Gavriil de la Melekess

Sfântul Cuvios Mărturisitor Gavriil (în lume Ivan Ivanovici Igoșkin, 1888-1959), arhimandrit, a fost preot la biserica Sfântului Nicolae din Pîji, la Moscova, și apoi la Melekes (azi Dimitrovgrad). A petrecut în total șaptesprezece ani în închisori și lagăre pentru credința lui, a slujit în taină și a adormit în pace în 1959. Biserica Rusă l-⁠a canonizat la 20 august 2000. Este pomenit la 5 octombrie, în Soborul Noilor Mucenici și Mărturisitori și în Soborul Sfinților din Simbirsk, și este socotit ocrotitorul orașului Dimitrovgrad.

Tinerețea

S-⁠a născut la 23 mai 1888 (stil vechi), în satul Samodurovka din ținutul Gorodiște, gubernia Penza (azi așezarea Sadovka), într-⁠o familie de țărani adânc credincioși. După două clase la școala bisericească, a petrecut șase ani ca novice la mănăstirea Jadovskaia. În 1909 novicele Ioan a fost chemat în armata țaristă. Între 1909 și 1913 a fost cântăreț la catedrala militară Sfinții Petru și Pavel din cetatea Kovno. În 1914 a fost chemat la primul război mondial. La sfârșitul lui 1917 a fost demobilizat din pricina bolii și s-⁠a întors în satul natal, unde a fost psalt în biserica Nașterii lui Hristos.

Hirotonia și slujirea

În ianuarie 1921, episcopul Tihon (Obolenski) al Uralului și Nicolaevului l-⁠a hirotonit diacon, și a început să slujească în biserica Sfintei Treimi din orașul Pokrovsk. În 1922 a fost hirotonit preot. Când mitropolitul Tihon s-⁠a mutat la Moscova, părintele Ioan a plecat cu el. În 1922-1928 a slujit în catedrala Acoperământului a mănăstirii Marta și Maria. În timpul schismei reînnoitoare a respins reînnoirea și a rămas credincios Patriarhului Tihon. După moartea acestuia, a socotit locțiitor al scaunului patriarhal pe mitropolitul Serghie (Strigorodski), fiind susținător al puterii centralizate în Biserică. În 1926, mănăstirea Marta și Maria a fost închisă și toate monahiile, cu stareța Valentina (Gordeeva), au fost arestate și trimise în surghiun. În 1928, biserica Acoperământului a fost pângărită și prefăcută în cinematograf. La 28 august 1928, necredincioșii militanți au scos din biserică icoanele, au desprins pietrele din veșminte și au zdrobit și ars icoanele.

În 1929 a primit tunderea monahală cu numele Gavriil, și un an mai târziu a fost ridicat egumen. După închiderea bisericii Acoperământului, el și ultimul ei paroh, părintele V. Voronțov (mai târziu mitropolit Eleftherie al Leningradului și Ladogăi), au început să slujească în biserica Sfântului Nicolae din Pîji, aproape de mănăstirea Marta și Maria. Până în 1934 părintele Ioan a fost paroh al bisericii Sfântului Nicolae.

Încercările

În 1931 egumenul Gavriil a fost arestat întâia oară, învinuit de „activitate antisovietică sistematică”. Odată cu el a fost arestată pentru a patra oară Tatiana Grimblit. A suferit interogatorii istovitoare și amândoi au fost condamnați la trei ani de lagăr. În procesele-⁠verbale de interogatoriu a spus că nu a făcut agitație între credincioși împotriva puterii, că a spus mereu că puterea sovietică, ca orice putere, este dată de Dumnezeu, deci trebuie ascultată și rugată pentru ea, ca Domnul să îmbunătățească situația credincioșilor. Nu s-⁠a recunoscut vinovat. A executat pedeapsa în Vișlag, în regiunea Ekaterinburg, unde erau mulți preoți deținuți, între ei protoiereul Gleb Koptiaghin, ieromonahul Nectarie (Grigoriev, mai târziu mitropolit) și episcopul Antonie (Milovidov) al Omskului. A stat acolo până la 29 iunie 1932, apoi a fost eliberat din pricina bolii și surghiunit sub supravegherea OGPU la Rostov, din regiunea Iaroslavl, iar mai târziu la Vladimir, până în decembrie 1933.

Eliberat, s-⁠a întors la Moscova și a slujit mai departe la biserica Sfântului Nicolae din Pîji. În 1934 arhiepiscopul Pitirim (Krîlov) al Moscovei l-⁠a ridicat arhimandrit. Dar în 1934 biserica Sfântului Nicolae a fost luată de reînnoitori. Atunci a trecut la biserica Învierii din Kadași. La praznicul Schimbării la Față, 19 august 1934, în timpul slujbei solemne, el și alți nouă preoți au fost arestați, învinuiți de apartenență la un „grup contrarevoluționar bisericesc-⁠monarhist”. La 3 octombrie a fost eliberat „pentru vinovăție nedovedită”. Biserica de la Moscova în care slujise a fost închisă. A trecut la biserica Acoperământului din satul Zviaghino, apoi, după ce comsomoliștii au ars biserica în 1936, la biserica Pogorârii Sfântului Duh din Pușkino.

