Calinic de la Gangra

Sfântul Mare Mucenic Calinic de la Gangra (Gangres, în Paflagonia) a fost un propovăduitor creștin din secolele al II-⁠lea sau al III-⁠lea, ars de viu la Gangra, după ce fusese întâi chinuit la Ancira, în Galația. Viața lui, păstrată în Sinaxarele grecești, istorisește o mărturisire neînfricată, o minune a apei pe drumul spre locul muceniciei și o moarte în cuptor, întâmpinată cu rugăciune. Biserica îl pomenește la 29 iulie (11 august după calendarul nou).

Viața și predica

După tradiție, Calinic s-⁠a născut într-⁠o familie înstărită, după unele izvoare în Cilicia, și era învățat și mare orator. Încă tânăr a fost catehizat în credința creștină și, plin de credință și de dăruire față de Cuvântul lui Dumnezeu, a început să-⁠l propovăduiască, pornind de la orașul Gangra. Într-⁠un timp foarte scurt, o mare parte dintre locuitori au fost botezați. Atunci a continuat învățătura în orașele vecine și a ajuns la Ancira, orașul mare al Galației.

Un izvor bulgar adaugă că, ajuns la vârstă matură, Calinic s-⁠a tulburat de numărul mare al păgânilor din jurul lui și a hotărât să lucreze pentru convertirea lor și pentru slăbirea înrâuririi idolatriei, făcând mai multe călătorii și predicând, după cum se presupune mai ales în Frigia, cu mari izbânzi. A rămas multă vreme la Ancira, a predicat mult și a botezat mulți. Dar printre locuitori erau și unii care i se împotriveau cu hotărâre și l-⁠au pârât la dregătorul orașului.

Judecata la Ancira

Când conducătorul orașului, Sacerdon, a aflat că cineva ridică mulțimile împotriva zeilor strămoșilor și tulbură rânduiala religioasă, a poruncit arestarea lui. Potrivit izvorului bulgar, Sacerdon era de neam princiar, poate de origine persană sau parță, și era cunoscut ca prigonitor al creștinilor și adept înverșunat al cultelor păgâne. Calinic a fost adus înaintea lui ca „străinul Calinic”, pentru că aparținea de autoritățile orașului vecin Gangra, de unde a fost trimis ulterior la execuție.

Prințul l-⁠a întrebat cu mânie cum a îndrăznit, el, un străin, să strice poporul, învățându-⁠l să părăsească zeii care au făcut lumea și pe care îi cinstește împăratul. Calinic a răspuns din Sfânta Scriptură, spunând că cine întoarce pe păcătos de la calea lui rătăcită va mântui un suflet de la moarte, și i-⁠a propus să-⁠l boteze. Sacerdon a refuzat, a amenințat că îl va chinui și a spus că vrea să vadă dacă va veni Dumnezeul lui să-⁠l izbăvească. Calinic i-⁠a răspuns, după Viață, că orice chin pentru Dumnezeul lui îi este atât de bine venit ca pâinea celui flămând și i-⁠a cerut să nu mai întârzie. Dregătorul a poruncit să-⁠l bată cu biciul și să-⁠l sfâșie cu unelte de fier, dar Calinic le-⁠a răbdat cu bărbăție, cerând și mai multe, ca pe niște nevoințe ale credinței.

Drumul spre Gangra

Neavând voie, după sursa sârbă, să-⁠l mai chinuie sau să-⁠l omoare la Ancira, fiindcă mulți oameni credeau în Hristos privindu-⁠i chinul, dregătorul a poruncit să i se încalțe picioarele în opinci de fier cu cuie pe dinăuntru și să fie dus la Gangra, ca să fie omorât acolo, pentru ca și cei de acolo, care îi erau ucenici, să se îndrepte. Soldații călări l-⁠au luat legat, târât cu o frânghie. Era vară, soarele ardea și drumul era fără apă. În curând, soldații au început să le fie sete, ca și cailor, până să cadă gata să moară. Văzând pe Calinic stând în picioare, fără nicio senzație de sete, au început să-⁠l roage să-⁠i scape, spunând: „Sfinte, nu-⁠ți aminti de relele pe care ți le-⁠am făcut, fie-⁠ți milă și scapă-⁠ne de arșiță, nu avem altă nădejde”.

Atunci Calinic, rugându-⁠se cu credință lui Dumnezeu să-⁠i ajute pe soldați, a făcut să țâșnească din pământul uscat un izvor de apă. Se pomenește în sursa sârbă că a scos apă dintr-⁠o stâncă. După minune, soldații, venindu-⁠și în fire, nu știau ce să facă, dar de teama urmărilor neîndeplinirii poruncii, l-⁠au pus pe mucenic pe un cal și au mers mai departe spre Gangra, gândindu-⁠se pe drum ce să facă. Ajunși în afara zidurilor cetății, s-⁠au oprit să se sfătuiască fără să poată hotărî. Atunci Calinic i-⁠a sfătuit să împlinească porunca, ca să nu primească și ei pedeapsa cu moartea, dar și pentru el, care era gata să treacă de la moartea trecătoare la viața nemuritoare.

Mucenicia

Soldații au mers mai departe și, lângă poarta zidurilor Gangrei, unde era un cuptor, au aprins un foc mare în care l-⁠au aruncat pe Calinic, care slăvea pe Dumnezeu. După sursa sârbă, înainte de a intra în foc, s-⁠a rugat: „Îți mulțumesc, Părinte ceresc, că m-⁠ai făcut vrednic de acest ceas, în care mor pentru numele Tău cel sfânt”. După tradiția creștină, când focul s-⁠a stins, au găsit trupul lui mort, dar întreg și nevătămat de foc. A fost pătimit pentru credința în Iisus Hristos, după sursa sârbă, în jurul anului 250. Imnele lui, apolitikionul, condacul și megalinariul, se cântă la slujba din 29 iulie.