Gerard

Sfântul Gerard de Cenad a fost călugăr benedictin din Veneția și primul episcop al Cenadului, în Regatul Ungariei, ucis de păgâni în 1046. A fost dascălul prințului Emeric, fiul regelui Ștefan, și a muncit pentru creștinarea ungurilor. Este pomenit la 24 septembrie.

Copilăria și monahismul

S-⁠a născut la Veneția, într-⁠o familie nobilă, după tradiție la 23 aprilie, în anii dintre 977 și 1000, și a fost botezat George, fiindcă s-⁠a născut de praznicul Sfântului Gheorghe. Părinții îl așteptaseră trei ani. Mai târziu a luat numele tatălui său, Gerard, care a murit într-⁠o călătorie. Pe la cinci ani s-⁠a îmbolnăvit greu, și vindecarea lui a fost atribuită rugăciunilor monahilor benedictini de la mănăstirea San Giorgio din Veneția; părinții l-⁠au dăruit acolo vieții duhovnicești. A învățat în mănăstire și a fost trimis să studieze gramatica, muzica, filosofia și dreptul. După moartea egumenului întemeietor, în 1012, a fost prior. Viața lui spune că a fost ales egumen împotriva voinței sale, deși izvoarele nu arată nimic despre vreo slujire în această treaptă.

Spre Ungaria

În jurul anului 1020 a plecat în pelerinaj spre Țara Sfântă, după pilda Sfântului Ieronim. O furtună l-⁠a silit să se oprească într-⁠o mănăstire benedictină de pe o insulă de lângă Istria, unde l-⁠a întâlnit pe un monah care l-⁠a îndemnat să meargă în Ungaria. Episcopul Maurus de Pécs și regele Ștefan I l-⁠au convins să-⁠și lase pelerinajul, arătându-⁠i că predica lui poate grăbi creștinarea ungurilor. Gerard a fost făcut dascălul fiului regelui, Emeric, apoi s-⁠a retras să trăiască pustnicește în munții Bakony, lângă Bakonybél.

Episcop al Cenadului

Regele Ștefan l-⁠a pus, în jurul anului 1030, primul episcop al noii eparhii a Cenadului, care cuprindea Banatul de azi, din Serbia, România și Ungaria. Monahi benedictini care știau ungurește l-⁠au ajutat să predice localnicilor. Se spune că a înființat o școală, cea mai veche cunoscută de pe teritoriul României de azi, și a scris lucrări teologice.

Mucenicia

După moartea regelui Ștefan, în 1038, au urmat tulburări, iar în 1046 a izbucnit o răscoală păgână, condusă de Vata. Gerard a fost prins și ucis la 24 septembrie 1046, pe dealul care îi poartă azi numele, Gellért, la Budapesta, împreună cu Bystrik și Buldi. Povestirea spune că a fost dus într-⁠o căruță cu două roți până în vârful dealului și aruncat în prăpastie; ajuns jos încă în viață, a fost bătut până a murit. O altă variantă zice că a fost pus într-⁠un butoi cu țepi și rostogolit de pe deal. A fost îngropat la Cenadul Vechi. În 1083, odată cu Ștefan și Emeric, a fost trecut între sfinți și este ocrotitor al Ungariei și al Diecezei de Timișoara.