Natanael

Sfântul Apostol Natanael din Cana Galileii a fost ucenic al Domnului, pomenit numai în capitolele 1 și 21 ale Evangheliei după Ioan. De obicei este socotit una cu Apostolul Bartolomeu, pomenit de Evangheliile sinoptice, ale cărui zile de pomenire în Biserica Ortodoxă sunt 11 iunie și 25 august. Numele Natanael înseamnă „Dumnezeu a dat”, ca numele slav Bojidar.

În Evanghelie În Evanghelia după Ioan, Natanael este prezentat ca prieten al lui Filip, din Betsaida (1,43-44). Cei dintâi ucenici care Îl urmează pe Iisus se arată că se duc îndată la rude sau prieteni; așa, Filip l-⁠a găsit pe Natanael și i-⁠a spus: „Am găsit pe Acela despre Care a scris Moise în Lege și proorocii: pe Iisus, fiul lui Iosif, din Nazaret”. Natanael este prezentat la început ca îndoielnic că Mesia ar putea veni din Nazaret, spunând: „Din Nazaret poate să iasă ceva bun?”, dar primește totuși invitația lui Filip să vină să vadă. Iisus l-⁠a numit îndată „israelit adevărat, în care nu este vicleșug”. Unii cercetători spun că vorbele lui Iisus, „Mai înainte de a te chema Filip, când erai sub smochin, Te-⁠am văzut”, pornesc dintr-⁠un fel de a vorbi iudaic, despre studiul Torei. Natanael L-⁠a mărturisit pe Iisus „Fiul lui Dumnezeu” și „Regele lui Israel”. Reapare, cu „din Cana Galileii”, la sfârșitul Evangheliei, ca unul dintre ucenicii cărora li S-⁠a arătat Iisus la Marea Galileii după Înviere.

Identificarea cu Bartolomeu Natanael este de obicei socotit una cu Apostolul Bartolomeu din Evangheliile sinoptice și din Faptele Apostolilor. Motivul identificării este că Bartolomeu este un nume de familie (Natanael Bar-⁠Tolmai, adică Natanael, fiul lui Tolmai) și că Bartolomeu și Filip sunt mereu împreună în Evangheliile sinoptice. Cea mai veche amintire a identificării este la Ișodad din Merv, iar în Apus la Rupert din Deutz (mort în 1129). Unii nu sunt de acord: Augustin bănuia că Natanael nu a fost deloc unul dintre cei doisprezece, fiindcă era atât de priceput în Lege. Cea mai veche identificare a lui Natanael cu unul din cei doisprezece este în „Epistola Apostolilor” din secolul al II-⁠lea, unde este numit sau ia locul lui Iacov, fiul lui Alfeu.