Dimitrie Vlasenkov

Sfântul Mucenic Dimitrie Vlasenkov a fost mirean și țăran, și a murit în lagărul Karlag, în Kazahstan, la 5 mai 1942. S-⁠a născut la 15 mai 1880 în așezarea Rossasna, ținutul Gorki, gubernia Mogilev, în familia țăranului Emelian Vlasenkov, care îndeplinea în sat slujba de staroste de volost. Este pomenit la 5 mai, la 7 februarie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, și la 11 iulie, în Soborul sfinților din Belarus.

După școala parohială s-⁠a ocupat cu munca pământului, ca tatăl și frații lui. În 1901 a fost chemat în armată și a slujit până în 1905 în regimentul de gardă finlandez, mai întâi ca soldat, apoi ca subofițer. S-⁠a căsătorit cu Daria și Domnul le-⁠a dăruit o familie numeroasă. Crescut în credință și cucernicie, a fost enoriaș râvnitor al bisericii din satul natal, a cântat de mic în strană, a fost un timp citeț, iar în 1931 a fost ales în consiliul parohial, în care a rămas până în 1934, când biserica a fost închisă și preotul arestat. Dimitrie Emelianovici, împreună cu enoriașii, a început să se ostenească pentru întoarcerea bisericii, dar fără izbândă. În 1934 puterea a arestat pe fratele lui și l-⁠a osândit la zece ani de închisoare; acesta a fugit din detenție, s-⁠a ascuns, dar în 1937 a fost iar arestat. Viața se făcea tot mai grea și Dimitrie Emelianovici s-⁠a înțeles cu soția lui să se despartă la lucru: Daria Gavrilovna a plecat să lucreze la colhoz, iar el, ca să hrănească familia, lucra pământul pe lotul lui. Țăranii, suferind fără slujbe, au început să-⁠l roage ca măcar el, ca om învățat în ale bisericii și fost citeț, să vină pe la casele lor să citească Psaltirea pentru răposați. La invitația enoriașilor a început să meargă din casă în casă să citească Psaltirea pentru cei adormiți, iar la Radonița mergea împreună cu țăranii la cimitir, unde se adunau până la două sute de oameni care se rugau. Erau și cântăreți, care, sub conducerea lui, cântau panihida. Puterea era nemulțumită că viața bisericească din sat nu a încetat, în ciuda închiderii bisericii și arestării preotului, și în cele din urmă a hotărât să-⁠l aresteze. Câțiva martori, sub amenințarea că vor fi trași la răspundere pentru participare la panihide și pomeniri, au semnat procese-⁠verbale cu mărturii mincinoase despre citeț, care ar fi făcut la pomeniri agitație antisovietică.

Arestarea și judecata

La 16 mai 1940 agenții NKVD l-⁠au arestat pe Dimitrie Emelianovici și l-⁠au închis la Orșa, unde a fost îndată cercetat. La percheziție i s-⁠au găsit liste cu oamenii din obște, o cruce, o mică icoană și Biblii. Anchetatorul l-⁠a întrebat la ce le păstra. A răspuns că listele au fost întocmite în 1932 pentru strângerea banilor pentru impozitele bisericii, iar listele, crucea, icoana și Bibliile le păstra pentru că e credincios și le citea. A negat orice muncă antisovietică, dar a recunoscut că a făcut rânduieli religioase. Au fost chemați martori mincinoși, care și-⁠au întărit mărturiile la confruntare; apoi anchetatorul l-⁠a întrebat iar. El a spus că nu confirmă mărturiile martorilor, că a făcut într-⁠adevăr rânduieli religioase la cei care l-⁠au rugat și că nu știe de ce martorii spun așa despre el. La 17 iulie 1940 a avut loc ședința Colegiului pentru cauze penale al judecătoriei din Vitebsk. Dimitrie Emelianovici a spus: nu mă recunosc vinovat, nu m-⁠am ocupat cu nicio activitate antisovietică; la percheziție mi-⁠au luat Psaltirea, Evanghelia, două molitfelnice și o cruce; am fost cântăreț la Rossasna de mic, în consiliul parohial am fost până când biserica a fost luată; banii îi strângeam ca să plătesc impozitul bisericii; în 1939, la cimitir, de Radonița, am făcut o rânduială religioasă, cam o sută cincizeci sau două sute de oameni, iar agitație antisovietică nu am făcut. Procuroarea a cerut ca cauza să fie trimisă la o nouă cercetare, pentru că toți martorii acuzării sunt rude, alți martori nu au fost cercetați și ancheta nu a lămurit dacă participarea la rânduieli are vreo legătură cu activitatea contrarevoluționară. Procurorul regiunii Vitebsk a contestat hotărârea și a poruncit să se trimită iar cauza în judecată, cu alt complet. La 19 noiembrie 1940 a avut loc o nouă ședință. Răspunzând la învinuiri, Dimitrie Emelianovici a spus iar că nu se recunoaște vinovat: îmi este indiferent ce putere ar fi, sunt dator să mă supun ei; când erau pomeniri, nu am spus nimic rău despre putere; la rânduieli am citit în slavonă, dar agitație împotriva puterii sovietice nu am făcut; copii nu am botezat niciodată, dar când mă rugau, doar am făcut semnul crucii cu degetele; rânduieli am făcut doar la înmormântări și bani nu am cerut, ci doar dacă mi-⁠au dat singuri. Martorii mincinoși și-⁠au repetat mărturiile, iar el le-⁠a respins pe toate. În aceeași zi judecata l-⁠a osândit la cinci ani de lagăr. A făcut recurs la Curtea Supremă, în care și-⁠a dovedit nevinovăția, și a cerut să fie chemați alți martori din Rossasna, dar judecata i-⁠a refuzat.

Lagărul

A fost trimis dintr-⁠un transport din închisoarea din Orșa în Kazahstan și a ajuns la 11 mai 1941 la stația Karabas a lagărului Karaganda, de unde a fost repartizat la secția a cincea Espinsk a Karlagului. Acolo s-⁠a îmbolnăvit greu și la 5 mai 1942 a fost dus la spitalul lagărului, unde a murit chiar în ziua aceea. Dimitrie Emelianovici Vlasenkov a fost îngropat într-⁠un mormânt necunoscut din cimitirul lagărului secției Espinsk a Karlagului.