Teodor din Sykeon

Sfântul Cuvios Teodor din Sykeon (Teodor Sikeotul) a fost un cunoscut ascet bizantin din Galatia, episcop al Anastasiopolei, născut în prima jumătate a veacului al VI-⁠lea (după unele izvoare, în jurul anului 550) și adormit la 22 aprilie 613 (după alt izvor, în al treisprezecelea an al lui Heraclie, adică 623). Se pomenește la 22 aprilie.

Izvorul vieții lui

Viața lui, scrisă după 641 (în jurul acelui an) și atribuită unui oarecare Eleusiu-⁠Gheorghe, altfel necunoscut, este o sursă de seamă pentru domnia împăratului Heraclie (610-641), cu știri unice din istoria politică a Bizanțului de la începutul veacului al VII-⁠lea și cu amănunte din viața satelor.

Copilăria

S-⁠a născut în Sykeon, un sat din Galatia, prin care trecea drumul poștei imperiale; pe drum se afla un han ținut de o fată foarte frumoasă, Maria, de mama ei Elpidia și de o soră, Despoina, femei care își câștigau traiul în felul curtezanelor. Teodor era fiul Mariei și al lui Cosma, care se făcuse cunoscut în hipodromul din Constantinopol, în tagma celor ce făceau acrobații pe cămile, și fusese numit să ducă poruncile împăratului. Viața lui înfățișează femeile din casa lui ca fiind puternice, cu oarecare alegeri în viață, în stare să-⁠și câștige traiul din veniturile hanului. După un alt izvor (sârb), mama lui era o văduvă bogată care voia să-⁠l închine carierei militare; i s-⁠ar fi arătat în vis Sfântul Gheorghe și i-⁠ar fi spus că Teodor este menit slujbei „nu împăratului pământesc, ci Împăratului ceresc”. Se povestește că, la zece ani, Teodor, după pilda unui bătrân, Ștefan, care locuia în casa lor, s-⁠a dedat posturilor aspre și rugăciunii de toată noaptea.

Pe la doisprezece ani, o ciumă bubonică a lovit satul și l-⁠a atins și pe el, încât era aproape de moarte. L-⁠au dus la biserica Sfântului Ioan Botezătorul de lângă sat și l-⁠au așezat la intrarea în altar; s-⁠a însănătoșit și s-⁠a întors acasă. După izvorul ucrainean, copilul a fost vindecat de două picături de rouă căzute din chipul Mântuitorului zugrăvit pe bolta bisericii. Sfântul Gheorghe i s-⁠a arătat adesea, ducându-⁠l noaptea la rugăciune, până dimineața. La doisprezece ani, în vedenie, a văzut pe Hristos, Împăratul Slavei, pe tron, împreună cu Maica Sa, și de atunci s-⁠a nevoit și mai cu străduință.

Nevoința

Se ducea adesea la un locaș al Sfântului Gheorghe, aflat pe dealul stâncos de lângă sat, și la paisprezece ani s-⁠a mutat acolo. Mama îi aducea de mâncare, dar el lăsa totul pe pietre, lângă biserică, și mânca pe zi doar o prescură. Ca să scape de slava oamenilor, s-⁠a retras în singurătate deplină, într-⁠o peșteră pe care a săpat-⁠o sub o piatră mare, nu departe de paraclisul Sfântului Gheorghe. L-⁠a convins pe un diacon să-⁠i aducă pâine și apă și nu a spus nimănui unde se ascunsese. Doi ani a trăit în această închidere, hrănindu-⁠se cu o singură prescură pe zi, în tăcere deplină. Când vestea despre isprăvile tânărului a ajuns la episcopul locului, Teodosie, acesta l-⁠a hirotonit diacon și apoi preot, deși sfântul avea numai optsprezece ani (după alt izvor, șaptesprezece). Teodor a hotărât apoi să meargă la Ierusalim și în alte locuri ale Țării Sfinte, vizitând mănăstirile din pustie și pustnicii. La mănăstirea Hozeva a primit de la egumen chipul monahal, dar s-⁠a întors în Galatia. Se spune că, încă de tânăr, avea darul vindecării; Sfântul Gheorghe l-⁠a scăpat de multe ori de cursele diavolului.

Episcop

A fost ales episcop al Anastasiopolei. La a treia călătorie în Țara Sfântă l-⁠a apucat dorința de a lăsa slujba de episcop și a stat o vreme la Lavra Sfântului Sava, care atrăgea în acel timp oameni din toată lumea creștină, în căutarea vieții monahale desăvârșite. Abia după ce Sfântul Gheorghe i s-⁠a arătat în vis, Teodor s-⁠a întors la episcopia lui din Anastasiopolis. În domnia împăratului Mauriciu (582-602) a prezis moartea împăratului și „marile necazuri, grozavele bice [care] amenință lumea”; s-⁠a dovedit curând că a avut dreptate, prin începerea războiului cu perșii, de douăzeci și șase de ani, pornit de moartea lui Mauriciu. A fost prieten apropiat al familiei împăratului Focas, dar nu a vrut să se roage pentru Focas decât dacă acesta înceta să facă măceluri. După răscoala izbutită a lui Heraclie, a intervenit totuși ca să scape viața lui Domențiol, nepotul lui Focas, și a fost rugat în schimb să se roage pentru Heraclie și domnia lui. Avea relații bune cu patriarhul Serghie al Constantinopolului; istoricul Walter Kaegi spune însă că Heraclie poate că a păstrat mereu o oarecare rezervă față de el. În postul Mare din 613, Heraclie i-⁠a cerut binecuvântarea pentru lupta cu sasanizii; sfântul l-⁠a binecuvântat și l-⁠a poftit la masă, dar Heraclie a refuzat, din lipsă de timp; sfântul a spus că neprimirea darurilor lui este un semn al înfrângerii noastre. Într-⁠adevăr, Heraclie a pierdut bătălia de la Antiohia. După alt izvor (sârb), episcop a stat unsprezece ani și a revenit apoi la mănăstirea lui, unde a adormit la adânci bătrâneți.

Adormirea și cinstirea

A adormit la 22 aprilie 613. Moaștele lui au fost aduse repede la Constantinopol, ca să le ferească de războiul persan și să aducă orașului ocrotire dumnezeiască; o ceremonie încărcată de primire a moaștelor l-⁠a legat pe Sfântul Teodor de domnia lui Heraclie.