Elisabeta de la Pasărea

Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea (în lume Rodica Lazăr) a fost schimonahie la Mănăstirea Pasărea, născută la 16 iulie 1970 și adormită la 5 iunie 2014. A fost canonizată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 1 iulie 2025 și este prăznuită la 5 iunie.

S-⁠a născut în satul Benia, comuna Moldova Sulița, într-⁠o familie cu unsprezece copii, dintre care doi au murit de mici. Părinții ei se numeau Maria și Vasile Lazăr. A trăit primii ani în satul natal. După ce a terminat cele zece clase obligatorii, în septembrie 1986, la 16 ani, a plecat împreună cu două verișoare în pelerinaj la mai multe mănăstiri din țară și a primit sfaturi de la părinți duhovnicești ai mănăstirilor. Ajunsă la Mănăstirea Pasărea, s-⁠a hotărât să intre în viața monahală și a trimis familiei o scrisoare prin care le-⁠a vestit hotărârea.

La 12 decembrie 1990 a fost tunsă rasoforă cu numele Elisabeta de către duhovnicul Mănăstirii Pasărea, arhimandritul Macarie Ioniță. În mănăstire a lucrat la atelierul de cizelură al Patriarhiei Române. În 1996 a fost transferată la Așezământul Românesc de la Ierusalim, unde a slujit ca paraclisieră și cântăreață la strană. S-⁠a îmbolnăvit grav și a trecut printr-⁠o experiență duhovnicească asemănătoare morții clinice, în care a văzut raiul și iadul. Cu mijlocirea Sfântului Ioan Iacob Hozevitul a început o vreme de aspre nevoințe pustnicești. S-⁠a întors în România și s-⁠a retras în Munții Neamțului și în Munții Giumalău. La 19 aprilie 2006 a fost tunsă în Schima Mare, păstrând numele Elisabeta.

Bolnavă de cancer, a trebuit să se întoarcă la Mănăstirea Pasărea, unde a murit la 5 iunie 2014. A fost canonizată împreună cu alte femei românce, șaisprezece după izvor, de Sfântul Sinod la 1 iulie 2025, cu titulatura Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea. Moaștele ei au fost deshumate la 16 ianuarie 2026, urmând să fie puse spre închinare în biserica Mănăstirii Pasărea. Troparul ei o cinstește ca următoare a cuvioșilor în adâncul pustiei, care a viețuit cu asprime, a dobândit harul Duhului, a trezit suflete la pocăință, a mângâiat pe mulți în necazuri și a fost îndrumătoare monahilor. Biserica Schitului Valea Seacă, de la poalele Muntelui Rarău, este prima biserică pusă sub ocrotirea Sfintei Elisabeta.