Ștefan Vladislav

Ștefan Vladislav a fost rege al Serbiei între anii 1234 și 1243, fiul mijlociu al lui Ștefan cel întâi încoronat, din dinastia Nemanjić. Biserica Ortodoxă Sârbă îl cinstește ca pe sfântul Vladislav, drept credinciosul domnitor care a ctitorit mănăstirea Mileševa și a adus acolo moaștele sfântului Sava.

Familia și urcarea pe tron

S-⁠a născut în jurul anului 1198, din regele Ștefan cel întâi încoronat și din regina Eudokia, fiica împăratului bizantin Alexios al III-⁠lea. Avea doi frați de același sânge, pe Radoslav, mai vârstnic, și pe Predislav, mai tânăr, precum și un frate vitreg, Uroș, născut mai târziu. Tatăl lor s-⁠a călugărit înainte de a trece la Domnul, în 1227, iar Radoslav a fost încoronat rege la Žiča de unchiul său, arhiepiscopul Sava. Vladislav și Uroș au primit domenii proprii, iar Predislav, devenit episcop al Humului sub numele de Sava, a ajuns mai târziu arhiepiscop al Serbiei.

După cronicarul Teodosie Ilandarianul, Radoslav a domnit bine la început, dar a ajuns să asculte tot mai mult de soția sa, Ana, fiica stăpânitorului Epirului, Teodor Comnen Dukas. Nobilimea sârbă nu privea cu ochi buni această influență greacă. După ce Teodor a fost învins și prins de țarul bulgar Ioan Asan al II-⁠lea, în 1230, poziția lui Radoslav s-⁠a slăbit, iar în toamna anului 1233 o parte din boieri s-⁠au ridicat împotriva lui. Radoslav a fugit la Dubrovnik, iar Vladislav a fost încoronat rege.

Sfântul Sava și mănăstirea Mileševa

Arhiepiscopul Sava a încercat să oprească vrajba dintre frați. Se pare că îl simțea mai aproape pe Radoslav, domnitorul legitim, dar a vrut să ferească țara de un război lăuntric. Prin grija lui, Vladislav s-⁠a căsătorit cu Beloslava, fiica țarului Ioan Asan al II-⁠lea, iar Serbia s-⁠a așezat sub ocrotirea politică a Bulgariei. Radoslav s-⁠a întors apoi în țară, a fost tuns în monahism cu numele Ioan și a trăit în pace până la sfârșit.

În 1234 Vladislav a început zidirea mănăstirii Mileševa, gândită ca loc al propriei înmormântări. Cel dintâi care s-⁠a ostenit pentru ea a fost unchiul său Sava, iar mărturiile lui Teodosie și Domențian arată limpede că așezământul a fost înălțat în numele regelui. Sava a plecat în pelerinaj la Locurile Sfinte și s-⁠a mutat la Domnul pe drumul de întoarcere, în Bulgaria, fiind înmormântat cu cinste la biserica Sfinților Patruzeci de Mucenici din Târnovo. Vladislav a cerut de mai multe ori moaștele, iar după refuzuri repetate a mers el însuși la Târnovo și le-⁠a obținut de la socrul său. Sfântul a fost așezat la Mileševa, unde moaștele sale au fost cinstite ca făcătoare de minuni pe tot parcursul Evului Mediu și al stăpânirii otomane.

Domnia și retragerea

Vladislav a întărit legăturile Serbiei cu Dubrovnikul printr-⁠un tratat de comerț și a apărat provincia maritimă Hum, atacată de cruciații maghiari. După moartea lui Ioan Asan al II-⁠lea au început tulburări în țară. Mongolii, conduși de Kadan, au năvălit în Ungaria și au pustiit Balcanii, iar boierimea sârbă s-⁠a ridicat împotriva regelui. În 1243 Vladislav a renunțat la tron în favoarea fratelui său mai mic, Uroș I, și a rămas guvernator al Zetei.

A trecut la Domnul în a doua jumătate a veacului al XIII-⁠lea, după anul 1264, iar unele izvoare dau anul 1267. Din căsătoria cu Beloslava a avut un fiu, Ștefan, care s-⁠a făcut monah la mănăstirea Esfigmenu de la Sfântul Munte, și pe Deza, precum și o fiică. Tradiția sârbă îl pomenește ca ctitor al Mileševei, unde a fost așezat spre odihnă, iar biserica îl cinstește ca sfânt.