Dimitrie Chedrolivanski

Sfântul Sfințit Mucenic Dimitrie Chedrolivanski, preot, s-⁠a născut la 15 mai 1890 în satul Sharapovo, ținutul Egorievsk, gubernia Riazan, în familia citețului Vasili Nicodimovici Chedrolivanski și a soției lui, Liubov Ivanovna, care lucra la biserică la prescuri. A primit cununa muceniciei prin împușcare la 17 februarie 1938, la Butovo, lângă Moscova. Este pomenit la 17 februarie, la 29 mai, în Soborul noilor mucenici de la Butovo, la 10 august, în Soborul sfinților din Tambov, și la 5 septembrie, în Soborul sfinților Moscovei.

Tinerețea și surghiunul

După școala duhovnicească a intrat la seminarul din Riazan, dar nu a putut să-⁠l termine: i-⁠a murit tatăl, iar mama l-⁠a rugat să se întoarcă acasă, ca singurul sprijin, căci rămăseseră în grija ei trei fete. A slujit ca citeț la biserica Sfintei Treimi din Sharapovo, apoi, după ce s-⁠a căsătorit cu Alexandra Nicandrovna Preobrajenskaia, în satul Kuznețî, iar în 1922 a revenit la Sharapovo, unde în 1925 a fost hirotonit diacon. În același an a fost amendat pentru că vorbise la o adunare împotriva autoimpozitării. În 1929 a fost arestat și osândit la cinci ani de surghiun pentru că nu a plătit la timp impozitul agricol. A ispășit surghiunul la Kozlov, în regiunea Tambov, unde l-⁠a urmat toată familia. A slujit acolo ca diacon. Doi ani la rând fusese o recoltă proastă și venise foametea; oamenii mureau pe străzi, iar familia părintelui flămânzea, până acolo încât una dintre fete, istovită, nu se mai ridica din pat. Episcopul i-⁠a propus să meargă să slujească la sat, unde ar fi găsit măcar ceva de mâncare, și el a fost hirotonit preot pentru satul Sîcevka.

La Sîcevka i s-⁠a întâmplat un lucru pe care nu l-⁠a uitat toată viața. A murit o femeie din parohie, iar rudele l-⁠au chemat în a treia zi să-⁠i facă slujba de înmormântare. Femeia zăcea în sicriu, iar părintele a început rânduiala. Deodată a văzut că mâna moartei s-⁠a mișcat, s-⁠a apropiat și a văzut că a deschis ochii. A încetat slujba, iar femeia s-⁠a ridicat din sicriu și l-⁠a întrebat de ce a venit. Preotul, încurcat, a spus că a venit s-⁠o vadă cum se simte și s-⁠o ungă cu untdelemn sfințit. Femeia a răspuns că vede că n-⁠a venit pentru asta, și s-⁠a ridicat. Oamenii din sat au întrebat-⁠o ce a văzut dincolo, iar ea le-⁠a răspuns cât a putut. A murit după două săptămâni, după ce a împlinit tot ce pentru care Domnul îi prelungise viața.

Întoarcerea și prigoana

Cu două săptămâni înainte de sfârșitul surghiunului, președintele sovietului sătesc l-⁠a prevenit că a doua zi i se va aduce un impozit mare și atunci nu va putea pleca, căci pentru neplată va fi iarăși închis. În aceeași noapte familia a adunat lucrurile, a găsit un cal cu un căruțaș și a plecat la Sharapovo. Acolo, la biserica Sfintei Treimi, era paroh protoiereul Nicolae Speranski, iar părintele Dimitrie a slujit ca al doilea preot, locuind cu familia în casa citețului, pentru că propria lor casă fusese luată de putere. În 1936 a cerut binecuvântarea episcopului să slujească în alt sat, căci îi era greu să-⁠și hrănească cei cinci copii, și episcopul l-⁠a trimis la biserica Sfântului Nicolae din satul Krugi, unde slujea un preot bătrân. Parohia era săracă, iar enoriașii nu aveau adesea cu ce plăti slujbele. Dacă murea cineva, i se spunea să-⁠l îngroape, iar el spunea că îl îngroapă desigur. Așa era și la botezuri. Apropiații celor botezați se temeau să fie nași, și copiii preotului au ajuns nași pentru aproape o treime din sat.

Vara lui 1937, prigoana s-⁠a întețit, și din toamnă agenții NKVD au început să adune date despre preot. Președintele sovietului sătesc a spus că preotul silea bătrânele să umble prin curți și să strângă bani pentru biserică, speriindu-⁠le că altfel biserica se va închide. Femeia care făcea curat la biserică, o călugăriță, a spus că preotul vorbea împotriva colhozurilor și lăuda învățătura veche. Cu două luni înainte de arestare, autoritățile au început să-⁠l cheme la convorbiri și i-⁠au propus să renunțe la rangul preoțesc, să facă o declarație publică la club și să scrie în ziar, făgăduind că nu-⁠l vor aresta. Părintele a refuzat categoric. Soția lui l-⁠a rugat și ea să renunțe, pentru ca copiii să poată învăța, dar nici de asta nu s-⁠a lăsat înduplecat.

Arestarea și moartea

Părintele Dimitrie a fost arestat la ora unu noaptea, la 20 ianuarie 1938, și închis la Egorievsk. Cu puțin înainte plătise impozitul cuvenit, și după arestare familia a rămas fără mijloace. Alexandra Nicandrovna s-⁠a mâhnit foarte, dar în aceeași zi au început să vină enoriașii, unul după altul, să-⁠i aducă bani, unii spunând că îi datorau pentru o înmormântare sau un botez, iar mulți dăruind din dragoste pentru păstor. Un tânăr de la Krugi, supraveghetor la închisoare, i-⁠a spus preotesei unde se află părintele și a dus între ei bilete. La anchetă, preotul a negat că ar fi lăudat viața din vremea țarului și că ar fi bârfit puterea sovietică. La 11 februarie 1938 troica l-⁠a osândit la moarte și a hotărât să-⁠l mute în Moscova. Supraveghetorul a spus preotesei să vină cineva la ora douăsprezece noaptea la poarta închisorii. În viscol, a ieșit din închisoare o coloană de vreo douăzeci de deținuți, înconjurată de pază înarmată și haite de câini. Fiica Claudia a încercat să-⁠i dea un pachet cu mâncare, dar câinii nu au lăsat-⁠o să se apropie. Părintele, aflat în rândul al treilea, a strigat către ea să meargă acasă, că se va întoarce curând. A fost dus la Butîrka, unde la 15 februarie a fost fotografiat. La 17 februarie 1938 a fost adus la Butovo și pus într-⁠o baracă. Un ofițer NKVD a verificat după fotografie dacă este el și i-⁠a spus că a fost osândit la moarte. Apoi l-⁠au dus la marginea unui șanț adânc și l-⁠au împușcat și îngropat chiar acolo, într-⁠o groapă comună necunoscută.