Constantin al III-⁠lea Licudis

Sfântul Constantin al III-⁠lea Licudis a fost patriarh ecumenic al Constantinopolului din 1059 până la moartea lui, în 1063. A fost un cărturar, coleg de studii cu Mihail Psellos, și un înalt dregător al curții înainte de a fi călugărit. Biserica Ortodoxă îl cinstește ca sfânt și îl pomenește la 29 iulie.

S-⁠a născut la Constantinopol (izvoarele nu sunt de acord asupra locului nașterii) și a fost coleg de studii și prieten apropiat cu Ioan Mauropus, Mihail Psellos și Ioan Xifilin, ei formând un cerc influent de tineri învățați, filosofi și oameni de stat în viața politică și culturală a Constantinopolului din anii 1040-1070. În tinereță a intrat în slujba statului și a făcut repede carieră la curte. Sub Mihail al IV-⁠lea era deja în senat. A fost apoi unul dintre sfetnicii cei mai apropiați ai lui Mihail al V-⁠lea, iar sub Constantin al IX-⁠lea Monomahul a fost protovestiarios, adică administrator al finanțelor și averii personale a împăratului, și proedru, adică președinte al senatului, fiind de fapt prim-⁠ministru sub un împărat slab de voință. El l-⁠a sprijinit pe Psellos, care atunci a intrat în slujba curții.

În jurul anului 1050 cariera lui s-⁠a întrerupt dintr-⁠odată: Monomahul, socotind că Licudis adunase prea multă putere, l-⁠a lipsit de titluri și l-⁠a izgonit din capitală, forțându-⁠l să devină monah. Spre mijlocul anilor 1050 s-⁠a întors la Constantinopol și a fost egumen la mănăstirea imperială Mangana, unde se ridica atunci un complex mare de clădiri cu așezăminte de binefacere, ale căror venituri uriașe le administra el însuși. În 1059, după arestarea și moartea lui Mihail Chirularie, fiind în favoarea împăratului Isaac Comnen, dar și prin șantajul de a renunța la dreptul de stăpânire asupra mănăstirii Mangana, a fost ales patriarh, cu votul clerului și al poporului, la 2 februarie 1059. După ce Isaac I Comnen s-⁠a călugărit, patriarhul Constantin al III-⁠lea a luat parte la încoronarea lui Constantin al X-⁠lea Duca. În relațiile cu Biserica Romei a urmat linia înaintașului și nu a pomenit pe papă între întâistătătorii Bisericilor locale. S-⁠a ocupat de o neînțelegere pentru stăpânirea unor bunuri între mănăstirea Vatoped și mănăstirea Sfântul Ipatie. În 1060, în capitală s-⁠a făcut cu solemnitate pomenirea patriarhului anterior, Chirularie, iar cuvântul de laudă l-⁠a rostit Psellos.

A murit la 9 sau 10 august 1063, iar Psellos a scris un cuvânt de laudă la înmormântarea lui. I-⁠a urmat Ioan al VIII-⁠lea Xifilin. Se păstrează de la el două scrieri, despre un rob vinovat și despre un preot ucigaș caterisit. A îndemnat pe Psellos să scrie prima parte a Cronografiei lui, istoria anilor 976-1059.