Axie de la Solovki

Cuviosul Axie de la Solovki (Asterie) și Kașkaranți a fost un pustnic care s-⁠a nevoit pe țărmul Terek al Mării Albe, în veacul al XV-⁠lea sau, după o altă ipoteză, în veacul al XVII-⁠lea. Se pomenește la 11 iulie, în soborul sfinților din Novgorod, la 22 august, în soborul sfinților de la Solovki, și la 28 decembrie, în soborul sfinților din Kola. Numele „Axie” nu se află în sinaxarul Bisericii Ortodoxe, iar adevăratul lui nume s-⁠a pierdut.

Pustnicul din Kașkaranți

Pe țărmul Terek al Mării Albe, pe capul Kașkaranți, veneau de mult timp pescarii și vânătorii de foci ai Marelui Novgorod, dar numai pe sezon. Toți știau pe pustnicul care trăia acolo de mulți ani și numeau „monahul Axie”. Fiecare venit la vânătoare socotea de datoria lui să-⁠l viziteze pe bătrân și să-⁠i ceară sfintele lui rugăciuni pentru izbândă în greaua muncă de pe mare.

După tradiție, într-⁠o primăvară s-⁠a adunat acolo o mulțime de oameni, pentru vânătoarea pe gheață, și între ei s-⁠a înmulțit deodată boala scorbutului, de care mulți au murit, iar cei vii erau cuprinși tare de ea. Bătrânul Axie îi sprijinea pe bolnavi cu rugăciunea, le asculta spovedaniile și îi petrecea pe cei ce mureau. Într-⁠o zi s-⁠a îmbolnăvit el însuși și curând a adormit cu pace în Domnul, mâhnind adânc pe vânători, căci toată nădejdea lor era în rugăciunile lui. Fiecare vânător a socotit că trebuie să-⁠și ia rămas bun de la pustnicul adormit. Atunci toți au băgat de seamă că oricare bolnav ar fi venit la sicriu, se depărta de el sănătos. Așa boala a încetat pe tot țărmul.

Înmormântarea și minunea

După ce l-⁠au plâns, vânătorii au hotărât să ducă trupul monahului Axie la mănăstirea Solovki, pentru slujba de înmormântare și îngropare. Corabia pomorilor, cu trupul sfântului, a pornit noaptea, cu vânt bun, de la capul Kașkaranți, ca să ajungă dimineața la Solovki. După tradiție, marinarii au mers toată noaptea cu pânzele întinse și la răsărit au văzut că sunt încă în vederea Kașkarantelor. Pentru marinarii nordului, aceasta a fost o minune nemaivăzută. Au înțeles întâmplarea ca pe o poruncă a lui Dumnezeu ca trupul să fie îngropat chiar acolo, și trupul lui Axie a fost îngropat la Kașkaranți. Mormântul a fost foarte cinstit de toți pescarii care veneau acolo, mai ales după ce au văzut că scorbutul nu s-⁠a mai arătat deloc în acele locuri.

Ipoteze despre viața lui

Pe vremea aceea au început să apară la Kașkaranți monahi de la mănăstirea Solovki, care preluau locurile faptelor slăvite ale ucenicilor cuviosului Eftimie al Kareliei, iar partea aceea a țărmului a fost trecută oficial mănăstirii. După documente, în 1470 Marfa, văduva posadnicului Isaac Boreț, a dăruit părintelui întemeietor Zosima de la Solovki locurile de pescuit de la pârâul Kașkaranți până la Krasnaia Șcelei, moșia ei, capul Kașkaranți și pârâul Tocilnîi.

După o ipoteză, Axie a fost unul dintre puținii ucenici ai cuviosului Eftimie al Kareliei care au scăpat de pustiirea din 1419 a mănăstirii Nicolae din Karelia și a schiturilor ei de pe peninsula Kola; ar fi fost numit al Solovkilor numai pentru că și-⁠a sfârșit viața pe țărmul trecut apoi mănăstirii, deși nu fusese tuns la Solovki. Totul e însă doar presupunere. După altă variantă, evenimentul se leagă de mijlocul veacului al XVII-⁠lea, de răscoala numită „Șederea de la Solovki” (1668-1676), când asediul trupelor țarului a tăiat arhipelagul de uscat, și întoarcerea corăbiei cu trupul la Kașkaranți ar avea o explicație firească, mai târziu îmbrăcată în haină de viață. Când mănăstirea a fost luată, în 1676, în ea abia mai rămăseseră monahi; douăzeci și opt de răsculați au fost uciși, iar ceilalți trimiși în temnițele de la Kola și Pustozersk.

Cinstirea

Mănăstirea Solovki își așeza în moșiile ei „curți” cu bătrâni cârmuitori ai pescuitului, numiți „vitamani”. Astfel de vitamani s-⁠au nevoit la Kașkaranți, unul după altul, cuvioșii Avxenție, Axie și Tarasie. Peste mormintele lor au fost puse cruci, iar locul a fost foarte cinstit de pomori. În 1815, protopopul catedralei din Kola, preotul Ioan Diaconov, a raportat arhiepiscopului Partenie al Arhanghelskului că credincioșii slujesc parastase la mormintele lor și că această cinstire începuse odată cu îngroparea lor. Se credea că pentru izbândă la pescuitul din nord trebuie să te rogi la mormintele monahilor din Kașkaranți, iar în semn de mulțumire să dai monahilor din schitul Kașkaranți ceva de pomenire. De când s-⁠a instituit cinstirea locală, boala scorbutului a dispărut cu totul de pe țărmul Terek. Cea mai de seamă lucrare a lor era însă puterea asupra duhurilor necurate din acele locuri și încetarea, la rugăciunile lor, a groaznicelor vedenii de noapte. Acum, peste mormântul celor trei sfinți din Kașkaranți stă biserica Icoanei Maicii Domnului de la Tihvin.