Daniil de la Cerkasî

Daniil de la Cerkasî (Daniil Mliivski, în lume Danilo Kușnir) a fost ctitor (epitrop, starostele bisericii) al bisericii Adormirea din satul Mliiv, în regiunea Cerkasî din Ucraina, ucis la 29 iulie 1766 în apropiere de Vilșana, în vremea unor conflicte religioase dinaintea răscoalei Koliivșcina. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană a primei renașteri (UAOC), un organism care nu era recunoscut de Bisericile ortodoxe canonice ale vremii. Potrivit izvorului ucrainean, este cinstit ca sfânt mucenic și de Biserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia Moscovei), Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Ortodoxă a Ucrainei. Ziua lui este 29 iulie. Textul izvorului nostru se oprește la începutul capitolului despre canonizare.

Versiunea bisericească

Danilo Kușnir a trăit la mijlocul secolului al XVIII-⁠lea, când Malul drept al Niprului făcea parte din Polonia-⁠Lituania. Încercând să supună coroanei toate domeniile vieții ucrainenilor, stăpânitorii au introdus cu forța catolicismul. Astfel, în 1766, la Vilșana s-⁠a adunat o comisie care, cu ajutorul oștirii, s-⁠a purtat cumplit cu preoții și mirenii ortodocși. Mulți au fost luați la chinuri, ba chiar uciși, iar bisericile au fost date cu forța armelor catolicilor.

În satul Mliiv erau atunci două biserici ortodoxe, a Treimii și a Adormirii. Ca preoți slujeau acolo frații Vasile și Teodor Gdișițki, fiii protopopului catolic Atanasie, și, urmându-⁠și tatăl, au trecut și ei la catolici. Comunitatea satului a ales preoți noi: pentru biserica Treimii pe dascălul Grigorie Șilenko, pentru cea a Adormirii pe Grigorie Hominski. Dar Gdișițki n-⁠au vrut să cedeze și s-⁠a aprins lupta. Obiectele bisericești și veșmintele le-⁠a luat în păstrare Danilo Kușnir, care era epitrop al bisericii Adormirii și avea autoritate, încredere și respect între consăteni. Gdișițki au spus că le-⁠a furat și au scris o denunțare guvernatorului din Smila, Venta. Acesta a poruncit să fie pus în lanțuri și închis în temnița cetății Smila. Era sfârșitul lui martie 1766. Țăranii au încercat să-⁠și elibereze epitropul, oferindu-⁠i chiar protopopului Gdișițki răscumpărare. Dar acesta a stăruit ca Danilo Kușnir să primească greco-⁠catolicismul; numai așa era gata să retragă calomniile. Epitropul a refuzat hotărât. I-⁠a îndemnat pe țărani să țină cât mai tare la credința ortodoxă moștenită de la strămoși, pentru care el însuși era gata să sufere toate încercările. Atunci Gdișițki a cerut de la guvernator porunca de a-⁠l ucide pe Kușnir.

Sâmbătă, 29 iulie, a fost trimis la tabăra militară poloneză din apropiere de Vilșana, spre o execuție publică. Ca să înfricoșeze poporul, a fost adunată populația satelor din jur: să vadă ce pedeapsă grabnică îi așteaptă dacă vor rămâne nesupuși. Lui Kușnir i-⁠au înfășurat mâinile în cânepă muiată în smoală și i-⁠au dat foc. Dar călăii n-⁠au ascultat rugămintea lui de îndurare; dimpotrivă, bărbatul tare a îndemnat poporul să nu-⁠i creadă în nici un chip pe uniți. Până și ostașii polonezi au simțit compătimire pentru mucenic și au început să spună că sunt de ajuns chinurile. Dar Gdișițki a rămas neînduplecat și a poruncit să i se taie capul. Danilo Kușnir s-⁠a adresat doar Celui Preaînalt: „Dumnezeul meu, primește duhul meu”. Legându-⁠i ochii mucenicului, călăul i-⁠a spus: „Nu te teme, Dumnezeu e cu tine”. „Nu mă tem, fă ce ți s-⁠a poruncit”. Trupul mucenicului l-⁠au ars polonezii. Rămășițele le-⁠au îngropat localnicii într-⁠un șanț mic. La sfârșitul lui septembrie capul, pus în țeapă, a fost furat și dus la mănăstirea episcopală Sfântul Înălțare din Pereiaslav, unde a fost îngropat.

