Caius

Caius al Romei, numit și Gaius, a fost episcop al Romei de la 17 decembrie 283 până la moartea sa, la 22 aprilie 296. A păstorit Biserica în anii de liniște dinaintea marii persecuții a lui Dioclețian, iar despre viața lui s-⁠au păstrat puține știri sigure. Este cinstit ca sfânt în Biserica Romano-⁠Catolică, care îi ține pomenirea la 22 aprilie, împreună cu papa Soter. O sursă rusă spune că este pomenit și în Ortodoxie la 24 august, dar nu am putut confirma aceasta în calendarele ortodoxe consultate.

Ce se știe

După tradiția creștină, era originar din Salona, în Dalmația, fiul unui om numit tot Caius, dintr-⁠o familie nobilă, despre care se spune că ar fi fost rudă cu împăratul Dioclețian. Aproape tot ce se povestește despre el vine din Cartea Pontifilor, care se sprijină la rândul ei pe o povestire legendară despre mucenicia Sfintei Susana a Romei. Istoricii de azi socotesc inexacte mai multe dintre afirmațiile ei, între care că a trăit opt ani în catacombe și că a rânduit pentru totdeauna treptele inferioare ale clerului.

Tradiția adaugă că, înainte de a deveni episcop, cineva trebuia să treacă prin slujbele de portar, citeț, exorcist, acolit, ipodiacon, diacon și preot și că Caius a împărțit cartierele Romei între diaconi. În vremea lui, ostilitatea față de creștini a crescut, deși s-⁠au zidit biserici noi și s-⁠au lărgit cimitirele. Domus ecclesiae de pe locul de mai târziu al bisericii Santa Susanna din Roma aparținea fraților Caius și Gabinus. Gabinus era tatăl Susanei, de aceea izvoarele îl numesc pe Caius unchiul ei, deși nu este sigur că stăpânul casei era papa.

Moartea și îngroparea

Relatări mai târzii spun că s-⁠a ascuns de persecuție împreună cu sfinții Policarp, Sebastian, Tranquillin, Tiburțiu, Nicostrat și Zoe și că a murit mucenic, adesea se spune prin tăierea capului. Istoricii se îndoiesc de aceasta, întrucât persecuția lui Dioclețian a început abia în 303, iar Calendarul din 354 nu îl socotește între martiri, ci între episcopii Romei care au murit în pace. El notează îngroparea lui în cimitirul lui Calist la 22 aprilie.

Mormântul său, cu epitaful original, și un inel cu care își pecetluia scrisorile au fost găsite în catacomba lui Calist. Moaștele i-⁠au fost mutate mai târziu într-⁠o biserică, iar când aceasta a fost dărâmată, în 1880, au fost duse în capela familiei Barberini. Este cinstit mai ales în Dalmația și la Veneția, iar în artă este înfățișat cu tiara papală, alături de Sfântul Nereu.