Ecaterina Malkov-⁠Panina

Sfânta Fericită Ecaterina Malkov-⁠Panina, monahie, nebună pentru Hristos, s-⁠a născut la 15 mai 1889 în Finlanda, în cetatea Sveaborg, în familia inginerului militar Vasili Vasilievici Malkov-⁠Panin. Familia avea șase copii. Din fragedă vârstă s-⁠a deosebit prin bunătate și milostenie și îi plăcea să meargă la o mănăstire aflată aproape de moșia lor. A răposat la 5 mai 1968, în Estonia. A fost numărată între sfinți prin hotărârea Sfântului Sinod din 7 martie 2018, pentru cinstire locală la Mănăstirea Pühtitsa.

Până în 1900 familia a locuit la Helsingfors, apoi s-⁠a mutat la Gatcina. La începutul veacului al XX-⁠lea Ecaterina a urmat facultatea de științe ale naturii a cursurilor Bestujev și, după absolvire, în 1912-1913 a lucrat la Societatea de Entomologie. În 1914 s-⁠a înscris la cursurile de surori de caritate și a lucrat în același timp în spitale orășenești gratuite, apoi într-⁠un spital din spatele frontului, apoi în detașamentul zburător al Obștii Sfântului Gheorghe, ale cărui surori ajutau ostașii răniți scoși de pe câmpul de luptă.

După o boală grea s-⁠a angajat lucrătoare în satul Bezzabotnoe, lângă Petersburg, iar în 1919 a venit cu părinții în Estonia. La 5 iulie 1922 a fost primită între novicele Mănăstirii Pühtitsa. Din primele zile în mănăstire s-⁠a purtat uneori ciudat, ca nebună pentru Hristos, și curând a fost mutată la schitul Ghetsimani, aflat la treizeci de kilometri de mănăstire. La începutul războiului schitul a fost desființat, iar viețuitoarele lui s-⁠au întors la mănăstire.

În 1942 Ecaterina a fost lăsată să plece acasă ca să îngrijească de părinții ei bătrâni și bolnavi, care locuiau la Tallinn. În același an și-⁠a îngropat mama și a rămas cu tatăl. La Tallinn mergea la metocul Pühtitsei și a prezis, cu aproape douăzeci de ani înainte, închiderea lui. În 1947 și-⁠a îngropat tatăl și s-⁠a întors la mănăstire, unde a început să se poarte în chip fățiș ca nebună pentru Hristos.

Monahiile își aminteau că uneori își punea un post anume, spunând că se pregătește să moară, iar de obicei aceasta se întâmpla înaintea morții cuiva dintre surori. Dacă spunea că postește pentru că se pregătește de tunderea în mantie, însemna că cineva urma să fie tuns. Ecaterina era cinstită de poporul ortodox ca având darul vederii dinainte și al tămăduirii, iar pelerini mulți veneau la ea după sfat și rugăciune. În aprilie 1966 arhiepiscopul Alexie al Tallinnului și al Estoniei a tuns-⁠o în mantie, în chilie, în încăperile stareției, păstrându-⁠i numele de mai înainte.

În ultimii ani ieșea rar din casă și stătea mai mult întinsă. Când se ridica și apărea pe neașteptate undeva, era un mare eveniment și însemna că în acea casă urma să se petreacă ceva însemnat. După povestirile monahiilor, maica Ecaterina era mereu bolnavă, dar nu arăta pe dinafară nimic din suferință. Într-⁠una din ultimele scrisori a scris: „Cât de ușor este să iei asupra ta o nevoință și cât de greu să o sfârșești”.

A trecut cu pace la Domnul la 5 mai 1968, de sărbătoarea Femeilor Mironosițe. Despre sfințenia nevoitoarei și despre darurile ei s-⁠au păstrat multe mărturii, între care vindecări, unele confirmate cu acte medicale.

Pomenirea ei se face la 5 mai și, la 1 decembrie, în Soborul sfinților din Estonia.