Epifanie de la Hanzta

Sfântul Cuvios Epifanie de la Hanzta a fost monah georgian din veacul al IX-⁠lea, ucenic al lui Grigorie de Hanzta și egumen al mănăstirii Hanzta, și este cinstit ca făcător de minuni. Despre el vorbește Viața lui Grigorie de Hanzta, scrisă de Georgie Mercule în 951. A venit din Kartli la Hanzta, deci era unul dintre primii ucenici ai lui Grigorie, care au plecat din Tbilisi în Klarjeti, pustiită de arabi, unde viața monahală înflorea din nou sub îndrumarea lui Grigorie. În Viață este numit „cel Mare”, iar despre el se spune că prin smerenia lui a ajuns la măsura învățătorului său, care l-⁠a binecuvântat ca egumen al mănăstirii întemeiate de Grigorie.

Viața povestește minunile lui: a vindecat un băiat de șapte ani care murea, lângă muntele Horasuni, a vindecat un băiat de zece ani surdomut și slab la minte din naștere și a izgonit demonii dintr-⁠o femeie. Într-⁠un episod Grigorie a arătat unor oaspeți de la mănăstirea Nedzvi, întemeiată de Teodor, ucenicul lui Grigorie, smerenia lui Epifanie și ascultarea lui deplină: l-⁠a trimis să se îmbrace și să slujească Liturghia, apoi, la începutul slujbei, l-⁠a lovit cu toiagul peste cap și i-⁠a poruncit să înceteze și să se dezbrace. Epifanie a făcut fără cârtire tot ce i s-⁠a spus, iar când a revenit la Grigorie, acesta l-⁠a binecuvântat din nou să se îmbrace și să slujească. Locul înmormântării nu se cunoaște; se crede că a fost îngropat la Hanzta. Sfântul Sinod al Bisericii Georgiei l-⁠a numărat între sfinți în 2002 și i-⁠a trecut numele în Soborul cuvioșilor părinți și al maicilor din Klarjeti, pomenit la 5 octombrie (stil vechi; 18 octombrie stil nou).