Bernard din Vienne

Bernard din Vienne (Barnard de Romans) a fost arhiepiscop al Vienne-⁠ului din 810 până la moarte, la 23 ianuarie 842, și întemeietorul mănăstirii din Romans-⁠sur-⁠Isère. S-⁠a născut cam în 778 sau 780 la Izernore, lângă Nantua, într-⁠o familie nobilă și puternică, cel mai mic dintre copii. Este cinstit ca sfânt în Biserica din Apus.

Tatăl, Heliard, l-⁠a trimis la zece ani la un colegiu de preoți, de unde l-⁠au chemat părinții după ce i-⁠au murit toți frații. Dornic de rugăciune și de izolare, a fost în 797 înrolat în armata lui Carol cel Mare; ca ofițer s-⁠a distins prin curaj în campaniile din Frisia răsăriteană și împotriva saxonilor, iar în 798 l-⁠a însoțit pe rege la Aachen. În acei ani i-⁠au murit părinții, ceea ce l-⁠a întors spre casă. Și-⁠a împărțit averea în trei: pentru Biserică, pentru săraci și pentru copiii săi, lăsându-⁠și soția și copiii cu mijloace de trai îndestulătoare. În 803 a întemeiat un ospiciu, s-⁠a retras în Bas-⁠Bugey ca să refacă mănăstirea Notre-⁠Dame din Ambronay, a cumpărat-⁠o, a rămas întâi în retragere și rugăciune și a fost apoi ales egumen. În 810, după o rezistență, a devenit arhiepiscop de Vienne, la stăruința papei Leon al III-⁠lea.

Ca episcop a fost un sprijinitor înfocat al adaosului filioque la crez, iar în conflictul dintre nepoții lui Carol cel Mare a luat partea lui Lothar I împotriva tatălui său, Ludovic Piosul, pentru care a fost depus la sinodul de la Thionville, hotărâre care nu s-⁠a aplicat niciodată. A primit pallium de la papa Pascal I la 5 decembrie 817 și mai multe privilegii de la Ludovic Piosul, în 814, 815 și 831. În 838 a ridicat o mănăstire benedictină pe malul Isère-⁠ei, lângă un vad foarte umblat, închinată Sfinților Petru și Pavel, în jurul căreia s-⁠a format orașul Romans. Spre sfârșitul vieții s-⁠a retras acolo.