Ștefan cel Întâi Încoronat

Ștefan cel Întâi Încoronat, numit în sârbă Prvovenčani, a fost mare jupan al Serbiei din 1196 și primul rege încoronat al Serbiei din 1217 până la moartea sa, în 1227 sau 1228. A fost al doilea fiu al lui Ștefan Nemanja, urmaș la tron al lui și frate al Sfântului Sava, cu ajutorul căruia a întemeiat Biserica Ortodoxă Sârbă independentă. Biserica Sârbă îl cinstește ca sfânt, binecredincios, iar înainte de moarte a primit schima monahală cu numele Simon.

Familia și tinerețea

Ștefan s-⁠a născut în jurul anului 1165-1166, ca al doilea fiu al marelui jupan Ștefan Nemanja și al Anastasiei. Fratele lui mai mare, Vukan, stăpânea Zeta și ținuturile apropiate, cel mai mare apanaj, iar cel mai mic, Rastko, mai târziu Sfântul Sava, avea Humul. Mai avea două surori, Eufimia și Elena. În veacul al XII-⁠lea sârbii erau prinși între Bizanț și Ungaria, care se luptau pentru stăpânire, și nu aveau șanse să-⁠și dobândească neatârnarea decât căutând un sprijin din altă parte. În 1190, împăratul bizantin Isaac al II-⁠lea Angelos a pornit o expediție de pedepsire împotriva sârbilor, iar Nemanja a fost înfrânt în bătălia de pe Morava de Sud. Constantinopolul voia nu atât să-⁠i supună, cât să-⁠și recapete Nișul și drumul spre Belgrad și să-⁠i aibă aliați. Pacea s-⁠a făcut prin căsătoria lui Ștefan, în jurul anului 1191, cu Eudokia Angelina, nepoata lui Isaac, și el a primit titlul de sebastocrator.

Urcarea la domnie

La 25 martie 1196, la o adunare a țării lângă biserica Sfinților Petru și Pavel de la Ras, Nemanja s-⁠a lăsat de domnie în favoarea fiului său mijlociu, Ștefan, care a devenit mare jupan al Serbiei, iar lui Vukan i-⁠a lăsat Zeta, Travunia, Hvosno și Toplica. Hotărârea nu ținea seama de dreptul întâiului născut. Nemanja s-⁠a făcut monah, cu numele Simeon, și a plecat la Muntele Athos, unde era de câțiva ani fiul său cel mic, Sava. Cu îngăduința împăratului au refăcut mănăstirea părăsită Hilandar. Simeon a trecut la Domnul la 13 februarie 1200.

Războiul dintre frați

Vukan nu a primit schimbarea, iar sprijinit de regele Emeric al Ungariei, s-⁠a pornit un război civil în Serbia. Papa Inocențiu al III-⁠lea voia să aducă pe sârbi sub Roma prin Vukan, iar Ștefan însuși scrisese papei cerând coroana. Pe la 1200 Ștefan și-⁠a izgonit soția, Eudokia, fiica lui Alexios al III-⁠lea Angelos, care s-⁠a refugiat la Vukan. În 1202, înfrânt, a fugit la Kaloian al Bulgariei. Cruciada a patra a cucerit Constantinopolul în 1204; Ștefan s-⁠a folosit de prilej și, cu sprijinul lui Kaloian, s-⁠a întors în scaun la Ras, în 1204, iar Vukan s-⁠a retras la Zeta. Luptele s-⁠au oprit în 1205, când fratele lor Sava i-⁠a împăcat.

Regele

Domnia lui a continuat politica tatălui său, de întărire a țării și de neatârnare. A ridicat multe cetăți, între care Maglič. În 1217 a primit coroana regală de la papa Honoriu al III-⁠lea, dar a păstrat rolul de frunte al Ortodoxiei în țară; apoi, în 1219, a fost încoronat și după rânduiala bizantină. În același an, prin străduința lui și mai ales a lui Sava, trimis la Niceea, s-⁠a dobândit de la patriarhul și de la împăratul Teodor Lascaris întemeierea Bisericii Sârbe autocefale, cu Sava ca prim arhiepiscop. A fost unul dintre primii autori de vieți de sfinți în literatura sârbă: a scris Viața Sfântului Simeon, adică a tatălui său, al cărei stil l-⁠au luat ca pildă alții.

Sfârșitul

Înainte de moarte, Ștefan a primit schima monahală cu numele Simon și a trecut la Domnul la 24 septembrie 1227 sau 1228. Ca și tatăl său, a fost trecut între sfinți de Biserica Ortodoxă Sârbă. În lista celor o sută de sârbi de seamă, publicată în 1993, el se află pe locul al doilea.