Platon de Banja Luka

Sfântul Platon, născut Milivoje Jovanović, a fost sfințit mucenic și episcop al Banja Lukăi în Biserica Ortodoxă Sârbă. A păstorit eparhia din 1940 până în mai 1941, când a fost răpit, schingiuit și ucis de ustașii statului croat de sub ocupația Axei, pentru că nu a vrut să-⁠și părăsească turma. Biserica Sârbă l-⁠a numărat între sfinți în anul 2000, după ce îl proclamase sfințit mucenic în 1998, iar pomenirea lui cade la 22 aprilie (5 mai pe stil nou), ziua morții sale.

Copilăria și studiile

S-⁠a născut la Belgrad, la 29 septembrie 1874, în familia lui Ilija, ofițer de carieră născut la Trebinje, și a Jelkăi, din Foča. Părinții se stabiliseră la Belgrad ca refugiați din Herțegovina, iar copilul a fost botezat în biserica Înălțării. A făcut școala primară la Vranje și liceul la Niš, iar în 1892 a intrat la seminarul din Belgrad. În 1895 s-⁠a călugărit și a primit numele Platon. A absolvit seminarul în 1896 și a fost hirotonit diacon, apoi preot.

În 1896 a plecat în Rusia și din 1897 a urmat Academia Teologică din Moscova, unde a fost primul sârb căruia i s-⁠a acordat bursa Ivan Aksakov. Și-⁠a încheiat studiile în 1901.

Slujirea

La întoarcere a fost numit la mănăstirea Rajinovac, de lângă Belgrad. În 1902 a condus un grup de călugări sârbi la Visoki Dečani, pe atunci sub stăpânire otomană. A predat apoi teologia la Aleksinac, între 1903 și 1906, și pentru câteva luni la Jagodina. A fost înălțat la rang de sincel, protosincel și, în 1909, de arhimandrit, iar din 1908 a condus Buletinul Patriarhiei Sârbe.

În războaiele balcanice din 1912–1913 a slujit ca preot militar în brigada Morava, iar la începutul Primului Război Mondial a slujit din nou ca preot de oaste. După înfrângerea Serbiei nu a plecat cu armata în insula Corfu, ci a rămas în țară. În timpul ocupației a fost arestat și a scăpat la limită de executarea de către forțele bulgare. S-⁠a ocupat cu grijă de cei loviți de nenorocire, mai ales de orfani și de văduve, și a administrat pentru scurtă vreme eparhia Ohridului.

După război, în 1919, adversarii lui din Sinodul Episcopilor l-⁠au scos la pensie cu de-⁠a sila și a lucrat o vreme ca ucenic într-⁠un atelier de tâmplărie, apoi într-⁠o tipografie. A condus școala monahală și mănăstirea Rakovica, unde a ridicat o tipografie, a scos publicații religioase și, după alegerea patriarhului Varnava, a condus tipografia mănăstirească din Sremski Karlovci și a fost redactorul Buletinului Patriarhiei, între 1932 și 1938. A scos acolo și gazeta pentru copii „Mali Bogoljub". Între 1934 și 1936 a fost stareț la mănăstirea Krušedol.

Episcopul

La 4 octombrie 1936 a fost hirotonit la Sremski Karlovci episcop de Moravița, vicar al patriarhului. În 1938 a fost ales episcop de Ohrid și Bitola, dar a fost înlăturat din scaun după ce și-⁠a criticat înaintașul, acuzându-⁠l că seamănă dezbinare în eparhie. Mai târziu a fost ales episcop al Banja Lukăi și a preluat eparhia în octombrie 1940.

Mucenicia

După ce Iugoslavia a fost ocupată, în aprilie 1941, Banja Luka a intrat în Statul Independent al Croației, condus de ustași. Autoritățile i-⁠au cerut să părăsească eparhia, fiind sârb născut în Serbia, iar comisarul Viktor Gutić a poruncit tuturor celor născuți în Serbia sau Muntenegru să plece din oraș în cinci zile. Platon a refuzat. A răspuns că a fost numit episcop după canoane, că are față de Dumnezeu, de Biserică și de popor datoria să-⁠și poarte de grijă turma și că vrea să rămână cu ea, ca un bun păstor care își pune sufletul pentru oi.

În noaptea de 4 spre 5 mai 1941 a fost arestat de ustași, împreună cu preotul Dušan Subotić. În noaptea următoare au fost scoși din celulă și duși la marginea orașului, unde au fost schingiuiți și uciși, iar trupurile lor mutilate au fost aruncate în râul Vrbas.

Cinstirea

Trupul sfântului a fost găsit pe malul Vrbasului, la Kumsale, la 23 mai, și a fost îngropat a doua zi într-⁠un mormânt fără semn. A fost unul dintre cele câteva sute de clerici ortodocși sârbi uciși în acel stat în timpul războiului. În 1973 moaștele lui au fost dezgropate și mutate în cripta bisericii Sfintei Treimi din Banja Luka. În 1998 Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe l-⁠a numărat între sfinții sfințiți mucenici, iar în mai 2000, la biserica Sfântul Sava de pe Vračar, la Belgrad, patriarhul Pavel a săvârșit canonizarea solemnă a noilor mucenici sârbi uciși de ustași.