Cosma Pustnicul

Sfântul Cuvios Cosma Pustnicul și Mărturisitor a fost o mare figură ascetică a Cretei, din secolul al VII-⁠lea. Este cinstit mai ales la Mănăstirea Koudouma, într-⁠o biserică din peșteră (Abbakospilio), la 2 septembrie.

S-⁠a născut în a doua jumătate a secolului al VI-⁠lea în Creta, nu se știe în ce ținut. În tinerețe a primit o învățătură suficientă ca să se poată ocupa de dogme și să se împotrivească ereziei monoteliților. La început se va fi nevoit într-⁠o obște de monahi. Împotrivirea lui față de monotelism a avut loc probabil în acea vreme, iar presiunile episcopilor monoteliți și reacțiile lor l-⁠au făcut să-⁠și părăsească mănăstirea și să fugă în pustie. Peșterile din sudul Cretei au devenit pentru el arena unor mari lupte ascetice. Acolo, „singur cu singurul Dumnezeu”, a început un urcuș duhovnicesc împotriva puterilor demonice. Prin post și nevoință mai presus de fire a scăpat din cursele celui rău și s-⁠a împodobit cu virtuți. A trăit în tăcere, nu pentru că nu a săvârșit nimic vrednic de amintit, ci pentru că viața sfinților este lăuntrică, o convorbire personală de fiecare zi cu Dumnezeu.

Luptele lui din pustie cu stihiile, cu sine și cu demonii l-⁠au făcut cu adevărat fără de trup. Desculț și gol, acoperit de părul propriului trup, ca un pom încărcat de roade, a adormit la 9 septembrie 658. Trupul i-⁠a rămas un timp în peșteră, până l-⁠au băgat de seamă credincioșii și au început să-⁠l cinstească. Cum însă oamenii nu puteau ajunge ușor în locul retras, au mutat sfântul trup din peșteră într-⁠o biserică mare, poate la Gortina. Atunci o mare secetă a lovit ținutul: multă vreme n-⁠a plouat, iar pomii roditori și semănăturile s-⁠au pierdut sub soarele puternic. Oamenii, nedumeriți, s-⁠au rugat lui Dumnezeu pentru ploaie. Sfântul i s-⁠a arătat unuia și i-⁠a cerut cu asprime să-⁠i scoată de pe trup toate podoabele scumpe și să-⁠l ducă înapoi în peștera lui. Oamenii, înfricoșați, au luat sfintele moaște și le-⁠au dus în peșteră. Au despărțit un loc mic în fundul peșterii și, după ce le-⁠au așezat acolo, l-⁠au zidit pe dinafară. Din acel moment cerul s-⁠a deschis; a plouat atât de mult, încât apa a stat zile întregi pe pământul ars.

Au trecut patru sute de ani și mulți îl uitaseră; doar ascetii din ținut mai mergeau la peștera lui să se închine. În anul 1058 negustori venețieni au spart ascunzătoarea sfântului și au furat moaștele, care rămăseseră ca în ziua adormirii, neputrezite și mirositoare. Le-⁠au dus la Veneția și le-⁠au așezat în Mănăstirea San Giorgio Maggiore, unde se păstrează și azi, în paraclisul Sfântului Benedict. Este pomenit la 2 septembrie, în calendarul Bisericii Greciei (stil nou).