Ioan Mauropus

Sfântul Ioan Mauropus, mitropolitul Evhaitelor, a fost în veacul al XI-⁠lea un cleric bizantin, învățat, poet, imnograf și autor de scrisori și cuvântări. Este cinstit ca ierarh în Biserica Ortodoxă și este pomenit la 5 octombrie.

S-⁠a născut în Paflagonia, în jurul anului 1000, și a venit la Constantinopol, unde a câștigat repede faima de dascăl. Printre ucenicii lui a fost Mihail Psellos, cel mai de seamă dintre ei. Psellos l-⁠a prezentat împăratului Constantin al IX-⁠lea Monomahul (1042-1055). Câțiva ani, Ioan a făcut parte din cercul poeților și învățaților pe care îi strânsese împăratul și a fost orator de curte. Pe la 1050, din pricini necunoscute, acești prieteni au căzut în dizgrație, și se pare că atunci Ioan a fost numit mitropolit al Evhaitelor, în Asia Mică. În multe scrisori a plâns această „surghiunire cinstită” și l-⁠a rugat pe prietenul său Psellos să îi îndemne pe împărații următori să-⁠l cheme înapoi în Capitală. Aceasta pare să se fi izbândit spre sfârșitul vieții sale, când s-⁠a retras la mănăstirea Sfânta Petra din Constantinopol. A murit pe la sfârșitul veacului al XI-⁠lea, într-⁠un an pe care izvoarele îl dau diferit, între anii 1070 și 1100.

În timpul vieții a pregătit o culegere a operelor sale, păstrată în manuscrisul Vaticanus Graecus 676: nouăzeci și nouă de poezii (epigrame, poezii polemice și autobiografice, cuvântări funebre în versuri), șaptezeci și șapte de scrisori și treisprezece cuvântări, mai ales cu cuprins religios. A alcătuit și o mulțime de canoane liturgice, între care canonul la ieșirea sufletului și canonul Îngerului Păzitor, folosite până azi în slujbele Bisericii. Pe lângă acestea, i se atribuie un lexicon etimologic. A fost înfățișat ca un înaintemergător al noii mentalități culturale a Bizanțului din mijlocul veacului al XI-⁠lea: îmbinarea dintre credința cucernică și cultura clasică îl leagă de ucenicul lui Psellos și de poeți contemporani ca Hristofor din Mitilene. În poeziile și scrisorile lui revine mereu tema primejdiilor vieții publice și a carierelor politice, în vremuri de nesiguranță.

Tradiția îi leagă numele de sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Se povestește că, în vremea unei certe a oamenilor despre care dintre cei trei este mai mare, cei trei ierarhi i s-⁠au arătat și i-⁠au lămurit că toți sunt una înaintea lui Dumnezeu, iar cearta s-⁠a potolit. Întemeierea praznicului comun, în anul 1084, este pusă pe seama lui. Praznicul se ține la 30 ianuarie. Sfântul Ioan este pomenit separat la 5 octombrie.