Ipolit al Romei

Sfântul Sfințit Mucenic Ipolit al Romei a fost unul dintre cei mai de seamă gânditori creștini ai secolelor al II-⁠lea și al III-⁠lea și a murit ca mucenic, în surghiun, în Sardinia, în jurul anului 235. Multe despre viața lui rămân nelămurite: nici Eusebiu, nici Ieronim, deși i-⁠au citit scrierile, nu au știut spune în fruntea cărei comunități a stat. Este un sfânt al Bisericii nedespărțite, a cărui pomenire apare în calendarul ortodox la 30 ianuarie, iar în cel apusean la 13 august.

Viața și scrierile

Se crede că s-⁠a născut în jurul anului 170 (alte surse dau 165), din neam grec, și că a lucrat la Roma. Limba lui a fost greaca, iar formația sa elenistică. Cercetătorii nu sunt de acord asupra locului său: mulți au socotit că a fost preot la Roma pe vremea papei Zefirin (199-217), dar tradițiile mai vechi îl numeau episcop de Portus, lângă Roma, și alte ipoteze îl leagă de Palestina, Egipt sau Anatolia. Origen, pe atunci tânăr, ar fi auzit o predică a lui la Roma. Patriarhul Fotie îl numește ucenic al Sfântului Irineu al Lyonului, care ar fi fost ucenic al Sfântului Policarp, dar acest lanț este îndoielnic.

Scrierile lui cuprind exegeză, omiletică, apologetică, polemică, cronografie și drept bisericesc, și se compară ca varietate cu ale lui Origen. Sunt socotite autentice comentariile biblice: Despre Daniel, Despre David și Goliat, Despre Cântarea Cântărilor (păstrat în parte), Despre binecuvântările lui Isaac și Iacov și Despre Antihrist. Comentariul la Daniel conține cea mai veche mențiune a sărbătoririi Nașterii Domnului la 25 decembrie. Comentariul la Cântarea Cântărilor este cea mai veche tâlcuire creștină păstrată a cărții, în care mirele este Hristos, iar mireasa Biserica. Scrierea Despre Hristos și Antihrist, din jurul anului 200, expune învățătura sa despre a doua venire și respinge ideea că sfârșitul este aproape: șase mii de ani trebuie să treacă de la Creație.

Altor lucrări atribuite lui, între care Respingerea tuturor ereziilor (Filosofumena) și Tradiția apostolică, li se contestă astăzi paternitatea. Respingerea a circulat mult timp printre operele lui Origen; cărțile ei IV-⁠X au fost găsite fără numele autorului într-⁠o mănăstire de pe Muntele Athos în 1842, iar cercetarea recentă o socotește mai degrabă opera unui autor necunoscut. Tradiția apostolică, care cuprinde cel mai vechi ritual cunoscut de hirotonie, e atribuită de obicei lui, dar paternitatea este foarte disputată. Mărturia cea mai veche despre botezul copiilor se găsește, după unii, într-⁠o scriere a lui.

Conflictul cu papii

După o teorie mai veche, Ipolit s-⁠a aflat în conflict cu papii vremii: l-⁠a acuzat pe Zefirin de modalism și a fost scandalizat că Calist I a dat dezlegare unor păcate grele, ca adulterul, iar un timp ar fi condus un grup disident, ca rival al episcopului Romei, fiind socotit primul antipapă. Ar fi continuat să atace pe papii Urban I și Pontian. Wikipedia precizează că aceasta este una dintre teorii. Oricum, se spune că s-⁠a împăcat cu Biserica înainte de a muri ca mucenic.

Surghiunul și mucenicia

În prigoana împăratului Maximin Tracul, Ipolit și papa Pontian au fost trimiși în 235 în Sardinia, probabil în mine, unde Ipolit a murit. Foarte probabil s-⁠a împăcat cu Biserica înainte de moarte, căci, sub papa Fabian (236-250), trupurile lui și ale lui Pontian au fost aduse la Roma. Cronograful din 354, numit și Catalogul liberian, spune că la 13 august, probabil în 236, au fost înmormântate cele două trupuri, al lui Ipolit în cimitirul de pe Via Tiburtina, de către Iustin Mărturisitorul. Documentul îl numește preot, nu episcop, ceea ce arată că schismaticul fusese primit din nou în Biserică. Către anul 255 era deja socotit mucenic.

Statuia și legendele

În 1551, pe Via Tiburtina a fost găsită o statuie de marmură a unei persoane așezate, mult restaurată, pe scaunul căreia sunt gravate un ciclu pascal și titlurile mai multor scrieri ale lui Ipolit. Cercetările lui Guarducci au arătat că statuia înfățișa inițial o femeie, probabil o personificare a unei științe, așa că rostul ei original rămâne nelămurit. Se păstrează la Biblioteca Vaticanului.

Din secolul al IV-⁠lea au apărut legende despre un Ipolit: preot al schismei novațiene, în versurile papei Damas și la Prudențiu, sau soldat convertit de Sfântul Laurențiu, în pasionalele din secolele VII-⁠VIII. A fost confundat și cu un alt mucenic cu același nume, înmormântat la Portus, omorât prin înec într-⁠un puț adânc, iar după Prudențiu, târât de cai sălbatici. De aceea Ipolit a fost socotit ocrotitorul cailor. Numele lui apare și în calendarele ortodoxe la 13 august, la aceeași dată cu sfârșitul praznicului Schimbării la Față, ca mucenic convertit, după Meneu; faptele acestui sfânt sunt amestecate cu cele ale scriitorului.

Cinstirea

Biserica Ortodoxă pomenește la 30 ianuarie pe "Sfântul Ipolit, papă al Romei", care poate fi sau nu aceeași persoană cu scriitorul; în Biserica Romano-⁠Catolică, Ipolit este cinstit la 13 august, împreună cu Pontian. Este patronul orașelor St. Pölten, Saint-⁠Hippolyte din Alsacia, Delft și Zell am See. Iacob Zugravul l-⁠a zugrăvit între papi în Catedrala Sfânta Treime din Blaj, în 1748-1749.