La 4 noiembrie 1936, chiar în timpul slujbei de praznic al Icoanei Maicii Domnului de la Kazan, a fost arestat din nou, învinuit de activitate contrarevoluționară, și închis la Butîrka. La 7 ianuarie 1937 i s-⁠a dat să ia cunoștință de actul de acuzare. Pentru participarea la un „grup contrarevoluționar” născocit, a fost condamnat la cinci ani de lagăr. A fost trimis în așezarea Cibiu, din Komi, în Uhtpecilag. În amintirile sale a scris că, într-⁠o noapte, a slujit în taină slujba Paștilor și toți cei de față s-⁠au împărtășit. Dimineața l-⁠a chemat șeful și i-⁠a poruncit amenințător să mture curtea lagărului. A răspuns că în ziua marii sărbători a Paștilor nu va încălca sărbătoarea. Atunci șeful l-⁠a chemat pe supraveghetor, care i-⁠a ras capul și barba și l-⁠a lăsat, cu batjocură: „Iată, popo, și Sfintele Paști”.

Termenul închisorii se încheia la sfârșitul lui 1941, dar a fost eliberat abia în iulie 1942. După eliberare a lucrat pe lângă lagăr până în octombrie 1942, apoi s-⁠a dus la Kuznețk, în gubernia Penza, la sora sa, Pelaghia, și de acolo a mers pe jos la Ulianovsk, unde se afla în evacuare conducerea Patriarhiei Moscovei, cu mitropolitul Serghie. NKVD nu i-⁠a îngăduit să slujească la Ulianovsk. Până la sfârșitul războiului a trăit în satul Bazarnîi Ureni la două femei credincioase, Matriona și Ana Beleakova. Către 1946 cererile lui de a fi numit într-⁠un loc de slujire au fost satisfăcute în sfârșit: episcopul Sofronie al Ulianovskului și Melekesului voia să-⁠l numească paroh al bisericii Maicii Domnului Rugul Aprins din Ulianovsk. Dar împuternicitul pentru religie, din pricina popularității părintelui, i-⁠a interzis să locuiască la Ulianovsk. Atunci Gavriil a devenit paroh al bisericii Sfântul Nicolae din orașul Melekes.

În 1949, la denunțul regentului parohiei, Kostin, a fost arestat din nou, învinuit de „atitudine și agitație antisovietică”. La proces a spus că este credincios, că nu a făcut niciodată agitație antisovietică, că niciodată nimeni nu a auzit de la el cuvinte vrăjmașe împotriva puterii sovietice și a conducătorilor ei, că a ținut predici doar în biserică și i-⁠a îndemnat pe credincioși la muncă cinstită și la împlinirea datoriilor cetățenești. La 29 decembrie 1949, tribunalul regional l-⁠a condamnat la zece ani de închisoare. Preotul de 60 de ani, bolnav, a fost trimis în lagărele de la Mariinsk, din regiunea Kemerovo. La 4 septembrie 1953 a cerut Curții Supreme a URSS anularea hotărârii. La 3 octombrie 1954, tribunalul regional Kemerovo a hotărât eliberarea anticipată din pricina bolii. A fost lăsat liber la 23 octombrie, după exact jumătate din pedeapsă. La 6 ianuarie 1955, Prezidiul Curții Supreme a RSFSR l-⁠a reabilitat pe deplin. S-⁠a întors la Melekes, unde i-⁠a fost înapoiată casa confiscată. Pentru trei termene de închisoare, pe învinuiri născocite, în fond pentru credință, Gavriil a stat în spatele gratiilor șaptesprezece ani.

Ultimii ani

După eliberare era slăbit și se ruga acasă. Și-⁠a primit încercările ca pe ceva firesc, spunând că se bucură că Domnul l-⁠a învrednicit să sufere împreună cu poporul său și să îndure până la capăt toate necazurile care au căzut de nu o dată pe ortodocși. În vara lui 1956 a făcut ultima călătorie în regiunea Penza, în locurile natale, unde a slujit Sfânta Liturghie, a botezat în taină prunci și a săvârșit slujba la mormântul părinților din satul Sîresi. Întors la Melekes, a slăbit tare. Presimțind plecarea, la 18 octombrie 1959 a cerut să i se citească „Canonul la despărțirea sufletului de trup”. A adormit în somn.

Slăvirea

A fost trecut în rândul sfinților la 20 august 2000, pentru cinstire în toată Biserica, în Soborul Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Rusiei, la Sinodul arhieresc. La 18 octombrie 2000 s-⁠au aflat sfintele lui moaște, care se odihnesc azi în catedrala Sfântul Nicolae din Dimitrovgrad. În 2004, în satul Sosnovka din regiunea Penza, în locul lui natal, s-⁠a ridicat o biserică de lemn sfințită în numele Cuviosului Mărturisitor Gavriil, la inițiativa locuitoarei din Ulianovsk L. V. Kulikova, cercetătoare și biografă a părintelui Gavriil. Biserica stă pe locul casei părintești. Alături s-⁠a pus o cruce comemorativă.