Domnina a Siriei

Cuvioasa Domnina a Siriei (numită și Domnina cea Tânără, moartă între 450 și 460) a fost o asceta din veacul al V-⁠lea, lângă Cyrrhus, discipolă a Sfântului Maron. Se pomenește la 1 martie, în Biserica Ortodoxă, în cea Romano-⁠Catolică și, mai solemn, între maroniți. Singurul izvor despre viața ei este „Istoria iubitorilor de Dumnezeu” a contemporanului ei, Teodoret, episcopul Cyrrhusului, care îi închină capitolul al treizecilea.

Viața

S-⁠a născut într-⁠o familie bogată de creștini din Siria (după izvorul rus, la Antiohia). Ucenică duhovnicească a pustnicului Maron, și-⁠a ridicat în tinerețe o colibă acoperită cu paie în grădina casei mamei ei, în Cyrrhus, lângă Antiohia, pe moșia familiei. A trăit acolo toată viața, într-⁠o aspră nevoință: postea strict, mâncând doar linte înmuiată în apă, până la mare slăbire, și mergea la biserică dimineața și seara, îngenuncheată și plângând neîncetat. Își acoperea fața cu un văl și n-⁠o arăta nimănui, nici bărbaților, nici femeilor, nici celor ce îi respectau viața, nici celor ce-⁠i cereau să părăsească locul nevoinței. După Teodoret, ea a ajuns la o asemenea stare de înălțare duhovnicească, încât nu putea vorbi fără să plângă, socotită ca însuflețită de iubirea de Dumnezeu; totuși, în ciuda plânsului neîncetat, glasul ei suna limpede.

Cu vremea s-⁠a strâns în jurul ei un grup de fecioare și femei care au ales aceeași viață, în număr de două sute cincizeci, ocupate cu munca mâinilor, mai ales torsul lânii, și cu cântarea de imnuri duhovnicești. Pe cei care veneau la ea îi ruga să rămână în sat și le trimitea hrană. Domnina a murit în jurul anilor 450-460.