Sari la conținut

Sfântul Sfințit Mucenic

Petru de Krutiți

Mitropolitul Krutiților

Mitropolit de Krutiți, în fruntea Bisericii Ruse între aprilie și decembrie 1925; mort mucenic în 1937.

Prăznuire
27 septembriestil vechi 10 octombrie
Adormit
1937secolul XX
Locul
Verkhneuralsk

Viața

Sfântul Sfințit Mucenic Petru, mitropolit al Krutiților (în lume Petr Fiodorovici Poleanski), născut la 28 iunie (10 iulie) 1862, a fost episcop al Bisericii Ortodoxe Ruse, locțiitor al tronului patriarhal din 12 aprilie până la 9 decembrie 1925 și rămas numit astfel, cu numele, până la moarte, în ciuda temniței. A murit mucenic în 1937, la 27 septembrie după stilul vechi, adică 10 octombrie. Este pomenit la 27 septembrie. Biserica Rusă l-⁠a proslăvit în sobornicitatea Noilor Mucenici și Mărturisitori Ruși, la Soborul Arhieresc din 1997.

Tinerețea și anii de lucru S-⁠a născut în satul Storojevoe din ținutul Korotoiak, gubernia Voronej, în familia unui preot de parohie. În 1875 a intrat la școala duhovnicească din Kostroma, pe care a terminat-⁠o în 1879, apoi la seminarul din Voronej, încheiat în 1885 cu rezultate de frunte. A fost mai întâi psalt la biserica din satul Devitsa. În 1887 a ajuns ascultător liber, apoi student la Academia Duhovnicească din Moscova, unde, după mărturia colegului său, viitorul mitropolit Evloghie (Gheorghievski), era blajin, îngăduitor și binevoitor. Au rămas amintiri vesele despre firea lui: omul uriaș de statură s-⁠ar fi ascuns odată într-⁠un dulap de ajutorul inspectorului, dar a fost găsit, fiindcă dulapul era abia mai mare decât el. A învățat fără grabă și fără să se istovească. În 1892 a absolvit academia cu gradul de candidat în teologie, pentru lucrarea „Despre epistolele pastorale”.

A rămas în academie ca ajutor de inspector, a predat gratuit Legea lui Dumnezeu într-⁠o școală privată de fete din Sergiev Posad și a fost secretarul Societății pentru salvarea de la înec. Nu s-⁠a căsătorit, dar nici nu s-⁠a călugărit, deși monahismul, laolaltă cu studiile înalte, i-⁠ar fi deschis o carieră. Încă din anii academiei era prieten cu viitorul patriarh Serghie (Stragorodski). În 1895 a fost epitrop la biserica Botezului Domnului din satul natal, fiind lăudat de arhiereu pentru râvna cu care a împodobit-⁠o. În 1896 a predat puțin timp limba greacă la școala duhovnicească din Zvenigorod, iar în decembrie 1896 a fost numit supraveghetor al școlii duhovnicești din Jirovici, pe care a ridicat-⁠o la un nivel înalt, prin firea lui veselă adunând profesorii ca într-⁠o familie. În 1897 a primit titlul de magistru în teologie pentru lucrarea despre Epistola întâi a Sfântului Apostol Pavel către Timotei. Acolo l-⁠a cunoscut pe arhimandritul Tihon (Bellavin) al mănăstirii din Iablocina, viitorul patriarh, a primit ordinul Sfântul Stanislav clasa a III-⁠a și a fost răsplătit de Sfântul Sinod cu o Biblie, pentru grija față de școlile parohiale. În 1902 a primit și binecuvântarea arhierească cu diplomă de laudă.

În 1906 a fost mutat la Sankt-⁠Petersburg, ca ajutor al secretarului Comitetului de învățământ de pe lângă Sfântul Sinod, deși salariul i-⁠a scăzut de două ori și jumătate și a pierdut locuința de serviciu. A ajuns membru al comitetului, mai ales ca inspector al școlilor duhovnicești. A cercetat seminarii și școli eparhiale de fete în Kursk, Novgorod, Vologda, Kostroma, Minsk și alte eparhii, apoi în Siberia, Ural și Transcaucazia, și după fiecare călătorie făcea un raport amănunțit cu măsuri de îmbunătățire. Din 1906 până în 1918 a lucrat în această instituție a Sfântului Sinod, ajungând în 1915 secretar, cu rangul de consilier de stat activ, clasa a IV-⁠a, echivalent cu cel de general-⁠maior, ca inspector al tuturor școlilor duhovnicești. Călătorind mult, a legat prietenie cu viitorii patriarhi Tihon și Serghie. Rămas laic, nu a căutat preoția, ci a slujit mai ales ca laic în diferite așezăminte bisericești oficiale.

