Serapia

Sfânta muceniță Serapia (Seraphia, Serafima) a fost o tânără din Antiohia Siriei, sclavă prin alegere și mucenică la Roma în vremea împăratului Hadrian, spre sfârșitul anului 119 (după unele izvoare, între 117 și 138). Este pomenită la 29 iulie, iar în unele surse și la 3 septembrie.

S-⁠a născut la Antiohia, la sfârșitul veacului I, din părinți creștini, care au fugit de prigoana lui Hadrian și s-⁠au așezat în Italia. După moartea părinților, mulți o ceruseră de soție, dar ea a hotărât să se închine numai lui Dumnezeu. Și-⁠a vândut averea și a împărțit banii săracilor, apoi s-⁠a vândut singură în robie și a intrat în slujba unei nobile romane, Sabina. Cucernicia, hărnicia și milostenia Serapiei au câștigat inima stăpânei sale, care a primit credința creștină. Sabina s-⁠a retras apoi cu câțiva credincioși într-⁠una din moșiile ei de lângă Vindena, în Umbria, unde se îndeletniceau cu fapte de rugăciune și de milostenie.

Pe vremea lui Hadrian, Serapiei i s-⁠a poruncit să se închine zeilor Romei. Ea a refuzat și a fost dată pe mâna a doi bărbați, ca s-⁠o necinstească, dar ei au căzut fără simțire; după izvorul sârbesc, li s-⁠a arătat un înger cu sabia în mână, iar a doua zi, la cererea judecătorului, ea i-⁠a trezit prin rugăciune. Judecătorul, numit Virilus (sau Derillus), a atribuit toate acestea vrăjitoriei. Au încercat să o ardă cu torțe, dar nu au izbutit, iar după tradiția sârbească, pe când era bătută cu bețe, o bucată de băț a sărit și l-⁠a lovit pe Virilus în ochi, orbindu-⁠l. În cele din urmă a fost bătută cu vergi și decapitată cu sabia.

Sabina a îngropat trupul ei în mormântul familiei lor de lângă câmpul Vindician. Nu mult după aceea Sabina a avut aceeași soartă. Bazilica Santa Sabina de pe dealul Aventin a avut la început hramul ambelor sfinte. Cinstirea Serapiei se face mai ales la 3 septembrie, ziua în care mormântul lor comun a fost terminat, împodobit și sfințit ca loc de rugăciune. Se spune că moaștele ei vindecă bolile.

În icoane este înfățișată ținând o carte sau o tăbliță, uneori împreună cu Sfânta Sabina. În jurul anului 1639 Claude Lorrain a pictat pentru regele Filip al IV-⁠lea al Spaniei „Peisaj cu înmormântarea Sfintei Serapia”, care se află astăzi la Muzeul Prado.