Constantin I

Sfântul Constantin I a fost Patriarh Ecumenic al Constantinopolului între anii 675 și 677, urmaș al lui Ioan al V-⁠lea. Biserica îl pomenește ca pe un păstor cucernic și apărător al dreptei credințe împotriva monotelismului. Este prăznuit la 29 iulie.

Înainte de a ajunge patriarh, a fost diacon și sachelar, adică păzitor al vistieriei bisericești, la catedrala Sfânta Sofia. A fost ridicat pe scaunul patriarhal în anul 674 sau 675. Slujirea lui a căzut în vremea împăratului Constantin al IV-⁠lea. În acea perioadă se păstra încă Tipul imperial din 647 sau 648, care oprea disputa despre una sau două voințe și lucrări în Hristos. Hotărârea soborului a venit după moartea patriarhului. Potrivit cronografiei patriarhului Nichifor, a păstorit un an, unsprezece luni și șapte zile, iar sursele bisericești socotesc că a murit la 9 august 677.

La a treisprezecea ședință a Sinodului VI Ecumenic, din 681, a fost cercetată scrisoarea pe care el, după alegere, o trimisese patriarhului Macarie al Antiohiei. Sinodul nu a aflat în ea nimic potrivnic credinței sale și a lăsat numele lui în diptice. Astfel, judecata de după moarte asupra lui a fost deosebită de osândirea lui Serghie, Pyrrhos, Pavel al II-⁠lea și Petru. Pomenirea lui este trecută în Sinaxarul Constantinopolului, alcătuit la sfârșitul secolului al X-⁠lea, la 9 august. După el, scaunul a fost ocupat de Teodor I.