Leoluca de Corleone

Cuviosul Leoluca din Corleone (Leone Luca, Leo Luca din Corleone, Luca al Siciliei) a fost egumen și făcător de minuni al mănăstirii de pe muntele Mula, în Calabria, și unul dintre întemeietorii monahismului italo-⁠grec din sudul Italiei, în secolele al IX-⁠lea și al X-⁠lea. Este cinstit ca sfânt atât în Biserica Romano-⁠Catolică, cât și în cea Ortodoxă, la 1 martie, și este ocrotitorul orașelor Corleone, în Sicilia, și Vibo Valentia, în Calabria. Despre viața lui se știe din Viața publicată în secolul al XVII-⁠lea, ale cărei manuscrise latine nu trimit la un izvor grecesc inițial, deși numele grecești din ea sugerează unul.

Izvoarele

Textul Vieții lui Leone Luca din Corleone a fost publicat în 1657 în martirologiul sicilian al iezuitului Ottavio Gaetani („Vitae Sanctorum Siculorum”), care a spus că l-⁠a luat din trei manuscrise descoperite în Sicilia, unul la Palermo, altul la Mazara și al treilea la Corleone. Mai târziu, bollandiștii au publicat o altă Viață, în latină, aflată în biblioteca lui Joseph Acosta. Niciunul dintre manuscrisele latine nu trimite la un izvor grecesc, dar prezența numelor grecești (Leone, Teotiste, Cristofor, Teodor, Eutimie) poate sugera unul. Viața a fost probabil alcătuită îndată după moartea lui Leoluca în Calabria, dar s-⁠ar putea să fi fost transmisă oral și apoi în scris, mai târziu și în alt loc.

În Sicilia

Leoluca s-⁠a născut la Corleone, în Sicilia, în secolul al IX-⁠lea (între 815 și 818), în ajunul invaziei sarazine a Siciliei, într-⁠o familie evlavioasă și înstărită. Părinții, Leon și Teoctista, l-⁠au botezat Leon, după tatăl său. A rămas orfan de tânăr și a început să administreze moșia și să păzească turmele ca păstor. În singurătatea câmpurilor a înțeles că are chemare spre viața monahală, așa că a vândut moșia, a dat banii săracilor și a plecat la mănăstirea Sfântului Filip din Agira, în provincia Enna. Nu se știe cât a stat acolo. Din pricina atacurilor sarazinilor, a plecat în Calabria, la sfatul egumenului, după ce a făcut un pelerinaj la mormintele Sfinților Apostoli Petru și Pavel din Roma. În vremea aceea, mulți monahi sicilieni erau siliți să se mute în sudul Italiei, din pricina asupririi arabilor care stăpâneau insula.

În Calabria

În Calabria s-⁠a dus la mănăstirea Mula, de pe muntele Mula, unul dintre cele mai înalte vârfuri ale munților Orsomarso (1935 m), lângă Cassano allo Ionio. O femeie evlavioasă îl sfătuise să înceapă nevoința nu ca pustnic, ci într-⁠o mănăstire de obște. Ascultând-⁠o, a intrat în mănăstirea de obște a Sfântului Sozont de pe muntele Mula. Aici a devenit monah, cu numele Luca, și frații i-⁠au spus Leoluca. S-⁠a deosebit prin virtute și ascultare și a rămas șase ani.

Apoi a plecat cu egumenul mănăstirii, Cristofor, în ținutul muntos Merkourion, din nordul Calabriei, în zona Pollino a Apeninilor de Sud, un centru important de așezări monahale, numit în mai multe Vieți „Noua Tebaidă”, la granița dintre Calabria și Lucania. Aici au întemeiat o mănăstire nouă, probabil la Mormanno, și au trăit șapte ani în nevoință. Au plecat iarăși la Vena (azi Avena, în Calabria), ca să continue lupta duhovnicească încă zece ani. Acolo au zidit încă o mănăstire, care până la moartea egumenului Cristofor avea peste o sută de monahi. Leoluca însuși a trăit aproape de ea, la Mormanno, în singurătate. Puțin mai târziu, după moartea egumenului Cristofor, Leoluca a devenit egumen al mănăstirii de pe muntele Mula. Potrivit tradiției, Dumnezeu i-⁠a dat darul facerii de minuni și mulți credincioși veneau la el să primească binecuvântare și vindecare. Se crede că a vindecat bolnavi, a scos demoni, a ridicat paralitici și a călăuzit pe cei pierduți spre calea mântuirii. Se ruga neîncetat și a rămas afară, în frig, până la douăzeci de zile, ca să-⁠și întețească nevoința. Se deosebea prin smerenie, dărnicie și milostenie și ducea o aspră ascetică de rugăciune neîncetată.

Adormirea și cinstirea

Se spune că și-⁠a petrecut ultimele zile în meditație, post și răpiri extatice. La bătrânețe, a chemat monahii și și-⁠a vestit sfârșitul. A încredințat conducerea mănăstirii monahului Teodor și i-⁠a dat ca ajutor pe preotul Eutimie. Primind Sfânta Împărtășanie, Cuviosul Luca a adormit în pace, la o vârstă de aproape o sută de ani (în jur de 915), după optzeci de ani de viață monahală, și a fost îngropat în biserica Maicii Domnului din Monteleone Calabro (azi Vibo Valentia).

Vestea morții lui a ajuns încet la Corleone, și abia în secolul al XIII-⁠lea există dovada unei biserici închinate lui în orașul natal. În 1420 se amintește o frăție a Sfântului Leoluca. Mijlocirea lui este socotită pricina izbăvirii orașului Corleone într-⁠o epidemie de ciumă din 1575 și el a devenit ocrotitorul orașului. În 1624 a devenit ocrotitor și al orașului Vibo Valentia. Arătarea Sfinților Leoluca și Antonie este socotită pricina opririi unei invazii a burbonilor la Corleone, la 27 mai 1860. La Vibo Valentia, de ziua lui, la 1 martie, pompierii locali îl cinstesc așezând o cunună de flori la picioarele statuii lui din fațada catedralei Santa Maria Maggiore și San Leoluca, folosind o scară mecanică. El este chemat ca ocrotitor împotriva dezastrelor naturale.

Unii istorici spun că a fost îngropat la Monteleone Calabro, în biserica Santa Maria Maggiore. Totuși, ziarul italian La Sicilia a scris, la 10 decembrie 2006, că moaștele lui Leoluca au fost aflate în comuna San Gregorio d'Ippona, la circa 2 km sud-⁠est de Vibo Valentia, în grota bisericii Santa Ruba, și că au fost confirmate de analize. Biserica Santa Ruba era închinată Maicii Domnului Sănătății (Madonna della Sanità), după profesorul Gregorio Vaianella.