Placid de la Trasacco

Sfântul Sfințit Mucenic Placid de la Trasacco a fost un preot creștin din Italia secolului al III-⁠lea. După tradiția locală, a primit cununa muceniciei la Trasacco, lângă lacul Fucino, în anul 237, în vremea prigoanei pornite de împăratul Maximin Tracul.

Despre viața lui se știu foarte puține lucruri sigure. Biserica îl cinstește ca pe unul dintre mucenicii dinaintea Sfântului Constantin cel Mare, iar moaștele lui, aduse din catacombele Romei, se păstrează astăzi la Montecarotto, în Italia.

Ce se știe despre el

Placid nu trebuie confundat cu un alt Placid, mult mai cunoscut, cinstit la Messina, în Sicilia. Despre Placid de la Trasacco izvoarele spun doar că a fost preot creștin și a trăit în secolul al III-⁠lea.

Legende medievale, pornite de la o însemnare din Martirologiul Ieronimian, l-⁠au socotit unul dintre cei doi ucenici iubiți ai Sfântului Benedict de Nursia, alături de Maur. Aceeași istorisire vorbește despre alți sfinți pomeniți la 5 octombrie, care ar fi fost uciși toți la Messina, în secolul al VI-⁠lea, într-⁠un atac al unor pirați pe care Petru Diaconul i-⁠a socotit, greșit, arabi.

Mucenicia de la Trasacco

Pentru a înțelege mucenicia lui Placid, izvoarele trimit la jertfa preotului Cesidiu, originar din Trasacco. Numele lui Cesidiu a fost trecut în Martirologiul Roman în 1583 de cardinalul Cezar Baronius, la stăruința tatălui istoricului, Camillo, a cărui soție, Porzia Febonia, era din Trasacco.

Martirologiul Roman pomenește moartea preotului Cesidiu la 31 august, împreună cu alți creștini din ținutul lacului Fucino. Istorisirea, luată probabil dintr-⁠o pătimire latină legată de Actele Sfântului Cristofor, spune că trei preoți, Cesidiu, Placid și Eutihie, au căzut jertfă prigoanei poruncite de împăratul Maximin Tracul. Despre Eutihie nu se mai știe aproape nimic.

Cei trei preoți au fost uciși în timpul Sfintei Liturghii, la Trasacco. Acolo episcopul Rufin al Assisiului, tatăl lui Cesidiu, întemeiase o biserică pe care o încredințase fiului său. Împreună cu ei au murit și alți credincioși, al căror număr nu se cunoaște.

Biserica aceea a fost distrusă în 936, în timpul unei năvăliri a ungurilor, și a fost zidită din nou sub numele de Biserica Sfinților Cesidiu și Rufin.

Legătura cu Sfântul Cesidiu

Se presupune că Placid era din ținutul marsilor și că l-⁠a cunoscut pe Cesidiu după ce acesta, ieșit dintr-⁠o întemnițare suferită împreună cu tatăl său la Amasia, în Asia Mică, s-⁠a refugiat în Apus, la Trasacco. Abia mai târziu Rufin s-⁠a așezat la Assisi.

După această reconstituire, Cesidiu a fost osândit la moarte pentru că luase în taină trupul tatălui său, mucenicit la Assisi după o nouă întemnițare. Uciderea lui Placid, a lui Eutihie și a credincioșilor prezenți la Liturghie ar fi urmat în primul rând din osânda dată lui Cesidiu.

După mucenicie, rămășițele lui Placid au fost luate în taină și duse la Roma, unde au rămas până în 1686. Luarea trupurilor mucenicilor era atunci o faptă pedepsită cu moartea, iar creștinii o săvârșeau cu mare primejdie.

Aducerea moaștelor la Montecarotto

În 1686, cu îngăduința papei Inocențiu al XI-⁠lea, moaștele mucenicului au fost scoase din catacomba lui Calepodiu de la Roma și duse la Montecarotto. Calepodiu fusese un preot roman ucis cu cinci ani înaintea lui Placid, din porunca împăratului Alexandru Sever.

În acea vreme multe moaște au fost scoase din catacombele Romei și împărțite bisericilor. Cererea pentru Montecarotto a fost susținută, se pare, de familia Cybo-⁠Malaspina: episcopul Lorenzo Cybo al orașului Jesi murise acolo în 1680, iar fratele lui, cardinalul Alderano Cybo, era secretar de stat al papei.

Alegerea a căzut asupra lui Placid. Moaștele au ajuns la Montecarotto la 5 octombrie, în ziua în care era pomenit monahul de la Messina, iar de atunci cei doi sfinți au fost adesea confundați.

La 6 iulie 1693, în timpul unei vizite canonice, monseniorul Orazio Perozzi a cercetat cu grijă racla și moaștele. A verificat sigiliile puse la Roma, la scoaterea și autentificarea lor, și a îngăduit ca moaștele să fie expuse spre cinstirea credincioșilor.

Legenda de mai târziu

După 1843, la Montecarotto s-⁠a răspândit o legendă care îl făcea pe Placid nepot și ucenic iubit al Sfântului Benedict, trimis în Sicilia să întemeieze mănăstiri și ucis de năvălitori, saraceni sau pirați vandali. Istoricii resping această identificare.

Moaștele lui Placid de la Messina au fost găsite chiar acolo, la 4 august 1588, și se păstrează de atunci în Sicilia. Faptul arată că cei doi sfinți sunt persoane diferite, legate probabil doar prin nume.

Martirologiul Ieronimian mai amintește un Placid și un Eutihie uciși în Sicilia și pomeniți la 5 octombrie, cu un număr variabil de însoțitori: treizeci în unele manuscrise, opt în altele. Identitatea și epoca acestor mucenici nu pot fi stabilite cu certitudine.

Proveniența moaștelor din catacombele Romei arată însă că mucenicul de la Montecarotto aparține epocii prigoanelor dinainte de Constantin cel Mare.

Cinstirea

În 1843 papa Grigorie al XVI-⁠lea l-⁠a recunoscut oficial pe Sfântul Placid ca ocrotitor al localității Montecarotto și a fixat pomenirea lui la 5 octombrie. De atunci el a fost adesea înfățișat în haină de călugăr benedictin, deși moaștele lui sunt îmbrăcate în vechiul port roman.

La 5 octombrie 1948 osemintele au fost așezate într-⁠o raclă nouă și îmbrăcate în haine civile romane, înfățișând un tânăr. Statuia de ceară ține de-⁠a lungul brațului drept ramura de palmier, semnul biruinței mucenicilor. Alegerea hainelor de mirean amintește că, înainte de Constantin, preoții nu purtau veșminte deosebite în afara slujbelor.

Moaștele Sfântului Placid se păstrează astăzi în biserica Santissima Annunziata din Montecarotto, într-⁠o raclă de sticlă, în paraclisul lateral al Maicii Domnului. Biserica mai are o statuie de lemn aurit din 1695, cu inscripția „Sfântul Placid Mucenic”, care după înfățișare pare totuși să-⁠l reprezinte pe Sfântul Florian. Pomenirea lui se face la 5 octombrie.