Dimitrie Șișokin

Sfântul Sfințit Mucenic Dimitrie Șișokin, preot al bisericii din închisoarea din Kazan (1880-1918), a primit cununa muceniciei prin împușcare la 10 octombrie 1918, după ce a refuzat să dezvăluie taina spovedaniei. A fost slăvit în 2000. Este pomenit la 10 octombrie, în ziua morții lui mucenicești, la 7 februarie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, și la 17 octombrie, în Soborul sfinților din Kazan.

Păstorul

Dimitrie Mihailovici Șișokin s-⁠a născut în 1880. După absolvirea seminarului a primit în 1904 rangul preoțesc, din 1905 a fost paroh al bisericii din satul Tihii Ples, din eparhia Kazan, iar din 13 ianuarie 1913, preot al bisericii de lângă închisoarea gubernială din Kazan. Părintele era un om smerit și departe de politică, un interlocutor înțelept și un păstor bun, iubit deopotrivă de muncitori și de deținuți, care prețuiau la acest preot al poporului bunătatea și blândețea cu care primea pe oricine era în nevoie și suferea în sufletul lui.

Arestarea

La 26 septembrie 1918, la șaisprezece zile după ocuparea Kazanului de către unitățile roșii, părintele Șișokin a fost arestat la Statul Major al apărării externe a Kazanului și, după batjocuri și ocări, a fost trimis la Ceka, cu un bilet care arăta pricina arestării. Biletul era atât de neîngrijit încât avea cincisprezece greșeli de gramatică; el cerea arestarea imediată a agitatorului gărzii albe din închisoare împotriva bolșevicilor, care ar fi spus că bolșevicii sunt tâlhari, ticăloși și trădători ai proletariatului rus și că toți comisarii bolșevici trebuie împușcați. Părintele a fost arestat pe baza denunțului unui milițian de douăzeci și cinci de ani, Mihail Ț., care spunea că, închis de cehoslovaci, într-⁠o duminică a mers la biserică și acolo l-⁠a recunoscut preotul. Aflând că pricina arestării lui a fost că e comunist, preotul ar fi început să-⁠l certe și să-⁠i propună să vină la el să se spovedească, și atunci i-⁠ar ierta păcatul slujirii la bolșevici și l-⁠ar împărtăși. Mihail a refuzat, iar Șișokin s-⁠a adresat deținuților: creștini ortodocși, cine a slujit bolșevicilor să se pocăiască. Tânărul a spus că în ziua aceea Șișokin nu a slujit, ci a făcut agitație printre arestați împotriva puterii sovietice. Dacă slujirea unei puteri atee este sau nu păcat este o întrebare dureroasă și azi; se înțelege ce crimă au aflat anchetatorii Cekăi în cererea de pocăință pentru lipsa de Dumnezeu.

Preotul a spus că înaintea arestanților se arăta doar ca predicator, explicând la slujbă Evangheliile zilei, că nu poate pleca la manifestări politice din pricina înaltului său rang de preot și că de aceea e respectat de oameni de orice convingeri, ca un om tolerant. A spus că, atunci când vechea administrație a părăsit Kazanul, el nu a plecat de la locul de slujire pentru că nu e vinovat în nimic; doar vinovatul fuge și se ascunde. A spus că nu aparține și nu a aparținut niciunei organizații împotriva puterii. În apărarea lui a venit administrația și slujbașii închisorii guberniale, într-⁠o declarație din 29 septembrie 1918: părintele Șișokin, în șase ani de slujire, nu a ieșit niciodată ca contrarevoluționar și nu s-⁠a atins de politică; în vremea bandelor gărzilor albe s-⁠a purtat cum se cuvine unui păstor adevărat și nu a fugit nicăieri la restabilirea puterii sovietice. Declarația a fost semnată de șaptesprezece slujbași ai închisorii guberniale și de nouăsprezece supraveghetori ai secției corecționale, iar semnăturile au fost atestate prin ștampilele și semnăturile comisarilor. S-⁠au rugat pentru el și enoriașii bisericii Sfintei Parascheva Vinerea, aflată aproape de casa preotului: muncitorii parohiei Piatnițk au scris comandantului orașului, cu simplitate și duioșie, că preotul este un adevărat preot al poporului, a slujit adesea la ei, a umblat la praznicele hramului cu Sfânta Cruce și că nu au nimic rău de spus despre el.

Mărturia

Tradiția orală, după nepoata lui, Elena Konstantinovna Varfolomeeva, spune că Ceka a cerut de la părintele Dimitrie dezvăluirea tainei spovedaniei, ca să afle stările de spirit ale deținuților. De o asemenea colaborare cu puterea ateistă el a refuzat. Rudele, după spusele soției lui, Anna Mihailovna, s-⁠au indignat și au zis că părintele și-⁠a ieșit din minți, pentru că i-⁠ar fi fost de ajuns un singur cuvânt de învoire ca să rămână în viață. Dar părintele își amintea cuvintele Psalmului: fericit bărbatul care nu a umblat în sfatul celor nelegiuiți. A rămas o singură scrisoare a lui din temniță, către soția lui: alegerea e făcută; în câteva zile se va hotărî totul; condițiile lor sunt de neîndeplinit; nu merge nicăieri și nu cere nimănui nimic, totul e inutil; nu pot fi altfel; mă mângâi cu gândul că aceasta este voia lui Dumnezeu și că voi cu toții veți rămâne în viață prin mila Lui. După zvonuri, un grup de deținuți, între care și părintele, a fost dus cu un șlep pe Volga. Se păstrează o mărturie că la Sviiajsk funcționa în 1917-1920 un abator, unde în 1918 erau aduși la împușcare deținuți din închisoarea Kazanului. După execuții, monahii mănăstirilor din jur îi îngropau pe clerici noaptea, în taină, lângă zidurile mănăstirilor. Se știe cu siguranță doar că la 9 octombrie 1918, a paisprezecea zi după arestare, președintele Cekăi, Lațis, a aprobat hotărârea anchetatorului Babkevici: pe Dimitrie Șișokin, ca contrarevoluționar înfocat care a făcut agitație printre arestați, să i se aplice pedeapsa cea mai grea, iar la 10 octombrie sentința a fost executată. Văduva a rămas cu patru copii mici.