseră în masă de la Biserica Greco-⁠Catolică. După unii cercetători, inițiatorul trecerii a fost el însuși, care, înțelegându-⁠se cu preotul unit Teodor Durkot din Zdynia, i-⁠a sfătuit pe țăranii din Grab să-⁠și rezolve conflictul cu preotul locului întemeind o parohie ortodoxă, și s-⁠a oferit să slujească. Când a cerut pașaport ca să se întoarcă în Rusia la studii, a fost arestat opt zile; după eliberare a trecut ilegal granița și s-⁠a întors la Jitomir. În 1911 a absolvit seminarul cu cele mai bune rezultate din anul lui, s-⁠a căsătorit cu Pelagia Grigoruk, fiica unui preot ortodox, și, la 11 septembrie 1911, a fost hirotonit preot de arhiepiscopul Antonie, care l-⁠a trimis să slujească lemkilor.

Slujirea și arestările

Maxim a slujit în mai multe sate lemkice, unde oamenii se întorceau la credința veche, între care Grab. A fost de multe ori urmărit și închis de autoritățile austro-⁠ungare. În 1912 a fost arestat și dus la Lemberg, acuzat de spionaj pentru Imperiul Rus, cu alt preot, Ignatie Gudima, și cu doi studenți rusofili, Koldra și Bendasiuk; l-⁠a apărat avocatul Chiril Cerlunceakevici. Se păstrează mărturii că poliția și administrația îi sileau pe țărani să depună mărturie împotriva acuzaților. Ancheta a ținut aproape doi ani, pe care i-⁠au petrecut în temnița din Lemberg, și s-⁠a încheiat în vara lui 1914 prin achitarea tuturor. Cu începutul Primului Război Mondial a fost arestat din nou, acuzat de răspândirea propagandei ruse.

Mucenicia și cinstirea

La 6 septembrie 1914, soldații austrieci (căpitanul Dietrich) l-⁠au ucis în curtea din spate a tribunalului din Gorlice, fără judecată, sub ochii părintelui Iosif și ai soției lui, care era însărcinată. Ultimele lui cuvinte au fost: „Să trăiască poporul rusin și sfânta Ortodoxie.” (în alt izvor: „Trăiască sfânta Ortodoxie, trăiască sfânta Rusie”). Soția i-⁠a fost închisă în lagărul Talerhof, unde s-⁠a născut fiul lor, tot Maxim Sandovici. Tovarășul lui de nevoință, Ignatie Gudima, a fost trimis tot la Talerhof, unde și-⁠a pierdut mintea. La 7 iulie 1994, Soborul episcopilor Bisericii Ortodoxe Poloneze l-⁠a canonizat ca sfințit mucenic, cu numele „Maxim din Gorlice”, după locul morții. La 10 septembrie 1996 a fost trecut în calendar de Biserica Rusă din Străinătate, la 3 aprilie 2001 în lista sfinților din Galiția de Biserica Ortodoxă Ucraineană, la 22 noiembrie 2006 în lista sfinților carpato-⁠ruși și la 20 iulie 2012 în lista sfinților din Volînia. Pe mormântul lui a fost pus un nou crucifix rusesc de fier. La 24 decembrie 2015, Sfântul Sinod al Bisericii Ruse a trecut numele lui în calendarul ei, cu pomenire la 6 septembrie. În 2007 moaștele lui au fost mutate din cimitirul familiei.