Realitățile istorice

Izvorul ucrainean adaugă o a doua versiune, a istoricilor. Biserica Adormirii din Mliiv, în 1766, făcea parte din mitropolia de Brăila a Patriarhiei Constantinopolului. Sfântul Daniil din Mliiv, împreună cu comunitatea bisericii Adormirii, se opunea trecerii bisericii atât la uniație, cât și la biserica sinodală rusă. Fiii preotului unit Atanasie Gdișițki voiau să devină părinți ai acestor biserici și chiar trecuseră de la uniație la ortodoxie (la data conflictului frații Gdișițki erau ortodocși, deși în cursul vieții au trecut de mai multe ori de la unire la ortodoxie și invers). Dar se înclinau spre biserica moscovită și intenționau să treacă aceste biserici sub jurisdicția episcopului de pe malul stâng. Satul nu voia deloc aceasta, de aceea și-⁠a ales ca preoți pe dascălul Grigorie Șilenko pentru biserica Treimii și pe Grigorie Hominski pentru cea a Adormirii, care urmau să fie hirotoniți în Patriarhia Constantinopolului.

Ctitorul bisericii Adormirii, Danilo Kușnir, prevăzând că preotul Vasile Gdișițki va încerca să pună mâna pe biserică, a scos împreună cu obștea obiectele bisericești și a luat de pe masa altarului chivotul. Preotul Vasile Gdișițki a folosit aceasta și a scris o denunțare autorităților locale, învinuind epitropul de blasfemie. Reprezentanții guvernului local, încă al Poloniei-⁠Lituaniei, l-⁠au arestat și l-⁠au dat în judecată. Curând, episcopul Gervasie le-⁠a iertat toate păcatele Gdișițkilor și, în același timp, a lansat mitul uciderii mucenicului de către uniți. De fapt, sfântul mucenic Danilo Kușnir era credincios al Patriarhiei Constantinopolului și se opunea la fel trecerii forțate a parohiei lui atât la uniație, cât și la biserica rusă.

Capul lui Danilo a fost furat și dus la Pereiaslav. Episcopul Gervasie a lăsat o descriere amănunțită a procesiunii de înmormântare, ținută la 4 octombrie 1766 cu orășenii, la sunetul clopotelor tuturor bisericilor din oraș, de la biserica Acoperământului până la catedrala Înălțării. În ea, la locul hotărât de Gervasie, capul a fost în sfârșit îngropat într-⁠una din nișele din interior, în dreapta intrării principale. Se poate presupune că moaștele sfântului se află acolo și azi, fiindcă nu se cunosc date despre vreo refacere a zidurilor bisericii la reparații și restaurări. În ianuarie 1768, Melchisedec, din însărcinarea consistoriului Pereiaslavului, a plecat la Varșovia ca să depună o plângere asupra persecutării ortodocșilor înaintea deschiderii dietei. Aceasta a fost redactată, probabil în aceeași lună, sub forma unui „Manifest” cu semnăturile nobililor și „locuitorilor” din Nipru. Între altele, „Manifestul” cuprinde descrierea arestării și execuției lui Danilo Kușnir. Melchisedec a depus „Manifestul” la tribunalul orășenesc și i-⁠a dat textul ambasadorului rus la Varșovia, Nikolai Repnin, și arhiepiscopului Belarusiei Gheorghe Konisski.

Canonizarea

După execuția lui Danilo Kușnir, cinstirea lui ca sfânt mucenic pentru Hristos și Biserică s-⁠a răspândit foarte repede în popor. Textul izvorului nostru se oprește aici, la rămășițele lui duse de la Vilșana, așa că nu putem spune mai mult despre canonizare.