Galaction de la Vologda

Cuviosul Galaction de la Vologda a fost un pustnic și zăvorât care a trăit în Vologda și a fost ucis de lituanieni în anul 1612, în vremea Vremurilor Tulburi. După viața lui, era născut la Moscova, în 1535, din familia cnezilor Belski. Este cinstit ca sfânt de popor, mai ales la mănăstirea Sfântului Duh din Vologda, și se pomenește la 24 septembrie.

Obârșia

Viața povestește că s-⁠a născut în capitala Moscovei și că era fiul cneazului Ioan Ioanovici Belski, pe care Ivan cel Groaznic ar fi poruncit să fie ucis. Mulți cercetători îl socotesc fiul cneazului Ivan Fiodorovici Belski, alungat de Șuiski în 1542, iar autorul vieții din Cetiile Minee rusești crede că acesta era bunicul sfântului. Încă la sfârșitul secolului al XVII-⁠lea, la Vologda nu s-⁠a îndrăznit o părere hotărâtă despre obârșia lui, iar istoricul Golubinski îl numește un nevoitor și zăvorât din Vologda de origine tainică. Nici numele lui din lume nu este sigur: de obicei i se spune Gavriil, dar sunt temeiuri și pentru Gheorghe.

Viața

După viață, în 1542, când cnezii Belski au fost prigoniți, rudele și binefăcătorii l-⁠au ascuns pe Gavriil, în vârstă de șapte ani, în orașul Staritsa. De acolo a plecat pe ascuns la Vologda și a intrat ucenic la un meșter de piele. Ajuns bărbat, și-⁠a luat soție din oameni simpli și a avut o fiică. Rămas văduv și după ce și-⁠a crescut fiica, s-⁠a dat pe nevoințe ascetice.

A cerut de la orășeni un loc mic, lângă așezare, pe râul Sodima, și s-⁠a așezat acolo într-⁠o chilie mică. A primit monahismul cu numele Galaction, după cum cred unii cercetători pe temeiul manuscriselor, la mănăstirea Sfinții Boris și Gleb din Rostov, și a fost ucenic al vestitului zăvorât din Rostov, Cuviosul Irinarh, pe care l-⁠a urmat în nevoințe. Potrivit lui Veriujski, era cu siguranță și preot. S-⁠a deosebit prin înfrânare aspră, a purtat cămașă de păr și lanțuri și s-⁠a închis cu totul în chilie, încât s-⁠a legat cu un lanț de fier de grinda tavanului.

Vologzenii îl cinsteau mult. În vremea fără țar el a îndemnat orașul la pocăință și l-⁠a îndemnat să ridice lângă chilia lui o biserică a Semnului Maicii Domnului, dar zidirea a fost împiedicată de un bogat al orașului, Nechai Șcelkunov.

Sfârșitul

La 22 septembrie 1612, lituanienii care atacaseră Vologda l-⁠au găsit în zăvorul său și l-⁠au bătut fără milă, l-⁠au tăiat cu săbiile și în sfârșit l-⁠au lovit cu un lemn în cap, lăsându-⁠l abia viu. A adormit la 24 septembrie 1612 și a fost îngropat lângă chilia lui. Pustinuța de pe râul Sodemka a devenit loc de cinstire. Întâi s-⁠a ridicat biserica Semnului, iar în 1654, cu banii dăruiți de țarul Alexei Mihailovici, biserica Sfântului Duh și mănăstirea de bărbați a Sfântului Duh.

Cinstirea

În secolul al XVII-⁠lea s-⁠a pus de mai multe ori problema cercetării moaștelor lui și a trecerii lui între sfinți. Arhiepiscopul Gavriil a găsit în pământ racla lui întreagă și neatinsă de stricăciune, dar nu s-⁠au aflat date sigure despre viața lui, iar unele minuni s-⁠au arătat nelămurite. Patriarhul Adrian a scris în 1691 că nu poruncește scoaterea moaștelor și că interzice proslăvirea lor în biserică, pentru că nu se cuvine să fie cinstit cel despre care nu se știe cu siguranță dacă este sfânt. Cu toate acestea, în 1717 s-⁠a alcătuit o slujbă în cinstea lui, iar la sfârșitul secolului al XIX-⁠lea era deja cinstit ca sfânt, fără o canonizare formală, iar în biserica Semnului a mănăstirii Sfântului Duh i s-⁠a făcut un paraclis.

Moaștele sale sunt așezate în etajul de jos al bisericii Semnului, sub o raclă de aramă argintată cu chipul lui. Lângă ea sunt păstrate lanțurile lui grele, paramanul, căciula și lanțul. Pe paraman sunt săpate cuvintele: robul lui Dumnezeu Gavriil, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, a făgăduit să rabde până la sfârșit.