Grigorie de la Hanzta

Cuviosul Grigorie de la Hanzta a fost monah georgian, egumen și întemeietor de mănăstiri, o figură centrală a înnoirii monahismului în Tao-⁠Klarjeti, ținut din vechea Georgie aflat azi în Turcia. Născut la 5 octombrie 759, a adormit la 18 octombrie 861, la o sută de ani trecuți. Mănăstirile ridicate de el și de ucenicii lui au devenit centre de învățătură, de copiere de manuscrise și de viață duhovnicească.

Tinerețea

Grigorie s-⁠a născut într-⁠o familie nobilă din Kartli și era nepotul soției lui Nerse, eristavul (căpetenia) Kartliei. A fost crescut în casa acestuia și a primit o educație vastă: științele bisericești, cântarea liturgică, rânduiala slujbelor, imnografia, literatura georgiană, filozofia și limbi străine. Rudele voiau să-⁠l pregătească pentru preoție și pentru treapta de episcop. Tânărul însă își dorea viața călugărească și s-⁠a socotit nevrednic de o treaptă atât de înaltă. A fugit de acasă, în ținutul Klarjeti, pustiit atunci de cuceritorii arabi, împreună cu vărul său Sava, care a ajuns mai târziu episcop de Ișhani, și cu monahii Hristofor și Teodor. Au găsit adăpost la mănăstirea Opiza, unde egumenul Gheorghe Opizeli i-⁠a primit în obște.

Hanzta și Șatberdi

După doi ani Grigorie a plecat în Hanzta, unde s-⁠a așezat lângă sihastrul Hvedios. Din tradiție se știe că a avut o vedenie: i s-⁠a vestit că un „om al lui Dumnezeu” va veni acolo și va zidi o mănăstire, iar mireasma rugăciunilor lui se va ridica înaintea lui Dumnezeu ca o tămâie bună. După ce a cercetat locul, Grigorie și ucenicii lui s-⁠au stabilit acolo. În anii optzeci ai veacului al VIII-⁠lea, în jurul anului 782, ei au ridicat pe locul de azi al mănăstirii Hanzta o biserică de lemn, o trapeză și câteva chilii. Feudalul din partea locului, Gabriel Dapanculi, i-⁠a ajutat cu hrană, cu oameni de muncă, cu materiale de construcție și cu unelte.

Nevoința lui Grigorie a ajuns la urechile regelui Așot I cel Mare, care l-⁠a chemat la palat, l-⁠a primit cu mare cinste și i-⁠a dăruit ținutul Șatberdi. Pe acest pământ Grigorie a întemeiat o mănăstire care a devenit un însemnat centru de copiști și de ilustratori de manuscrise. Monahii împodobeau și legăturile cărților cu aur și cu argint, iar unele dintre cărțile făcute în acest scriptoriu s-⁠au păstrat până astăzi.

Ucenicii și rânduiala

Ucenicii lui Grigorie au întemeiat, la începutul veacului al IX-⁠lea și cu sprijinul lui, o seamă de mănăstiri noi: Teodor, mănăstirea Nedzvi, Hristofor, Kviriketsminda, iar Ilarion al Ierusalimului, mănăstirea Ubisi. S-⁠a înființat și mănăstirea de maici de la Mere, cu ucenica Fevronia, au fost înnoite catedrala din Ișhani și alte biserici, precum Mijnadzori și Tsarostavi. Regiunile din centrul Georgiei, Kartli și Kakheti, se aflau atunci sub stăpânirea arabă, în emiratul Tbilisi.

Viața din mănăstirile întemeiate era orânduită după reguli aspre, la fel ca în Lavra Sfântului Sava cel Sfințit: un pat tare în chilie, în care nu era decât un ulcior cu apă, fără foc și fără lumânări aprinse.

Rolul în Biserică

Grigorie se bucura de mare prețuire din partea nobilimii și a clerului georgian. Cuvântul lui a fost hotărâtor la alegerea ca patriarh-⁠catolicos al Kartliei a Sfântului Arsenie I cel Mare, care a păstorit între 860 și 887. Viața lui cuprinde istorisirea multor minuni: a vindecat bolnavi, a domolit animale și a oprit fenomene ale firii.

Spre sfârșitul vieții s-⁠a nevoit la Șatberdi, dar și-⁠a simțit apropiată moartea și a poruncit să fie îngropat la mănăstirea Hanzta. A adormit în jurul lui fiind frații din toate mănăstirile din Klarjeti.

Cinstirea

Biserica Ortodoxă Georgiană l-⁠a canonizat, iar pomenirea lui se face la 18 octombrie. Viața sa a fost scrisă în 951 de Gheorghe Mercule și a fost descoperită la Ierusalim de Gheorghe Ciubinașvili, apoi publicată în traducere rusă, în 1911, de Nikolai Marr. Singura icoană cunoscută a sfântului se află într-⁠un Minei de sărbători din secolul al XVIII-⁠lea, cu un chip de tipar, fără trăsături de portret. Numele lui îl poartă o stradă din Tbilisi.