Episcopia După închiderea comitetului în 1918, în urma revoluției bolșevice, a lucrat în aparatul Soborului Pan-⁠Rus din 1917-1918, la Moscova. În 1920, când politica antireligioasă a statului sovietic se înăspria, Patriarhul Tihon i-⁠a cerut să primească tunderea în monahism și hirotonia de episcop, ca să-⁠l ajute în conducerea Bisericii. După cererea aceasta ar fi spus: „Dacă refuz, voi fi trădător al Bisericii; dar știu că, primind, îmi semnez propria sentință de moarte”. A fost tuns în monahism de mitropolitul Serghie (Stragorodski), a înaintat repede în trepte și a fost hirotonit episcop de Podolsk de Patriarhul Tihon la 8 octombrie 1920. Aproape imediat a fost arestat și a stat 1920-1923 în surghiun la Velikii Ustiug. Întors în 1923, a devenit unul din oamenii de seamă ai conducerii bisericești și sprijin apropiat al Patriarhului Tihon. În 1923 a fost ridicat la rangul de arhiepiscop, iar în 1924 a devenit mitropolit al Krutiților, o veche eparhie din Moscova, titulară din 1919.

Locțiitorul tronului La 25 decembrie 1924 Patriarhul Tihon a făcut o „voință” secretă, în care a numit trei urmași posibili la tronul patriarhal: pe mitropolitul Chiril (Smirnov) al Kazanului, pe mitropolitul Agatangel (Preobrajenski) al Iaroslavlului și pe mitropolitul Petru al Krutiților. Pasul nu era prevăzut de canoane și nici de statutul Bisericii Ruse, dar era cerut de împrejurări, căci o alegere patriarhală rânduită de un sobor liber nu era cu putință. Fiindcă Petru era singurul dintre cei trei care nu era la acea vreme în închisoare sau în surghiun, la 12 aprilie 1925, în ziua înmormântării lui Tihon, a fost confirmat locțiitor al tronului patriarhal.

Preluând sarcina, mitropolitul Petru a fost supus unei presiuni puternice din partea guvernului sovietic și a serviciilor secrete, care voiau să-⁠l împace cu schisma reînnoitoare, numită „Biserica Vie”, și să-⁠l facă să arate supunere fără rezerve față de statul sovietic. El era de acord că creștinii ortodocși, cetățeni sovietici, trebuie să fie loiali politic, dar socotea împăcarea cu Biserica Vie cu putință doar dacă schismaticii se pocăiesc. La 28 iulie 1925 a dat o „Scrisoare” către credincioși, în care a întărit poziția Bisericii față de reînnoitori. Ca răspuns, reînnoitorii l-⁠au acuzat că ar unelti cu emigranții ruși din Apus, ceea ce a contribuit la arestarea lui. Prevăzând temnița, a urmat exemplul lui Tihon și a ales trei candidați, dintre care unul să preia conducerea dacă va fi arestat. Arestarea a venit la 10 decembrie 1925, iar atribuțiile lui au trecut la mitropolitul Serghie (Stragorodski), care a devenit locțiitor adjunct, Petru rămânând conducătorul numai cu numele.

Mărturisirea și sfârșitul Izvoarele de care dispunem nu dau amănunte despre anii de închisoare. Se știe, din izvoarele rusești, că a rămas locțiitor numai cu numele până la o falsă știre a morții lui, la sfârșitul anului 1936, iar locul martiriului este dat de izvoare la Verhneuralsk, unde se afla închisoarea, sau, într-⁠un izvor, la Magnitogorsk. A murit la 10 octombrie 1937 (27 septembrie, stil vechi). Biserica Rusă îl cinstește ca sfânt mucenic și îl pomenește la 27 septembrie.

Prăznuiți în aceeași zi 27 septembrie