Ioan Marcu

Sfântul Apostol Ioan Marcu, numit în Faptele Apostolilor „Ioan, supranumit Marcu”, este pomenit ca ajutor și însoțitor al Sfinților Apostoli Pavel și Barnaba în călătoriile lor misionare. Biserica Ortodoxă îl numără printre cei Șaptezeci de apostoli, îl socotește nepotul lui Barnaba și ucenic al Sfântului Petru și îl pomenește la 27 septembrie. Tradiția Bisericii Ortodoxe îl numește episcop al cetății Biblos din Fenicia.

În Sfânta Scriptură

Faptele Apostolilor îl pomenesc de mai multe ori pe „Ioan, care se numea și Marcu” sau simplu „Ioan”. Era locuitor al Ierusalimului, fiul unei femei pe nume Maria, a cărei casă era loc de adunare și rugăciune pentru apostoli și pentru obștea din Ierusalim. În casa ei a venit Sfântul Petru după ce a fost scos din temniță în chip minunat.

Ieșind din Ierusalim, Barnaba și Pavel l-⁠au luat cu ei pe Ioan Marcu. Faptele arată că el a luat parte la vestirea cuvântului la Salamina, în Cipru, iar din cuvântul „pentru slujire” unii înțeleg că ar fi fost hirotonit diacon. Când Pavel și tovarășii lui au plecat din Cipru spre Pamfilia, Marcu s-⁠a despărțit de ei și s-⁠a întors la Ierusalim. Motivele acestei plecări au fost mult discutate, dar datele sunt prea puține ca să se spună ceva cu siguranță.

În capitolul al 15-lea, Faptele povestesc că Barnaba voia să-⁠l ia iarăși cu ei, iar Pavel socotea că nu e bine să primească pe cel ce s-⁠a depărtat de ei în Pamfilia. Neînțelegerea a fost atât de aspră, încât s-⁠au despărțit: Barnaba l-⁠a luat pe Marcu și a plecat în Cipru, iar Pavel l-⁠a ales pe Sila. După aceasta, în istorisirea Faptelor cei doi dispar din vedere.

Sfântul Ioan Gură de Aur și Pavel

Sfântul Ioan Gură de Aur vede în această despărțire un bine: fiecare apostol a lucrat apoi separat mai mult decât ar fi putut împreună, iar lui Marcu neînțelegerea i-⁠a fost de mare folos. Asprimea lui Pavel l-⁠a îndreptat, iar bunătatea lui Barnaba nu l-⁠a lăsat să se piardă; astfel cearta învățătorilor a îndreptat pe ucenic. Pavel s-⁠a purtat bine față de Marcu: în Epistola către Coloseni îl numește ruda lui Barnaba și cere să fie primit, iar în epistolele următoare îl numește tovarășul său de lucru. În a doua Epistolă către Timotei, scrie să-⁠l aducă pe Marcu cu el, fiindcă îi este de folos pentru slujire.

Predica și cinstirea

Nu se știe unde au propovăduit Barnaba și Marcu după despărțirea de Pavel. Tradiția îl așază la Biblos, în Fenicia, ca episcop. În Mineiul lui Dimitrie al Rostovului se spune că a fost pus de apostoli în Babilon și că s-⁠a nevoit cu râvnă în predicarea Evangheliei, ajungând la o așa îndrăzneală către Dumnezeu, încât chiar umbra lui vindeca bolnavii. Anul morții lui nu se cunoaște; după unele păreri ar fi fost îngropat la Efes.

Tradiția veche a deosebit pe Ioan Marcu de ceilalți Marcu din Noul Testament. Evanghelistul Marcu, ucenicul lui Petru, este în tradiția ortodoxă o altă persoană, iar Marcu, ruda lui Barnaba pomenită de Pavel, a fost socotit episcop al Apoloniei. În Evul Mediu, tot mai multe izvoare au văzut în toate pomenirile Marcu din Noul Testament o singură persoană, iar mulți cercetători de azi sunt de aceeași părere.

Biserica Ortodoxă îl pomenește la 27 septembrie (10 octombrie pe stil nou), împreună cu apostolul Zina, și la Soborul celor Șaptezeci de apostoli, în ianuarie. Biserica Catolică îl pomenește tot la 27 septembrie.