Evdochia din Heliopolis

Sfânta Cuvioasă Muceniță Evdochia din Heliopolis (azi Baalbek, în Liban) a fost o femeie de neam samaritean, care după o viață de păcat s-⁠a pocăit, a ajuns monahie și stareță și a primit moarte mucenicească. Biserica o pomenește la 1 martie. Nu trebuie amestecată cu alte sfinte cu numele Evdochia.

După viața ei, era foarte frumoasă și își adunase o mare avere prin viața de păcat. O schimbare a venit prin monahul Gherman, care, venit într-⁠o zi cu treburi în cetate, a găzduit într-⁠o casă vecină cu a ei. Noaptea, după rânduiala monahală, a citit Psaltirea și o carte despre Judecata de Apoi. Evdochia, care îl auzea prin perete, a ascultat cu luare-⁠aminte până la capăt, cuprinsă de frică, și a stat trează până dimineața. A trimis să-⁠l cheme pe monah, iar convorbirea lor, lungă, despre credință și mântuire, a dus-⁠o la hotărâre. Gherman i-⁠a poruncit să stea o săptămână singură în camera ei, postind și rugându-⁠se. După tradiție, atunci i s-⁠a arătat Arhanghelul Mihail, care a încredințat-⁠o de dragostea lui Hristos pentru toți oamenii. A fost botezată de episcopul Teodot al Heliopolisului, și-⁠a dat averea Bisericii, spre a fi împărțită săracilor, și și-⁠a eliberat slujitorii și robii, apoi s-⁠a retras într-⁠o mănăstire de femei din apropiere. S-⁠a dăruit nevoinței, ascultării, privegherii și posturilor și, la scurtă vreme, după moartea stareței, a fost aleasă stareță. Povestirea spune că rugăciunea ei a vindecat pe un pețitor stăruitor, Filostrat, lovit de boală, care apoi s-⁠a făcut creștin, și că i s-⁠a dat darul de a învia morți.

În legătură cu prigoana, viața povestește că dregătorul cetății, Vicențiu, auzind că în mănăstire ar fi o mare comoară, a trimis ostași s-⁠o jefuiască; timp de trei zile o putere dumnezeiască i-⁠a oprit să intre, iar apoi un șarpe uriaș a nimicit aproape toată ceata. Evdochia, văzând în vedenie că va suferi pentru Hristos, a luat Sfintele Taine și s-⁠a dat singură în mâna ostașilor. A fost adusă înaintea lui Diogen, care a poruncit s-⁠o spânzure de un copac și s-⁠o biciuiască. Povestea ține că o parte din Trupul Domnului, pe care o purta cu ea, s-⁠a făcut foc, a ars pe slujitori și a rănit pe dregător, iar la rugăciunea sfintei acesta a fost înviat și a primit botezul. La sfârșit, a fost tăiată cu sabia. Viața spune că ar fi viețuit în mănăstire cincizeci și șase de ani.

Datarea e nesigură: unele izvoare o așază sub Traian, altele sub Hadrian (după o tradiție, 1 martie 107); istoricii bolandiști socotesc viața legendară, cu multe anacronisme, și o plasează în secolul al V-⁠lea. În iconografie este înfățișată ca mucenică sau singură. În folclorul românesc, numele ei este legat de personajul Baba Dochia, iar la 1 martie se țin obiceiuri de întâmpinare a primăverii.