Elena Știliianovici

Elena Știliianovici (Jelena Štiljanović), numită în monahism Elisabeta (Jelisaveta), a fost o principesă sârbă, soția cneazului Ștefan Știliianovici, și a murit în jurul anului 1546. Este cinstită ca sfântă de Biserica Sârbă, care o pomenește la 4 octombrie. Soțul ei, Ștefan Știliianovici, este și el cinstit ca sfânt, împreună cu soția lui.

După izvorul sârb, a fost mai întâi căsătorită cu despotul Sirmiumului, Ioan Brancovici, fiul despotului Ștefan Brancovici. Când Ioan a murit, la 10 decembrie 1502, soția lui, despotesa Elena, s-⁠a adresat cneazului Ștefan Știliianovici din neamul sârbesc al paștrovicilor, de pe litoralul adriatic sârbesc, și l-⁠a chemat să preia, în locul soțului răposat, demnitatea sârbească de despot în Sirmium și în Slavonia. Cneazul Ștefan a primit chemarea, a ajuns despot și a primit să conducă locul Morović din Sirmium. După bătălia de la Mohács din 1526, când turcii au biruit pe austro-⁠ungari, au început să pătrundă tot mai des spre nord, în ținutul lui Ștefan și în împrejurimi. Ștefan s-⁠a distins în luptele împotriva turcilor și a primit curând și alte ținuturi: locurile Miholjac și Glogovnica din comitatul Virovitica, apoi orașele Novigrad și Orahovica, iar apoi, împreună cu soția lui Elena, a primit în dar și moșia numită Ešćem în Sirmium. Cât a trăit, Ștefan a izbutit să-⁠și păstreze ținuturile de turci. În jurul anului 1540 a murit de moarte firească, iar soția și poporul l-⁠au îngropat pe dealul Buntir.

După moartea lui, Elena nu mai era în siguranță în Sirmium și s-⁠a retras de la turci în Germania. După un timp, turcii au ocupat aceste ținuturi și au găsit moaștele lui Ștefan. Căpetenia militară Amir, sârb turcit și rudă îndepărtată a despotului Ștefan, a dat moaștele monahilor sârbi, care veniseră la el să-⁠l roage să le dea racla. Monahii au îngropat apoi moaștele în mănăstirea de pe Fruška Gora. Aflând că moaștele soțului ei au fost găsite, Elena a venit la mănăstirea Šišatovac să li se închine. Acolo s-⁠a și călugărit, cu numele monahal Elisabeta. Există și presupunerea că s-⁠a călugărit la mănăstirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului din Sremski Karlovci. A murit în jurul anului 1546 și a fost îngropată lângă soțul ei în mănăstirea Šišatovac. Izvorul englez adaugă că întemeierea mănăstirii Petkovica, în jurul anului 1522, este atribuită darniciei ei, dată care nu se potrivește cu cea a călugăririi ei de după 1540. Alte știri spun că a fost îngropată la mănăstirea Sfintei Fecioare din Sremski Karlovci.